„Asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale este unul din criteriile politice de aderare la Uniunea Europeană. Așa cum țara noastră respectă drepturile albanezilor din România, prin recunoașterea ca minoritate națională și alocarea unui buget generos și reprezentare parlamentară, așteptăm pe baza principiului reciprocității, ca și prietenii noștrii albanezi să ofere aceleași drepturi aromânilor/românilor din Albania”, se arată în mesajul ministrului delegat pentru românii de pretutindeni prilejuit de instalarea bustului marelui istoric român, Nicolae Iorga la Saranda, Albania și preluat de Romanian Global News.

 

Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, au organizat la Saranda, în Albania, în data de 19 noiembrie 2016, un eveniment prilejuit de dezvelirea bustului marelui istoric și politician român Nicolae Iorga, lucrare realizată cu sprijinul ICR de către sculptorii de origine aromână/română Zisa Mușa și Mario Mușa, din Fier, Albania.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Fundația „Nicolae Iorga”, din Saranda, cu sprijinul nemijlocit al lui Pano Bacali, presedintele acesteia si suportul Ambasadaei României la Tirana și al Primăriei Orașului Saranda.

La ceremonia care a avut loc pe faleza „Hasan Tahsini” au participat aproximativ 300 de persoane, invitați oficiali ai statului albanez și român: Fate Veljaj, consilierul pe probleme de cultura al Primului Ministrului Albanez Edi Rama, reprezentanți ai autorităților locale, respectiv viceprimarul localitatii, Excelenta Sa Ambasadorul Romaniei la Tirana Mircea Perpelea, precum și ai aromânilor/românilor din regiune, alaturi de personalități marcante ale vieții socio-politice și culturale a aromânilor/românilor din cele două țări.

In fata audientei a tinut un discurs si doamna prof. univ. dr. Adina Berciu, fiica domnului profesor Dumitru Berciu, director al Institutului de la Saranda, intre 1938-1940.

A urmat cu un spectacol de muzică și dansuri populare aromâne, susținut de artiști aromâni/români din România: Eliza Nirlu (alaturi de care aromanii/romanii au intonat ei insisisi „Dimandarea parinteasca”) și orchestra sa, ansamblul folcloric „Dor” din Sarighiol de Deal, județul Tulcea (coordonator Dumitru Caimacan-Popescu), sositi din Romania pentru a fi alaturi de fratii lor aromani/romani din regiune, alături de corul de copii, din Deviaka, coordonat de profesorul Iosif Kruti, de asemenea o personalitate marcanta a aromanilor/romanilor din zona, cel care si conduce grupul de copii de la singura scoala in care se preda in dialect din Albania.

Ziua s-a incheiat cu o reprezentantie de teatru dupa piesa „Omul care a vazut moartea”, de Victor Eftimiu, care s-a jucat in Teatru Orasanesc din Vlora, moment artistic organizat in mod special cu acest prilej de catre autoritatile albaneze si in onoarea delegatiei Romaniei prezenta la dezvelirea bustului lui N. Iorga la Saranda. Au fost alaturi regizorul spectacolului, directoul teatrului din Vlora si al muzeului de istorie din localitate. De mentionat este faptul ca o buna parte din actorii care au jucat pe scena au fost pregatiti anterior in Romania.

Evenimentele de sambata, 19 noiembrie 2016, de la Saranda, i-au adus aproape pe aromanii din regiune, emotionati pana la lacrimi intalnirea cu fratii lor aromani/romani din Romania si dornici de o sustinere mult mai puternica din partea statului roman, mentionand faptul ca integrarea Albaniei in UE trebuie sa se faca numai dupa cei circa 10% – 11% aromani/romani din Albania (aproximativ 400 000 de oameni) vor di recunoscuti ca minoritate nationala cu drepturile aferente.

 

 

Mesajul integral al ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Maria Ligor:

Doamnă Primar, Domnule Ambasador,

Doamnelor și Domnilor,

Astăzi, la Saranda, are loc un eveniment cu o semnificație specială atât pentru România cât și pentru poporul albanez – dezvelirea bustului marelui istoric și politician român Nicolae Iorga. Doresc să folosesc prilejul pentru a mulțumi tuturor celor care au făcut posibilă reîntoarcerea, fie și simbolică, a marelui prieten al poporului albanez, istoricul român Nicolae Iorga, pe aceste meleaguri frumoase de pe țărmul Mării Adriatice.

Rolul pe care savantul și istoricul Nicolae Iorga l-a jucat in istoria celor două țări a fost unul extrem de important, prin contribuția fundamentală la elaborarea istoriei poporului albanez. El este cel care a descoperit primul înscris în albaneză. Prelegerile sale despre istoria Albaniei au oferit delegaţiei albaneze la Conferinţa de la Londra (1913) argumente pentru afirmarea drepturilor istorice ale poporului albanez, fiind publicate în anul 1919 în cartea „Brève histoire de l’Albanie et du peuple albanais”.

În semn de apreciere, prietenii noștri albanezi au atribuit numele savantului român unei strazi din Tirana și școlii din localitatea Macukull, regiunea Dibra.

Tot ca semn de prețuire, Regele Ahmet Zogu i-a dăruit lui Nicolae Iorga, în anul 1931, un teren pe malul mării, unde statul român a construit mai târziu, între anii 1937-1938, clădirea Institutului Român din Albania, „Casa Iorga” .

În septembrie anul acesta, la New York, Premierul României, Dacian Cioloș a discutat cu Președintele Albaniei, Bujar Nishani, despre colaborarea strânsă în domeniul economic dintre statele noastre, dar și despre finalizarea rapidă a procesului de retrocedare a Casei Iorga din Saranda, proprietate a statului român, naționalizată după instaurarea regimului comunist în Albania. Este un alt semn de normalitate între două state care se respectă și se ajută reciproc. România este, de asemenea, unul dintre statele prietene ale Albaniei care susțin un lobby activ pentru îndeplinirea obiectivului strategic al Albaniei de integrare în Uniunea Europeană.

Evenimentul de astăzi îmi oferă prilejul de a saluta pe reprezentanții comunității aromâne/române din Albania și de a-i asigura de toată susținerea statului român în păstrarea și dezvoltarea identității lor naționale. Asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale este unul din criteriile politice de aderare la Uniunea Europeană. Așa cum țara noastră respectă drepturile albanezilor din România, prin recunoașterea ca minoritate națională și alocarea unui buget generos și reprezentare parlamentară, așteptăm pe baza principiului reciprocității, ca și prietenii noștrii albanezi să ofere aceleași drepturi aromânilor/românilor din Albania.

În incheiere, doresc să mulțumesc autorităților albaneze, Doamnei Primar și Consiliului local din Saranda pentru sprijinul oferit și să menționez, totodată, contribuția Asociației „Răsăritul românesc” din Chișinău, care prin Poșta Moldovei a emis în tiraj limitat, cinci mărci poștale personalizate și un efect poștal (plic) de circulație internațională dedicat dezvelirii bustului marelui istoric Nicolae Iorga la Saranda, Albania.

Cu același prilej, prin contribuția Asociației „Răsăritul românesc” din Chișinău (președinte Vlad Cubreacov), Poșta Moldovei a emis, prin Biroul său Marca Personalizată, în tiraj limitat, cinci mărci poștale personalizate și un efect poștal (plic) dedicat dezvelirii bustului marelui istoric Nicolae Iorga la Sarandë, Albania.

Discursul domnului Vlad Cubreacov,Președinte al Asociației „Răsăritul Românesc” din Chișinău

Cu permisiunea dumneavoastră voi vorbi în dialectul aromân, care răsună de secole în Albania și Balcani.

Stimați domnilor miniștri, reprezentanți ai guvernrelor României și Albaniei, ai autorităților locale din cele două țări ale noastre, doamnelor și domnilor,

Mă bucur să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră. S-au spus atâtea cuvinte frumoase și adevărate despre Nicolae Iorga și relațiile dintre popoarele și țările nastre. Aș vrea să adaug doar câteva.

Dezvelirea bustului marelui nostru istoric Nicolae Iorga la Saranda reprezintă un gest de demnitate și apropiere culturală și națională atât pentru România, cât și pentru Albania. Gestul este și unul recuperator. El demonstrează că legăturile de fraternitate dintre albanezi și români revin la înălțimea pe care le-au avut altădată. Parteneriatul cultural și politic româno-albanez a fost întotdauna reciproc avantajos.

Nicolae Iorga a avut Albania în sufletul său și, iată, acum Albania îl primește pe el, simbolic, în inima sa.

Evenimentul cultural de astăzi este plin de bucurie și dătător de speranță și pentru cei aproape 300 de mii de aromâni, buni cetățeni ai Albaniei. Ei sunt o punte de aur care leagă țările și popoarele noastre. La fel este și minoritatea națională albaneză din România, care dezvoltă o frumoasă colaborare cu puterea de stat. Principala așteptare a aromânilor din Albania este să fie recunoscuți oficial de autorități ca minoritate națională, cum sunt recunoscuți și albanezii în România, având toate drepturile naționale acordate și asigurate. Nicolae Iorga a fost preocupat de istoria, cultura și graiul românilor fărșeroți din Albania și a românilor din întreaga peninsulă Balcanică, a scris despre ei și a sperat că acești frați ai noștri se vor putea bucura de toate drepturile naționale care li se cuvin.

Asociația”Răsăritul Românesc” din Chișinău a considerat că evenimentul cultural de astăzi merită să-i fie dedicate emisii filatelice speciale. Am comandat emisia la Chișinău a șase efecte poștale, dintre care cinci timbre personalalite și un plic personalizat cu inscripții în limbile română și albaneză. Acestea reprezintă imaginea bustului lui Nicolae Iorga executat de maeștrii aromâni Zisa și Mario Mușa din Albania, data de astăzi (19 noiembrie 2016), sigla Institutului Cultural Român care a făcut posibil acest eveniment, imaginea de epocă a Institutului Român (Casa Iorga) de la Saranda care a funcționat între anii 1937-1940 și 1942-1944, coperta exterioară și coperta interioară a lucrării lui Nicolae Iorga „Breve histoire de l’Albanie et du people albanais” (Scurtă istorie a Albaniei și a poporului albanez) publicată în 1919 la București; Casa Iorga de la Saranda astăzi și fotografia lui Nicolae Iorga cu indicarea anilor vieții (1871-1940). Aceste efecte postale sunt uzuale, fiind acceptate pentru trimiteri poștale naționale și internaționale.

Anul acesta Asociația noastră a comandat și alte emisii filatelice personalizate care au legătură cu Albania. Poșta Moldovei a emis mai multe timbre dedicate preotului aromân Haralambie Balamaci (Papa Lambru) de la Corcea, erou al Albaniei, martirizat cu multă cruzime de antarții greci la 23 martie 1914. De asemenea, au fost emise și timbre personalizate dedicate Iradelei sultanului turc Abdul Hamid din 9 mai 1905 prin care frații noștri aromâni din fostul Imperiu Otoman primeau drepturile de minoritate națională, de același neam cu românii din România.

Sunt convins că, de acolo de sus, din ceruri, Nicolae Iorga, marele prieten al Albaniei și al albanezilor și purtătorul de grijă al fraților români din Balcani, ne privește cu multă dragoste și este mulțumit că are un loc aparte în inima noastră, români și albanezi deopotrivă.

Mulțumesc.

http://www.rgnpress.ro/

1 COMENTARIU

  1. Dna Ligor, pe ce lume traiti? In care secol traiti? ARMÂNII SUNT ARMÂNI! Incetati cu propaganda din sec.al 19-lea! Traim intr-o Europa de secol 21! Armânii sunt si vor fi recunoscuti NUMAI ca Armâni! România sa se ocupe de românii din Serbia, Ucraina, Moldova… Sunt destui si se pare uitati de guvernele care nu s-au ocupat de ei… Si bine ar fi ca România, asa cum a facut Ex Republica Iugoslavâ Macedonia si acum Albania, sa-i recunoasca pe Armânii (Makedonii) din România ca minoritate nationala si sa-i ajute sa-si pastreze, dezvolte limba, cultura, traditiile! Comunitatea Armânilor din România (CAR) solicita de aproape 30 de ani aceasta recunoastere – in conformitate cu legile si Consitutia Româniai!Ar fi un gest firesc si european si o binemeritata „rasplata” oentru tot ce au facut Armanii pentru România (asa cum de altfel au facut si pentru Grecia, Albania…) De ce nu acorda statul român macar o ora de emisiune TV in armâna, de ce nu au armânii un cadru institutional pentru salvarea limbii lor? Cu stima, Kira Mantsu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.