Ministrului Justiției, Tudorel Toader, pare să-i placă din ce în ce mai mult să-și comunice deciziile prin intermediul paginii sale de Facebook.

Așa că, printr-o nouă postare de sâmbătă dimineața, ministrul Justiției spune că va solicita luni Direcției Naționale Anticorupție să prezinte exact situația delegărilor și detașărilor, precum și dacă sunt situații în care, la momentul delegării sau detașării, nu erau îndeplinite condițiile legale.

„Luni dimineață, voi solicita de la DNA să ne comunice dacă există delegări și detașări în funcție, precum și situația exactă a acestora. Voi solicita să ne comunice dacă au existat situații în care, la momentul delegării sau detașării, nu erau îndeplinite condițiile legale!, scrie Tudorel Toader, pe Facebook.

Ministrul Justiției mai precizează că: „Se va verifica și dacă este conformă declarația unuia dintre procurorii-șefi adjuncți, în sensul că „doar 7 sau 8 dintre cei 178 procurori DNA sunt delegați. În DNA nu există procurori detașați….”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.