Ministrul propus al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, miercuri, că nu doreşte să dea niciun termen pentru realizarea proiectelor actuale de autostrăzi şi nu vrea să promită finalizarea niciunui kilometru de autostradă.

„Avem un program de guvernare, etapizat, care va fi pus în aplicare, şi rutier, şi feroviar, şi naval, şi de aviaţie. Nu vreau să mă grăbesc să dau un termen acum, pentru că trebuie revizuită şi legislaţia în domeniul achiziţiilor publice privind infrastructurile mari. Trebuie schimbat pentru că sunt proceduri foarte grele şi sunt multe lucruri care trebuie modificate în legislaţie”, a susţinut el.

Întrebat de reporteri câţi kilometri de autostradă promite, în condiţiile în care anul trecut nu s-a inaugurat niciun kilometru, el a răspuns: ‘Nu promit niciun kilometru de autostradă. Sunt loturile avansate, le cunoaşteţi, şi Sebeş – Turda şi Lugoj – Deva sunt loturi avansate şi lucrăm’.

Cuc a adăugat că va continua proiectele începute când a fost secretar de stat în acelaşi minister. El a subliniat că îşi doreşte aducerea TAROM pe profit.

„Am coordonat activitatea sectorului aerian şi rutier. Mă întorc cu proiectele referitoare la TAROM, care sunt punctul de suflet al meu. Este o companie românească şi care doresc să intre pe profit, putând să intre în competiţie cu celelalte companii. Este punctul pe care mi l-am propus şi mi-l asum. Eu personal nu reproşez nimic, pentru că aşa cum am spus şi în comisie, am luat decizia de a-l elibera pe domnul Heinzman din funcţie pentru neîndeplinirea criteriilor de performanţă, deci nu am ce să reproşez. Probabil că actualul management din perioada anterioară nu şi-a dus la îndeplinire parametrul în care trebuiau să conducă compania. De altfel, compania va fi pe pierdere. Vom face o analiză şi vom vedea”, a adăugat Cuc, potrivit capital.ro.

Ministrul propus al Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament, cu 37 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă şi o abţinere.

În cadrul audierilor din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor, respectiv Comisia economică, industrii şi servicii şi Comisia pentru transporturi şi energie din Senat, Cuc a susţinut faptul că România suferă la capitolul infrastructură de transport, cu doar aproape 850 de kilometri de autostradă finalizaţi sau în curs de finalizare.

„Una dintre problemele majore din domeniul Transporturilor este lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate. Avem, la ora actuală, mai puţin de 700 km de autostradă şi mai puţin de 150 km de autostradă în construcţie. Transportul feroviar este şi el într-o degradare accentuată. În cazul transportului maritim şi transportului fluvial, acestea au rămas încă exploatate sub posibilităţi”, a menţionat Răzvan Cuc.

Acesta a menţionat că Masteplanul de transport va intra la vot în Parlament în primul trimestru al acestui an, iar în ceea ce priveşte autostrada Piteşti – Sibiu, ‘trebuie finalizate studiile aferente’ pentru a continua proiectul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.