Ministrul Finanţelor Publice schimbă regulile jocului la ANAF

136

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a confirmat că există un protocol între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Parchetul General, dar susţine că acesta va fi desfiinţat.

„Da, protocolul a fost făcut. A fost şi o prevedere legală în baza căreia s-a făcut acest protocol. Cred că în 2012. Clar este că nu mai accept ca oamenii de la ANAF să fie detaşaţi la Parchete. Este treaba lor dacă vor să îi ţină acolo, dar, dacă nu, se reîntorc la matcă şi punct. Nu avem voie să mai colaborăm în acest fel”, a spus Teodorovici, la Antena 3, care anterior a declarat că nu susţine, în general, aceste protocoale.

Ministrul consideră că angajaţii Fiscului trebuie să facă propriile sesizări, nu acestea să fie făcute de procurori. „Chiar avem în structurile ANAF-ului, pe funcţii de conducere, personal practic procurori. Acolo am cerut foarte clar şefului ANAF să înceteze detaşarea acelor persoane la ANAF, pentru nu mi se pare corect şi nici legal nu este, dincolo de moral şi restul, ca cineva de la Parchet să fie cineva care trimite către Parchete dosarele în cazul unor companii. N-are logică. Tu îţi trimiţi la tine astfel de speţe?! Mai ales că poţi să trimiţi sau nu, de la caz la caz. Nu, să fie ANAF-ul care face această situaţie şi aceste sesizări. Aveam undeva la 300 de detaşaţi de la ANAF către parchete”, a detaliat Teodorovici, potrivit cotidianul.ro.

De asemenea, ministrul susţine că trebuie modificată abordarea în zona de evaziune fiscală. „Statul român nu trebuie să mai urmărească companiile, ca să le distrugă. De exemplu, pentru o sumă pe care eu, ca Fisc, constat că trebuie dată la stat, nu mă duc şi trimit în puşcărie patronul sau acţionarul şi închid firma. Este o aberaţie. Am mai spus-o: trebuie să urmărim nu legalitatea, ci oportunitatea. Adică eu ca stat, ca Fisc, constat că, pentru a trimite o hârtie, mă costă mai mult decât suma pe care o cer, ce rost are să mai fac lucrul acesta?”, a subliniat Teodorescu.