Legea salarizării are ca obiectiv corectarea disfuncţionalităţilor din sistem, prin aplicarea principiului „la muncă egală, salarii egale”, a declarat, luni, în plenul Senatului, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

„Legea era necesară pentru corectarea disfuncţionalităţilor din sistemul de salarizare. (…) Nu întotdeauna conducătorul instituţiilor are şi cel mai mare salariu. Persoana cu aceeaşi pregătire profesională, vechime sau nivel de studii nu are aceeaşi remuneraţie. Funcţiile comune gen contabil, şofer sau IT-ist, care se regăsesc în toate instituţiile, au nivel de salarizare diferit. În baza de jos a piramidei, salariile sunt foarte mici, iar în vârf foarte mari. În acest sens, noua lege prevede următoarele: o diferenţă între administraţia centrală, cea teritorială şi locală, cu salariul cel mai mare pentru conducătorul de instituţie, corectarea disfuncţionalităţilor salariale pe principiul ‘la muncă egală, salarii egale’, la care se adaugă vechimea şi nivelul studiilor”, a explicat ministrul, la dezbaterile asupra proiectului de lege din plenul Senatului, scrie agerpres.ro.

Vasilescu a reamintit că la Comisia de muncă a fost eliminat articolul referitor la „îngheţarea pensiilor speciale, urmând ca o lege separată să stabilească modalitatea de calcul a pensiilor”.

Ea a adăugat că „singura modificare de structură s-a făcut la administraţia publică locală, ca prim pas al descentralizării financiare şi administrative în sensul că se dă o limită minimă – salariul minim pe economie – şi una maximă – salariul viceprimarului sau vicepreşedintelui de Consiliu Judeţean, al căror coeficient apare în lege”.

„Urmează ca salariile să fie stabilite în funcţie de nomenclator şi ierarhie de către consiliile judeţene şi locale, prin hotărâri de consilii judeţene şi consilii locale. Atenţie, nu de primari sau de către preşedinţii de consilii judeţene, ci de consilii locale şi judeţene! Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor şi Comunelor au salutat decizia ca prim pas spre descentralizare şi autonomie locală autentică”, a explicat Olguţa Vasilescu.

Potrivit ministrului Muncii, impactul bugetar al legii este de 32 de miliarde de lei până în anul 2020 şi de 43 de miliarde de lei până în anul 2022.

„În ceea ce priveşte procesele la care ne aşteptăm sau nu să apară (…) este aproape imposibil să apară atâtea procese câte sunt la ora actuală, din păcate, în curs la instanţele din România, tocmai din cauza faptului că legea salarizării aflată acum în vigoare are foarte multe neclarităţi”, a susţinut Vasilescu.

Proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice a intrat luni în dezbaterea plenului Senatului, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.

1 COMENTARIU

  1. In general consiliile sunt partenere cu primarii, si ce propune primarul se aproba. Se hotaraste partinic. Primarul se schimba, iar salariul poate schimba?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.