Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a făcut o vizită neanunțată pe șantierul porțiunii de autostradă Sebeș – Turda, însă acolo nu era nici un angajat al DRDP Cluj.

„Astăzi, împreună cu șeful de la CNAIR, Ștefan Ioniță, am inspectat stadiul execuției la Autostrada Sebeș-Turda. Chiar dacă lucrurile au evoluat față de situația pe care am găsit-o în aprilie, sunt convins că mobilizarea ar putea fi mult mai bună pe tronsoanele 1 și 2. Am găsit prea puțini oameni pe șantier, deși vremea este bună pentru construcții. Culmea este că, de pe teren, nu lipseau doar muncitorii, ci și angajații DRDP Cluj. Cu siguranță, un astfel de incident, nu se va mai repeta. Am cerut angajaților de la Transporturi, care asigură supravegherea lucrărilor pe teren, să fie mereu la datorie, pe șantiere!”, a subliniat Răzvan Cuc.

Proiectul „Construcția autostrăzii Sebeș-Turda” presupune execuția a 70 de kilometri de autostradă, asigurând o legătură directă și rapidă între Autostrada A1, Sibiu — Sebeș — Orăștie — Deva — Timișoara — Arad — Nădlac, parte din Coridorul IV Pan-European, și Autostrada A3, Brașov — Făgăraș — Târgu Mureș — Turda — Cluj Napoca — Oradea — Borș, numită și Autostrada Transilvania.

Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș — Turda are o lungime de 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeș, până la Pârâul Iovului, iar lotul 3 tranzitează județul Alba, având o lungime de 12,45 km — de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea, km 41+250 — km 53+700.

Loturile 1 și 3 sunt proiecte cu o valoare totală de peste 962 milioane de lei, fără TVA. Constructorii sunt Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Construcții SRL și, respectiv, Tirrena Scavi SpA — Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA.

Lotul are 24,3 kilometri, pornind de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud. Constructorii sunt Asocierea Aktor SA — SC Euroconstruct Trading SRL, iar costul este de 549,332 milioane lei, fără TVA.

Lotul 4 al Autostrăzii Sebeș — Turda — km 53+700 — 70+000, sector km 53+700 — 53+900, km 60+550 — 60+700 — are o lungime de 16,3 kilometri. Traseul se dezvoltă pe raza județului Alba, în stânga DN1, pe teritoriul administrativ al comunei Miraslău și pe cel al comunei Unirea, la vest de râul Mureș și la sud de pârâul Ciugud. Constructorul este Asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH, iar costul tronsonului ajunge la 470,005 milioane de lei, fără TVA.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.