Cu multi ani în urmă, aproape 28 de ani, ca tânăr student la medicină intram la cursul de dermatologie al doctorului Nicolae Maier. In amfiteatrul Clinicii de Dermatologie, construit în  1890 și decorat cu desenele de histologie cutanată din perioada interbelică ne astepta așezat la catedră o persoană mai degrabă scundă, cu ochelari cu lentile groase, îmbrăcat intr-un halat de molton sub care erau vizibile  tricoul și bretelele. Curios cum memoria păstrează uneori atâtea detalii. De-a lungul celor șase ani de facultate au fost extrem de puțini profesori care atrăgeau studenții la cursuri fără liste de prezență. Profesorul Maier a fost printre aceștia. În ciuda aspectului nonconformist, am fost cucerit de claritatea exprimării, de siguranța expunerii, de talentul pedagogic atât de rar întâlnit. Nu am fost un student eminent, dar am învățat din pasiune și respect acolo unde profesorul m-a impresionat. S-a întâmplat rar. La examenul de dermatologie  am avut un subiect despre pemfigus. M-am descurcat bine, iar profesorul Maier mi-a arătat un articol cu o imagine de imunofluorescență caracteristică pemfigusului. Am ales la rezidențiat specialitatea de dermatologie, nu pentru că m-ar fi pasionat bolile cutanate, ci pentru impresia lăsată de profesorul Maier. În viață ne facem propriul drum, dar oamenii pe care îi întâlnim ne marchează. În timp am învățat sa-mi iubesc meseria, iar în ultimii 20 de ani mă ocup mai ales de pemfigus. Oare chiar există destin?

Dincolo de o memorie impresionantă, de talentul pentru limbi străine, de cunoștințe medicale vaste, profesorul Maier a fost un om bun, empatic cu suferința umană, cald, jovial, corect, întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Îți lăsa suficient spațiu ca să îți dezvolți cariera. Elanul tinereții te face uneori să fii lipsit de tact la întâlnirea cu impostura. În loc să mă pună la colț pentru unele momente conflictuale, m-a încurajat să nu mă schimb, să nu devin obedient. Pentru asta l-am iubit pe profesorul Maier.

În dermatologia românească prin profesionalism și carismă ar fi putut ocupa poziția de lider. A preferat să rămână retras. Un mare gânditor spunea că aproape toți oamenii mari sunt modești, fiindcă se compară necontenit, nu cu ceilalți, ci cu acea idee despre perfecțiune pe care o au înaintea spiritului lor.

A avut, totuși, o tresărire de orgoliu imediat după revoluție când a fost ales rector al Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu. O perioadă plină de naivitate și speranță, când sistemul dezorientat, a permis pentru scurt timp ascensiunea valorilor în societatea noastră. A fondat Asociația Dermatologilor Transilvani, proiectul său de suflet, de care s-a despărțit prea devreme. Printre publicațiile științifice va rămâne de referință tratatul de patologie cutanată.

Plecarea dintre noi a profesorului Nicolae Maier ne lasă mai săraci sufletește, plini de tristețe, cu regretul de a fi petrecut prea puțin timp împreună.

 

Cluj-Napoca, 12 iulie 2018                                                                

Adrian Baican

 

5 COMENTARII

  1. E greu, e foarte greu sa scrii despre profesorul Dr Maier Nicolae la timpul trecut, in zilele acestea de efectiva jale ca l-am pierdut…Despre personalitatea sa completa si complexa insa, se poate scrie o carte..Un mare iubitor de oameni si de viata asa cum e ea, cu bune si cu rele.O inteligenta sclipitoare si mereu vie.Un pedagog nativ care se exprima spumos, natural si fara eforturi, in amfiteatrul plin de studenti sau rezidenti.Un medic cu privire integrativa, cu sute de mii de pacienti tratati , veniti de prin toate zonele Romaniei.Un dermatolog de geniu, cu toate informatiile stiintifice asezate ordonat in mintea dansului, la indemina ,oriunde si oricind.O personalitate cu un umor savuros, capabil sa induca tuturor o stare de bine si optimism.Un poliglot care jongla cu limbile straine, capabil sa treaca de la una la alta, de la un minut la altul, fara efort.Un mare amator de sport, pe care l-a si practicat cu mare placere , cu fizicul lui de rugbist.O voce impresionanta de bariton, pe care nu a ezitat s-o foloseasca cantand in corul operei clujene.Un mare om de cultura.Un mare lider. Un munte de modestie.
    Acesta a fost profesorul meu, caruia ii multumesc ca m-a primit ca eleva si sora mai mica, linga dansul, sotia lui minunata Carmen, familie si prietenii lui deosebiti .
    La revedere Domnule Profesor, multumiri eterne!
    Ruxandra Cutus

  2. Intors din SUA l-am cunoscut in personal. Pe stra. 6 martie. Azi Iuliu Maniu. De la el stiam cate ceva si despre fratele lui, pictorul, din Munchen. Dar in putinele noastre intalniri mi-am dat seama ca aveam de a face cu un clujean de exceptie. Imi pare rau „plecarea” lui dntre noi pentru ca astfel de oameni nu mai avem si NU vom mai avea la Cluj. Emil Aluas, Budapesta.

  3. Personalitate de exceptie , profesionist desavarsit ! Colegul tatalui meu Dr. Borda Vasile . Reuniunea de 58 la absolvire se va tine, pentru ei, in lumea perfecta in care oamenii buni merg .
    Da, si eu ii datorez specialitatea de dermatologie dr. Maier . Respectul si recunostinta mea ii vor insoti totdeuna memoria !
    Roxana Nistea

  4. Dumnezeu sa-l odihneasca!Clujul pierde un OM mare cum din ce in ce mai putini avem…
    Si din nou UMF nu se dezminte si nu isi respecta valorile. Nu au anuntat nimic pe site. Totusi a condus Universitatea in anii grei de dupa 89. Macar un anunt……

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.