Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) intenţionează să „recolteze” sau să captureze, prin metodele “la goană”,“la pândă” şi “la dibuit”, maximum 552 de urşi, 657 de lupi şi 482 de pisici sălbatice, se arată în proiectul ordinului de ministru referitor la derogările necesare intervenţiilor. 

Ministerul Mediului precizează în Referatul de necesitate care însoţeşte proiectul de OM că „ordinul de ministru stabileşte nivelul maxim de intervenţie în cazul speciilor urs, lup şi pisică sălbatică în baza procedurii de acordare a derogărilor de la măsurile de protecţie strictă a speciilor de floră şi faună sălbatică”, prin a cărui implementare se doreşte un impact pozitiv asupra stării de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor sălbatice de floră şi faună protejate, având în vedere necesitatea evitării producerii unor evenimente care să pună în pericol sănătatea şi securitatea publică sau să producă diverse pagube.

„Prezentul ordin(OM) reglementează recoltarea sau capturarea exemplarelor din speciile urs, lup şi pisică sălbatică, aflate în mediul natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic, precum şi recoltarea sau capturarea în scopul relocării, deţinerea, transportul, schimburile în scopul repopulării sau reintroducerii exemplarelor acestor specii recoltate/capturate din natură, în oricare din stadiile ciclului lor biologic, precum şi comerţul cu produse obţinute din exemplare de urs recoltate”, se arată în textul documentului.

Totodată, în ordin se spune că 492 de exemplare de urs, 647 de exemplare de lup şi 474 exemplare de pisică sălbatică se repartizează pe judeţe şi gestionari de fonduri cinegetice, pe baza studiilor de specialitate realizate, 60 de urşi, 10 lupi şi 10 pisici sălbatice rămân la dispoziţia autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, 30 de urşi, 5 lupi şi 5 pisici sălbatice pot fi acordate gestionarilor fondurilor cinegetice care au epuizat numărul maxim de intervenţie sau celor care nu au primit număr maxim de intervenţie şi tot acelaşi număr de exemplare poat fi acordat gestionarilor fondurilor cinegetice în perioada 15 mai 2017 – 14 septembrie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.