Dumincă dimineaţă, în jurul orei 3.30, Joska, poreclit „Mengele”, un clujean posesor al unui autoturism BMW X5 i-a scos, din pumni, dinţii unui tânăr în vârstă de 25 de ani, la renumitul local de manele Byblos, situat în plin centrul municipiului. Motivul: lui „Mengele” pur şi simplu nu i-a plăcut faţa tânărului. Acum, după crunta bătaie încasată – ştiindu-se nevinovat – tânărul e hotărât să meargă până-n pânzele albe pentru a-şi face dreptate.

Reamintim faptul că duminica trecută doi taximetrişti au fost bătuţi crunt, cu pumnii şi cu o crosă de golf tot de către  posesorul lui autoturism BMW X5 şi un prieten al său, însă poliţia nu poate confirma deocamdată că e vorba şi în acest caz de “Mengele”. În ziua respectivă, cei doi inşi cu BMW-ul, recalcitranţi, blocaseră cu automobilul lor strada Petofi Sandor din Cluj Napoca şi se certau între ei în apropierea aceluiaşi club de manele „Byblos”, astfel că se formase o coloană substanţială de maşini. Unul dintre taximetrişti – fost luptător de arte marţiale – care a intervenit politicos ca să-i roage pe cei doi să lase liberă strada a fost surprins de atacul pe la spate al unuia dintre cocalari, astfel că s-a trezit pur şi simplu cu buza rănită şi un dinte lipsă. Celălalt taximetrist – fost boxer la rândul său – a refuzat să facă uz de forţă, preferând să încaseze mai multe lovituri de crosă de golf, în zona picioarelor, din partea altui chefliu aflat din gaşca de cocalari.

Duminică, 9 octombrie, în zorii zilei,  violenţei lui „Mengele” i-a căzut victimă Eugen R., un tânăr în vârstă de 25 de ani care se afla încă în club, asculta muzică şi consuma liniştit un pahar de whisky. Povesteşte acesta, pe coridoarele I.M.L., cu buzele zdrobite şi trei dinţi din faţă lipsă: “Mă aflam în local împreună cu doi băieţi şi numa` m-am trezit la masă cu şmecherul ăsta de Mănăştur, Joska zis “Mengele”. Deşi plătisem intrarea, 15 lei, mi-a zis să ies din local după care mi-a dat un pumn şi nişte picioare, împreună cu alţi doi băieţi care erau cu el. Am căzut la podea, dar norocul meu a fost că a venit imediat poliţia şi ambulanţa la faţa locului – chemaţi la o altă bătaie, generală, care avusese loc înainte de bătaia pe care o încasasem eu. Aşa am fost salvat, că poate la această oră eram deja mort, fiindcă am auzit că ăsta pocneşte permanent oameni. Nu ştiu, e om de ordine, ceva în cadrul localului… Oricum de acolo am fost dus cu ambulanţa la U.P.U. şi apoi, imediat, la Maxilofaciale”. Intervine în discuţie şi iubita tânărului, care-l însoţeşte la I.M.L.: “Joska m-a şi sunat aseară ca să-şi ceară scuze şi mi-a spus că ne dă 1.000 de euro ca să-şi pună Eugen dinţii la loc, numai să tăcem din gură. Ei bine, n-o s-o facem. Plus că Eugen a fost lovit de maşină în urmă cu câţiva ani, are tijă la picior şi a rămas şi cu sechele după lovitura pe care a încasat-o atunci în cap”. “Nu vreau să tac, mă duc la poliţie, imediat ce termin aici, şi-i fac plângere penală, fiindcă dacă-l iert acum poate că data viitoare ăsta mă omoară”, a adăugat Eugen. Curând, bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 12 şi 13 zile de îngrijiri medicale.

“La data de 10 octombrie a.c., la nivelul Secţiei 2 Poliţie a fost depusă o plângere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În fapt, un bărbat, de 25 de ani, din Baciu, a sesizat faptul că a fost agresat în noaptea de 8/9 octombrie a.c., într-un local public de pe strada Petofi Sandor, de către agentul de pază al localului.

Politiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul, fiind înregistrat dosar penal”, a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.