Update 4: Premierul Emil Boc a anuntat ca Ministerul Muncii va fi condus interimar de către secretarul de stat Nicolae Ivăşchescu, acesta urmând să gestioneze doar problemele curente ale instituţiei până la nominalizarea, „în zilele următoare”, a unui nou ministru, a anunţat, miercuri, premierul Emil Boc.

Update 3: Posibilii inlocuitori ai lui Botis in functia de Ministru al Muncii sunt Gheorghe Barbu, actualul secretar general al Camerei Deputatilor, Marian Sarbu, fostul ministru al Muncii, si Claudia Boghicevici, deputat PDL.

Update 2:  „Eu eram oricum hotărât să demisionez dar dl preşedinte a fost plecat în Azerbaidjan şi a trebuit să-l informez şi pe dânsul. Demisia este depusă deja de dimineaţă. Am spus-o de ieri că este o problemă morală şi procedez în consecinţă”, a spus Botiş. El a comentat demisia sa în condiţiile în care a instituit în domeniul muncii cele mai drastice reforme: „să ştiţi că toţi reformatorii au sfârşit-o prost”

Update: Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a fost audiat marţi, în jurul orei 16.00, la ANI, unde a prezentat o serie de documente, au declarat surse din instituţie.

Din documente ar fi rezultat că Botiş are un ONG intitulat „Şansă la demnitate”, sintagmă care întâmplător este numele proiectului pe care îl derulează Parteneriat Euroactiv, organizaţia unde lucra soţia lui Botiş.

Deocamdată nu a fost găsită vreo legătură între cele două ONG-uri.

Agenţia Naţională pentru Integritate verifică existenţa unui posibil conflict de interese în cazul ministrului Muncii, Ioan Botiş, în condiţiile în care soţia sa a fost plătită din bani europeni, pentru un proiect avizat de o agenţie din subordinea Ministerului Muncii.

Ioan Nelu Botis a confirmat, pentru Realitatea TV, ca si-a depus demisia, in aceasta dimineata, din functia de ministru al Muncii. De altfel, Botis a fost astazi la Guvern, unde a avut o intalnire cu premierul Emil Boc.
Premierul Emil Boc a confimat, in aceasta dimineata, ca a avut o  intalnire cu Ioan Botis, insa nu a vrut sa faca alte declaratii.
Inspectorii ANI verifica daca in cazul lui Ioan Nelu Botis exista un conflict de interese, dupa ce in presa a aparut informatia ca sotia sa este platita din bani europeni, pentru un proiect avizat de o agentie din subordinea Ministerului Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.