Potrivit unui comunicat de presă, USR îl acuză pe proaspătul ministru al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș că ar susține, de fapt, distrugerea ariilor protejate.

”PSD a nominalizat un susţinător al distrugerii ariilor naturale protejate la şefia Ministerului Apelor şi Pădurilor

USR critică public practica PSD de a propune miniştri în funcţie de jocurile de putere din partid, nu în funcţie de competenţe şi performanţe. Senatorul PSD Ioan Deneş, propus să o înlocuiască pe Doina Pană la Ministerul Apelor şi Pădurilor, nu are nicio experienţă în domeniu, iar în sesiunea parlamentară recent încheiată a votat unul dintre cele mai distructive proiecte legislative la adresa ariilor naturale protejate.

Conform CV-ului de pe pagina Senatului, Ioan Deneş a absolvit Universitatea Tehnică din Cluj, cu diplomă de subinginer mecanic, a lucrat ca electrician la CFR, a fost consilier local şi judeţean şi director comercial la două firme private. Singurele două lucruri care îl ‘recomandă’ pentru şefia Ministerului Apelor şi Pădurilor sunt devotamentul lui faţă de Putere – în februarie 2014 a schimbat fotoliul de senator PNL cu cel de senator PSD, când s-a spart Coaliţia de guvernare USL – şi faptul că aparţine aceluiaşi grup (Filiala PSD Bistriţa-Năsăsud) din care a face parte ministrul demisionar Doina Pană.

‘PSD confirmă faptul că negocierile şi discuţiile despre restructurarea Guvernului Tudose au la bază disputele interne dintre diferitele grupuri şi clanuri din partid, nu competenţele şi performanţele actualilor sau viitorilor miniştri. Interesele diferitelor triburi din PSD sunt mai importante decât interesele generale ale tuturor cetăţenilor României. În domeniul mediului, inclusiv al apelor şi pădurilor, situaţia este şi mai gravă când e nominalizată o persoană cu antecedente în susţinerea legi distructive pentru ariile naturale protejate. E o situaţie standard de lup pus paznic la oi’, a comentat senatorul USR Mihai Goţiu, referitor la nominalizarea făcută de PSD.

Ioan Deneş se numără printre cei care au votat, pe 23 octombrie 2017, proiectul cu dedicaţie de dinamitare şi cianurare a ariilor naturale protejate. Potrivit proiectului legislativ, limitele ariilor naturale protejate (parcuri naţionale, situri de interes comunitar Natura 2000, monumente ale naturii etc.) ar putea fi modificate în mod discreţionar, pentru a permite exploatări miniere care au primit licenţă înainte de anul 2007 (anul aderării României la UE, implicit la normele europene de protecţie a mediului).

Proiectul încalcă două directive europene (Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a florei şi faunei sălbatice), jurisprudenţa europeană în domeniu şi principiile dreptului internaţional al mediului (conform cărora avizele şi autorizaţiile de mediu trebuie să respecte legile şi regimul de protecţie din momentul eliberării lor). În ciuda a mai multor întrebări şi interpelări formulate de senatorul USR Mihai Goţiu în toamna lui 2017, ministerele Mediului şi Apelor şi Pădurilor, ANANP şi ANRM nu au prezentat încă o listă completă a ariilor naturale protejate care vor fi afectate de proiectul legislativ.

‘E vorba de o lege cu dedicaţie pentru care riscăm un nou infrigement, destinat tuturor celor care, înainte de aderarea la UE au pus ochii pe resursele naturale ale României, indiferent de costurile şi distrugerile pentru mediu, comunităţile locale şi pentru toţi contribuabilii, cu care realizarea unor astfel de proiecte miniere vin la pachet. Până nu e prea târziu, le solicit liderilor PSD să se răzgândească şi să vină cu o altă propunere de ministru. Dacă domnul Deneş e cea mai competentă persoană pe care o au în partid în domeniul apelor şi pădurilor, atunci viitorul se arată sumbru pentru ape şi păduri’, a mai declarat Mihai Goţiu.

Viitorul ministru al Apelor şi Pădurilor va gestiona un domeniu de importanţă majoră pentru România. O prioritate pentru 2018 este realizarea unui cadastru forestier pentru a putea aplica Codul Silvic şi a proteja pădurile din ţară. Ministerul Apelor şi Pădurilor are în administrare 1/3 din suprafaţa României şi nu are cadastru pentru întreaga suprafaţă.

O altă prioritate este schimbarea modului de comercializare a masei lemnoase de către Romsilva, respectiv înlocuirea tipului de vânzarea directă din pădure cu vânzarea din depozite specializate. Actualul mod de comercializare facilitează specula pentru lemnul de foc, pune presiune pe pădurile protejate şi generează corupţie prin subevaluarea masei lemnoase.

Tot în 2018, viitorul ministru va trebuie să acorde prioritate investiţiilor în domeniu, în special cele legate de drumuri forestiere şi împăduriri, unde necesarul este de peste 2.5 milioane hectare.

Pe lista priorităţilor trebuie să fie şi operaţionalizarea completă a programului SUMAL, realizarea unui catalog al pădurilor virgine, gestionarea infringementului împotriva României pe tema microhidrocentralelor pe cursurile de apă şi adoptarea unui calendar de conformare la prevederile comunitare în domeniul epurării apelor uzate”, arată reprezentanții USR.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.