Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat joi la Guvern că, după discuțiile cu sindicate ale angajaților MAI, a depus o serie de amendamente pentru a rezolva inechitățile salariale, acestea implicând un efort bugetar de aproximativ 13 milioane de lei lunar.

„Vorbim de niște inechități din punct de vedere salarial care trenează încă din anul 2010 și e foarte greu să le rezolvăm peste noapte”, a declarat Carmen Dan.

Ea a spus că își dorește să „nu existe discriminări între categoriile de personal din MAI”.

„Urmare a discuțiilor și a celor ce am convenit cu sindicatele, am depus o serie de amendamente prin care propunem următoarele lucruri: sporurile, indemnizațiile și alte asemenea drepturi specifice stabilite proporțional cu timpul efectiv lucrat și care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, salariul funcției de bază, solda funcției de bază, se determină prin raportare la salariul de bază, solda de funcție, salariul de funcție, acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, a explicat ministrul de Interne.

Potrivit respectivelor amendamente, a mai spus ministrul, „cuantumul drepturilor salariale rezultate astfel nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin raportare la modalitatea de calcul utilizată în luna martie 2017”.

„Totodată, s-a propus devansarea termenului de acordare a cuantumului salariului de merit pentru toți polițiștii, astfel încât să fie acordat în luna aprilie, și nu în luna august, cum este prevăzut în prezent. O altă propunere vizează eliminarea discrepanțelor salariale înregistrate între medicii militari, polițiști, pe de-o parte, și medicii civili, pe de altă parte”, a adăugat ea.

Carmen Dan a vorbit și despre efortul bugetar implicat de aceste măsuri.

„Vreau să fac precizarea că există un efort bugetar în ceea ce privește aceste amendamente pentru aplicarea Hotărârii de Guvern numărul 1 din 2017 de aproape 13 milioane de lei lunar. De aceste beneficii se vor bucura aproximativ 80.000 de angajați ai MAI”, a adăugat ministrul, potrivit Agerpres.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.