Legarea fondurilor europene de “alte elemente” ar constitui “o încălcare grosolană” a principiilor UE, a declarat ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, joi, în cadrul unei declaraţii comune de presă cu omologul său polonez, Jacek Czaputowicz, potrivit protv.ro

Cei doi oficiali au răspuns unei întrebări despre mesajele trimise de Bruxelles, potrivit cărora alocarea de fonduri europene pentru anumite ţări ar putea fi influenţată de modificări în domeniul Justiţiei.

″În legătură cu legarea fondurilor de alte elemente, din punctul meu de vedere, ar constitui o încălcare grosolană nu numai a prevederilor, dar şi a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, care au ca obiectiv fundamental solidaritatea şi asigurarea convergenţei între economiile statelor membre”, a spus şeful diplomaţiei române.

El a punctat că fondurile europene sunt instrumente de creştere a convergenţei ţărilor membre ale UE, nu sunt “operă de caritate”.

″În mod evident, politica de fonduri de coeziune şi politica agricolă comună sunt instrumente pentru a creşte convergenţa dintre economiile ţărilor mai dezvoltate din Uniunea Europeană şi ţările noastre. Nu este, într-adevăr, niciun fel de operă de caritate şi vreau să vă spun foarte direct că la aproape tot ce priveşte fondurile Uniunii Europene contribuie şi România, contribuie şi Polonia, pe măsura puterilor noastre, dar sumele nu sunt deloc neglijabile”, a evidenţiat ministrul român de Externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.