Minciuna ca mod de a face administrație în Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla

2020

În primul rând, acest articol dureros este adresat credincioșilor greco-catolici ai eparhiei de Cluj-Gherla, din care fac și eu parte și care suntem mințiți de atâția ani de către ,,fețele bisericești,, care nu vor să înve porunca a IX-a a Bibliei:,,Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”. Este vorba în primul rând de numărul real de credincioși ai acestei eparhii, număr care pe site– ul oficial al eparhiei este de 48.500 de suflete, când în realitate, conform datelor primite chiar de la sediul episcopiei, prin preoți de bună credință care s-au săturat și ei de neadevărurile pe care sunt puși să le afișeze, numărul real de credincioși este de 19.842. Oare de ce suntem mințiți în asemenea măsură și pe cine vrea episcopia să prostească? Oare de cine vrea să ascundă dezastrul în care se găsește eparhia noastră? De noi credincioșii, de Stat sau de Vatican? Probabil de toți. Vrea episcopia ca prin miciuni să-și justifice existența ca episcopie, când în realitate, la un așa număr mic de credincioși ar fi nevoie doar de un simplu vicariat? Sau poate vrea să ascundă adevărul Statului, pentru a primi în continuare salarii mari pentru o episcopie și pentru a susține Statul o facultate de teologie care are mai mulți profesori decât studenți. Anul acesta au terminat doi studenți teologia pastorală și s-au înscris în primul an trei, din care doi sunt trecuți de mult de vârsta canonică pentru preoție. Sunt prostite femei pensionare să se înscrie la masterat pentru a avea număr de studenți, precum și rude ale unor preoți de la conducere. La numărul nostru real din toată țara, ajunge Colegiul Pio Romeno de la Roma, nu mai avem nevoie de facultăți în țară. Oricum, la Roma, colegiul este ocupat doar în proporție de 40% de români, așa că ar fi loc pentru toți studenții din țară.

ppii 003

Este normal ca episcopia să țină o armată întreagă de preoți și laici în conducere, oameni care nu fac nimic pentru Biserică, doar i-au bani degeaba? Avem un număr de angajați la sediul episcopiei apropiat ca număr de cei de la mitropolia ortodoxă de la Cluj, care în schimb au 2.000.000 de credincioși față de 19.842 câți avem noi. Iar noi credincioșii dăm în fiecare lună bani pentru salariile preoților, pentru catedrala veche, pentru cea nouă, pentru mașinile străine scumpe pe care și le tot schimbă cei de la conducere. În loc să cumpere mașini autohtone, să sprijine producția internă. De ce suntem obligați noi credincioșii să susținem o instituție faraonică și inutilă și o armată de birocrați care oricum nu-și fac datoria? Poate că episcopia inventează acest număr de credincioși pentru a primi bani de la Stat, mult mai mulți decât ar fi legal, prin ascunderea numărului real de credincioși. Prin comparație, este ca și cum o femeie care a avortat câțiva copii cere Statului alocație și pentru acei copii omorâți iar pe deasupra, mai dorește să și fie lăudată. La fel cum îi place și episcopiei laudele deși am ajuns la dezastrul acesta din cauza acestei conduceri. De 20 de ani nu se face pastorație cu adevărat, ba chiar se descurajează așa ceva, nu se încurajează revenirea unor comunități sau indivizi la Biserica Noastră, nu se încurajează crearea de noi familii și natalitatea, din contră. Se încurajează chiar de unii popi de la episcopie rămânerea tinerilor singuri pe motiv că asta place lui Dumnezeu. Suntem cultul cu cea mai îmbătrânită populație, iar episcopul Crihalmeanu îl ține la loc de cinste în catedrală și îi dă diplome ginecologului Stamatian, un susținător al avortului pe care-l și practică. La fel, restituirea unor biserici este încetinită chiar de conducerea noastră. Pe vremea I.P.S Guțiu, un adevărat ierarh, situația nu era deloc aceasta. Atunci erau încurajate noile familii, erau procese de restituire pe rol, se încuraja pastorația și revenirea comunităților la Biserica Gr. Catolică. Acum se dorește exact opusul. Penticostalii erau 100.000 în 1992 iar acum sunt 400.000. Cum au reușit ei asta? Și nu aveau nicio avere sau biserică în 1990. Simplu, ei au investit în oameni, în familie, care este celula creștinismului, nu în catedrale uriașe de beton și comportament feudal de tipul: ,,Eu sunt episcopul, eu fac ceea ce vreau, deoarece sunt pus de Dumnezeu”. La fel, episcopia se laudă cu fapte caritabile care sunt în realitate făcute de diferite asociații de voluntari și fundații, episcopia nefinantându-le cu nimic, ba chiar făcându-le unora probleme. Ei trimit o data pe an câteva pachete unor nevoiași în loc să facă tot anul așa ceva. Apostolii și primii creștini așa făceau, așa s-a și răspândit creștinismul, prin faptele de ajutor către săraci și bolnavi, nu prin vorbe mieroase. Creștinismul înseamnă iubirea către aproapele tău, mai ales către cel necăjit, nu plimbatul cu mașini scumpe. Episcopia noastră deține numeroase immobile în central orașului, care dacă ar fi bine administrate ar putea aduce venituri foarte bune, astfel salariile preoților precum și alte cheltuieli ar putea fi ușor acoperite. Dar, când imobilele imense sunt ținute pentru birourile ,, armatei” de la conducere, ajungem unde am și ajuns.

Unii pseudocredincioși au fost revoltați de afirmațiile mele din articolul de săptămâna trecută, în care am arătat cum episcopul Crihălmeanu a plecat în excursie în străinătate în loc să stea să lupte pentru catedrala câștigată legal. Le voi mai spune acum și faptul că același episcop i-a și mustrat pe cei care s-au luptat și au primit înjuriile și loviturile de pumn date de bătăușii atei care s-au opus restituirii. Pe vremea I.P.S. Guțiu s-a început procesul și pentru restituirea mănăstirii Nicula și care este acum tergiversat chiar de către episcopia noastră actuală. Dar despre toate aceste lucruri vom vorbi altă dată.

În final ne punem întrebarea: de ce toate aceste minciuni ale episcopiei și nerezolvări ale problemelor? Cu durere trebuie să spun credincioșilor că nu pot exista decât două motive: Incapacitatea sau/și reaua voință.

 Nap Vlad

   

28 COMENTARII

  1. Avem nevoie de dovezi, poze sau printscreen-uri ale unor insemnari si documente (care atesta veridicitatea afirmatiilor de mai sus) si de declaratii (ale preotilor care sunt PENTRU remedierea acestei situatii). Din pacate pana atunci totul se va rezuma la articole si la comentarii mai mult sau mai putin relevante, uneori batjocoritoare si rautacioase. Nu rezolvam NIMIC daca ne jignim unii pe altii pe internet. Daca cei care lucreaza in Episcopie/ Biserici/ Credinciosi au acces la mai multe informatii care se pot dovedi ca fiind reale si doresc sa schimbe ceva ar trebui sa iasa in fata sau, daca se tem sa nu aiba probleme ulterioare, sa le faca publice prin intermediul lui Vlad Nap. Noi, credinciosii, nu avem de unde sti mai mult decat ceea ce vedem la SF Liturghie sau alte ocazii, situatii in care cei acuzati nu se comporta diferit de alti preoti si (parerea mea) isi fac treaba cel putin decent.
    P.S: Dupa cum rezulta si din poza de mai sus, datele se refera la anul 2014 ceea ce rezulta faptul ca persoanele care se ocupa de acest site nu isi prea fac treaba in ce priveste actualizarile.

    • Orice preot care va da declaratii de acest fel, va fi automat dat afara de catre conducere, fara posibilitate de aparare. Acestea sunt legile nedrepte, feudale, impuse in evul mediu in Biserica. Supunerea fata de conducere, chiar daca aceasta nu respecta Biblia. Datele sunt insa reale. In clipa in care as publica un document primit prin intermediul unor preoti de la episcopie, automat unul sau poate chiar mai multi preoti de acolo vor fi dati afara. Exista preoti care nu au tacut vazand dezastrul, iar acum nu mai sunt preoti, ci plecati prin strainatate, lucrand pe santiere. Daca doriti dovezi, vedeti in noaptea de inviere cat de multi greco-catolici suntem. In Cluj, anul acesta, in Manastur(cel mai mare cartier), credinciosii au incaput pe terasa din fata bisericii, slujba tinandu-se acolo. La catedrala Schimbarea la
      fata, toti credinciosii au incaput inauntru, si e o catedrala mica. In schimb, la biserica ortodoxa din Manastur de pe Primaverii, a fost intrerupta circulatia din cauza numarului mare de oameni. Si sunt mai multe biserici ortodoxe in Manastur. La cadedrala ortodoxa din centru, ce sa mai zicem, era plina piata. Recensamantul oficial din 1992 dadea 223.327 de greco catolici in toata tara, la cel din 2011 eram 150.593. Intrebati preotii bisericii noastre cate inmormantari au avut in ultimii 6 ani si cate botezuri. Va veti ingrozi de ,,datele,, care vi se vor spune. E foarte dureros, dar e crudul adevar. Daca noi credinciosii greco-catolicii nu realizam in ce situatie suntem, si nu luam masuri (chiar daca epicopiei nu-i pasa) vom disparea in cateva decenii. O situatie oarecum mai buna decat la Cluj este in Maramures si Satu Mare. dar nici acolo nu e stralucita.

      • sMERENIA, ASCULTAREA ARE O LIMITA SI AVEM SOLUTIIș
        1- ROTA ROMANA SI PAPA
        2 – PROCES CIVIL SI PENAL
        3 – PREOTII CU LAICII IMPREUNA IN COMUNITATI UNITE SI FERME CER JUDECATA PUBLICA ATAT E LA BLAJ CAT SI DE LA VATICAN
        4 0 A ASCUNDE FAPTE EPNALE NU INSEAMNA ASCULTARE …JOS LASITATEA CA HAINA !! LA LUPTA CACI ISUS ESTE IN MIJLOCUL NOSTRU MEREU.

    • Iubite frate intru Cristos, mai buna dovada/proba decat ceea ce iti vad ochii nu exista! Deschide ochii, priveste si te dumireste de durerea ce s-a abatut asupra Sfintei Noastre Biserici.

  2. @nonunacum : Profesorul Stamatian este unul dintre cei mai respectabili medici din Cluj. De asemenea avorturile NU pot fi ILEGALE in anul 2017. Medicii au dreptul sa le faca sau nu ceea ce nu ii face pacatosi mai mari sau mai mici. Persoanele care solicita intreruperi de sarcina trebuie consiliate si ajutate sa ia o decizie corecta si crestina.

    • Un catolic nu are dreptul sa ucida, chiar daca crima e legala. Un catolic nu are dreptul sa laude crima, chiar daca acea crima e legala. Un catolic are obligatia sa denunte crima, chiar daca crima e legala.

        • Nu vorbeam de spovada, pacatele marturisite la spovada nu pot fi destainuite. E vorba de denuntarea pacatului public. Un medic care scoate un copil din pantecele mamei ca sa-l ucida comite un pacat public care trebuie denuntat ca atare.

      • un catolic de 17 ani poate sa moara linistit ca doar asa vrea Domu….ca isi face avort prin diverse locuri si ajuge la spital cu avort toxico septic… a gresit a platit …..ca in evul mediu ca doar asa e la catolici….e alegerea pacientei nu a medicului. Iar va legati de medici. Daca sunteti mai catolici ca papa va rog duceti-va copii la biserica, dati-le educatia necesara sa nu ajunga sa faca avort. Daca ajunge la avort este esecul educatiei voastre nu a medicului care poate tocmai v a salvat odrasla de la moarte deaorece daca refuza avortul odrasla va abroda diverse metode de a „scapa” de sarcina care ar putea sa o coaste viata

        • Copilul din pantecele mamei nu are nici o vina pentru pacatele adultilor. Prin avort este condamnat la moarte un copil nevinovat. Degeaba incercati sa va adormiti constiinta. Stiti foarte bine ca taierea in bucati a unui copil pentru a fi scos din pantecele mamei sau otravirea lui cu solutie salina ca sa moara in chinuri sau orice alta metoda de avortare este o crima cumplita. Medicii care fac avorturi stiu foarte bine ce fac.

    • 2322 Încă de la conceperea sa, copilul are dreptul la viaţă. Avortul direct, adică voit ca scop sau ca mijloc, este o „practică josnică” , ce contravine grav legii morale. Biserica sancţionează cu pedeapsa canonică de excomunicare acest delict împotriva vieţii umane. (Catehismul Bisericii Catolice )

  3. Nu va este rusine sa mai stati in fata enoriasilor dupa ce ne a ti facut de rusine lumii intregi cu inpostorii si derbedei de todea si toni duru care nu ar trebui sa mai calce prin curtea episcopiei ,azi dupa ce au generat doar scandal sunt reabilitati todea primeste 1900 lei salar pentru nimic premiu si toni s a intors la postul lui caldicel dupa ce a fost scos cu picioare din grigorescu ,halal rezolvare a problemelor.Preotii care lucrati in episcopie si care sunteti obligati a sustine falsul si minciuna nu spuneti nimic?Va simtiti bine cind va intilniti cu cei care au produs scandal si care sunt serifi in continuare?

  4. Sa imi fie cu iertare ca ma bag in problemele aceste, dar Episcopia de Cluj-Gherla TREBUIE sa existe si daca are un singur membru. Pentru asta a suferit Iuliu Hossu.

  5. Ca fapt divers, se pot pune niste documente, poze, orice care pot fi peer review-ite? Sa fie un articol documentat cum trebuie sa fie un articol. Nu zic ca Biserica, mai ales cea de la CLuj e formata din 100% sfinti (macar 1%), dar da-o incolo de treaba…la cum e scris articolul asta intra lejer la fake news…

    • Cereti documente episcopiei si scrieti dumneavoastra un articol profesionist. Ma indoiesc ca va vor da. Eu, cand am vorbit vicarul cel mai influent din conducere, nu m-a ascultat deloc, mai grav, m-a si mintit si a raspandit apoi povesti despre mine, ca doar nu am smerenie daca i-am spus adevarul. Eu, ca si credincios doar asta am dreptul sa fac dupa mentalitatea lor: sa fiu smerit si sa ma rog, iar ei pot sa faca orice, ca doar sunt pusi de Dumnezeu in functii. Mie asa mi se tot spune. Doar ca, spre ghinionul lor eu nu sunt o baba habotnica care pupa mana popii si crede toate smecheriile lor.

      • Prima parte din raspuns e o gluma, nu?!? A doua parte, fiecare poate face cercetari in nume’ propriu (tara libera, inca). Intr-adevar nu trebuie sa crezi tot ce zboara, dar daca vii cu ceva publicat online (acuzatii , orice) pui ceva documente, ceva palpabil, o inregistrare cu ce ati vorbit etc. Nu e vorba de Todea sau eu stiu cine (caruia recunosc nu ii sunt fan deeeeloc!!!), e vorba de intergritate profesionala. Altfel, e asa la plesneala…

  6. @IONUT : Articolul intra lejer in categoria fake news. Trebuie dovedit si sustinut ce s-a afirmat acolo. Preotii si angajatii isi tem posturile dar nu se gandesc ca dezvaluind ilegalitatile(daca sunt) vor putea inlatura persoanele care nu lucreaza in interesul binelui catolicilor ci doar spre binele propriu.

    @Nedumeritul: Preotii Parohi sunt numiti pe viata pe cand Administratorii parohiali doar pe un anumit termen putand fi schimbati oricand. In lumea catolica se practica asta pt ca preotii sa nu prinda radacini intr-un singur loc, spre binele lor si al enoriasilor. Ei trebuie sa poata fi inlocuiti oricand – asa e cel mai sanatos in zilele noastre

    • @ Catolic.Iin eparhia de Cluj-Gherla aproape toti sunt administratori, chiar si cei care sunt de 20 ani intr-o parohie si au construit si biserici. Iar motivul pentru care nu au fost numiti parohi este simplu: sa taca din gura, chiar daca vad nedreptatea. In cazul in care ar da din gura sa poata fi usor trimisi altundeva. In biserica romano-catolica este altceva, acolo preotii nu au familie, pot fi mutati fara probleme dupa o vreme, sa faca pastoratie in mai multe locuri. In biserica gr. catolica situatia este alta, aici preotii au familie, sunt legati de obicei de un loc. Nu poti sa trimiti la plimbare preoti care sunt de 20-25 de ani intre-o parohie, care au cionstruit biserici si care sunt iubiti de enoriasi. Episcopia de cluj-gherla insa incearca asta, vezi scandalul din Grigorescu.

      • Nu era vorba daca comparam cu Biserica ortodoxa ( ca exemplu), ca la catolici biserica tine mai mult de organizatie fata de comunitate. Episcopul sau eu stiu cine poate schimba preotul daca crede de cuvinta?!? Ce e drept e mai complicat cand e cu familie dar…Totusi daca preotul a construit o biserica nu e a lui. Tine de Biserica Catolica per ansamblu, fiind un tot unitar. Militarie cum ar veni…

        • @ Razvan.Crestinismul inseamna fratietate, nu autoritate, militarie, feudalism. Iar din moment ce credinciosii doresc preotul care este de 20 de ani in parohie, nu este normal sa fie schimbat si pus in locul lui un afacerist smecheras, cum s-a vrut in Grigorescu. Primii crestini aveau dreptul de a alege preotul, iar daca acesta nu-si face datoria era alungat chiar de credinciosi. Credinciosii hotarau daca ,,Vrednic este,, , nu altcineva. Episcopul doar confirma. Din nefericire, in timp, s-au schimbat aceste lucruri, Biserica fiind anormal integrata in feudalism. Acum, cand crestinismul este pe cale de disparitie in Europa, unica cale de salvare este reintoarcerea la adevaratul crestinism primar, adica la a fi comunitati unite, fratesti, unde credinciosii se ajuta intre ei si ajuta saracii, bolnavii, iar ierarhii sunt intre oameni si pentru oameni, nu stau in palatele lor episcopale si ne mai spun vorbe mieroase din cand in cand.

          • Ca ne place ori nu , Biserica Catolica e si o organizatie ierahizata. Pana la urma si acel smecheras a trecut testul cu “Vrednic este…”. Nu cunosc cazul din Grigorescu dar in general episcopia ar trebuie si ar fi bine sa aiba o autoritate. Comunitatea cred ca are dreptul sa isi dea cu parerea. Care a fost motivul schimbarii pana la urma? Pe de alta parte sunt preoti care sunt hirotoniti la o biserica oarecare in care comunitate nu neaparat il cunoaste, dar il vad/aud pe episcop si cand sunt intrebati raspund cu “Vrednic este…”. Cred ca in lumea vestica decaderea crestinismului nu are neaparat legatura cu episcopii din palate sau feudalismul ci pur si simplu cu progresul (cine vrea poate pune ghilimele) omenirii…Traiau in palate si in sec xii…Lumea vrea iubire, fratietate dar nu intr un Cristos…my two cents…

    • @Catolic. Deci, dacă mergem pe logica asta, unde sunt parohi și nu administrator parohiali, nu e spre binele preoților și al enoriașilor și nu e cel mai sănătos în zilele noastre?!

  7. Cifra oferita de istoricul Nap nu e foarte exacta, eu azi am trecut la Bahaulaii-mormonizati deci mai putini cu unu, adica 19841 sau si mai exact 19840,5 avand in vedere fotografia de sub titlu…

  8. Citeam acest articol și apoi comentariile voastre….
    1 doamna care a scris articolul are dreptate
    2 ca fost student al facultății de teologie știu cam tot ce mișcă în zona Cluj și in Roma la colegiul Pio – Romeno și cred că ar fi cel mai ok daca Florentin și-ar da demisia.
    3 doamna draga să știți că mulți dintre noi care am terminat facultatea de teologie nu vrem sa mai auzim de conducerea episcopiei și efectiv ne ducem la alte biserici
    4 asta ne-au spus-o când eram student: in biserică nu e DEMOCRATIE ci teocrație (Dumnezeu conduce cum vrea episcopul):))
    5 ar fi multe de discutat dar eu de mult i-am lăsat să se stingă precum o lumânare.
    6 aștept o schimbare
    7 munca inobileaza omul

LĂSAȚI UN MESAJ