În prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, au fost eliberați din închisori 529 de deținuți, iar 3.349 de deținuți au dobândit dreptul de a primi eliberare condiționată. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că nu se aștepta ca impactul legii să fie atât de mare. Totuși, presa a arătat, pe când legea era încă în dezbaterea Parlamentului, că este vorba de o grațiere mascată și că deținuții vor beneficia de a o reducere cu 20% a pedepselor, indiferent de infracțiunile comise.

Joi a fost prima zi de aplicare a legii privind recursul compensatoriu și, potrivit ministrului Justiției, peste 500 de deținuți au beneficiat deja de prevederile actului normativ.

„Ieri  până la 12 noaptea, domnul Dobrică îmi dădea mesaje să îmi spună câţi deţinuţi au fost eliberaţi. În baza legii, prin adăugirea celor şase zile considerate a fi efectuate, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Dar este efectul legii”, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul Justiției a mai precizat că 3.349 de deţinuţi au dobândit dreptul de a primi eliberare condiţionată.

Legea privind recursul compensatoriu prevede ca, pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, fiecărui deţinut să i se acorde o reducere de pedeapsă de şase zile.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 9 mai, cu 175 voturi „pentru”, 85 de voturi „împotrivă” şi 20 de abţineri, proiectul de lege privind recursul compensatoriu.

Față de forma inițială a proiectului, venită de la Guvernul Grindeanu, aleșii au dublat reducerea – de la 3 zile la 6 zile – și au extins foarte mult lista criteriilor după care se va considera că spațiul de detenție este necorespunzător, potrivit Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.