Mircea Spătăceanu – născut Blaga: „Jurnalul unui fost deţinut politic”

100

Continuare Capitolul XI: “Demersuri pentru întoarcerea lui Goldstein”

În tot acest timp, cât a fost în detenție, domnul Ezechil avusese grijă de fabrică, respectînd întocmai toate acțiunile lui Gicu, de a angaja muncitori, conform cu planul pe care acesta îl lăsase, înainte de a fi arestat, obligat fiind să angajeze personal provenit din oameni care odată intrați în fabrică trebuiau să facă propagandă, pe salarii mari, ei fiind de obicei  slab pregătiți. El, ca patron, trebuia să accepte condițiile camerelor  de muncă, plătind angajații într-un sistem de muncă bolșevic, adică plata pe oră, astfel fiind eliminată munca în acord. Găsise totuși registrele cu foștii angajați, pe care le lăsase Gicu înainte de arestarea lui. Era destul de nemulțumit pentru că pe angajații slab pregătiți nu îi putea concedia fără acordul inspectorilor de muncă și fără să li se acorde o compensație stabilită de aceleași camere de muncă. Nu știa dacă în curând va mai putea să hotărască singur, în calitate de patron, pentru bunul mers al fabricii, fară sindicatele care deveniseră tot mai active, iar membrii lor tot mai vocali. Ezechil onorase toate contractele pe care le încheiase Gicu cu armata și cu niște unități de jandarmi. Acum era nevoie de uniforme noi, pentru armată, pompieri, noua miliție – mai ales că majoritatea erau învechite de pe vremea lui Gicu.


 Capitolul XII: “Reîntoarcerea acasă după arestarea lui Gicu Blaga”

După arestarea lui Gicu, sora lui, Lenuța o sfătui pe Aurica, spunându-i că cel mai bine ar fi să plece la Zalău și să aștepte să vadă ce se va întâmpla pe parcurs, așa încât a doua zi îi aduse douăzeci de ducați de aur, cu chipul lui Frantz Iozef și douăzeci de mii de lei, pentru drum și alte cheltuieli necesare cu nașterea și botezul copilului. O conduse apoi la trenul care mergea spre Cluj. Cu inima strânsă Aurica urcă în tren, după ce ce își luă cu greu rămas bun de la Lenuța, rugând-o să-i trimită cât mai curând vești despre Gicu, și să nu uite să vină la botezul copilului.

Într-un târziu, trenul se puse în mișcare iar Aurica se resemnă cu gândul că, odată ajunsă acasă, va trebui să suporte ironiile familiei și ale vecinilor, pentru că venise cu burta la gură și că soțul ei fusese arestat. Era în situația în care nu se putea baza decât pe ajutorul familiei și pe meseria pe care o învățase și pe care o stăpânea destul de bine. Nu era supărată pe Gicu, știind mai demult că el fusese membru al mișcării. Vremurile se schimbaseră, dar fiind o fire optimistă acum se gândea doar la viitorul ei și al copilului ce urma să se nască. Tot făcând calcule și proiecte ajunse la Cluj, de unde luă o birjă, să meargă la casa lui Florica, cea mai mare dintre surori, de care era foarte atașată. Se gândea să rămână la ea vreo câteva zile, și să se sfătuiască  împreună cu ea, ce avea să facă în următoarea perioadă. Florica o întâmpină cu multă căldură și, când află ce i se întâmplase, o rugă să stea mai multe zile la ea și să- povestească în amănunt cum s-au întâmplat lucrurile. Aurica începu să depene din amintirile care se petrecuseră de curând. Începu cu ziua în care Gicu venise acasă destul de abătut și aproape că nu reușise să vorbească cu el decât după câteva ore, abia după ce insistase să-i spună ce anume îl frămănta atât de mult. Aflase despre lucruri care țineau de fabrica pe care o administra el, despre impozitele care se măriseră, și care trebuiau plătite, sume mari de altfel și scadente în șaizeci de zile. Apoi îi povesti soră-si, cum avusese loc întălnirea cu Elena, o femeie pe care Gicu o cunoscuse înaintea ei și care rămăsese însărcinată. Aurica îi propusese acesteia ca să adopte copilul, dar Elena hotărâse să dea un răspuns de-abia după ce va naște. Îngrijorarea lui Gicu mai era determinată și de faptul că această femeie știa multe despre el și se temea ca nu cumva din gelozie sau alte motive aceasta să nu-l denunțe la un moment dat, mai ales că umblau niște zvonuri, cum că în curând va începe o vânătoare de legionari. Lucru care s-a și întâmplat, la scurtă vreme după discuția ce avusese loc între cei trei. Ea nu se împăcase cu ideea că Gicu se însurase la Zalău, și că Aurica era și ea însărcinată, urmând să nască la câteva luni distanță una față de alta.

Așadar, cu o lună înainte să nască, primind vizita unui agent de la siguranță, care întreba unde poate fi găsit Gicu Blaga, ea îi spuse că locuiește împreună cu soția la o vilă din Predeal. Varianta ei, susținută față de sora lui Gicu, din care se întelegea că agentul ar fi fost prieten cu Gicu ,și de aceea nu l-ar fi căutat acasă, nu a fost crezută niciodată de Lenuța, aceasta fiind convinsă că Elena a fost cea care l-a denunțat.

Trecuse jumătate de zi până ce Aurica termină de spus, tot ce se întâmplase. A doua zi, începu să o ajute pe Florica să-și deschidă atelierul și prăvălia de tricotaje pe strada Unirii, numită „Corso”, undeva lângă biserica Greco-Catolică, aproape de centrul Clujului. Atelierul era în spate, iar la fațadă era magazinul care avea două vitrine, unde erau expuse noile modele de tricotaje de damă și bărbătești, la modă în acea perioadă. Produsele erau la comandă, iar vadul nu ducea lipsă de clienți. La un moment dat, Florica îi zise lui Aurica :

-Aurica, după ce vei naște să vii aici, și-ți dau ție o parte din spațiul din spate pentru atelier, să poți face și tu croitorie, așa că, după câțiva ani să putem avea o mică casă de modă, fiecare cu clientele noastre, și să nu murim de foame. Până atunci poate scapă și Gicu, și poate ar vrea să nu mai locuiască în Brașov. Îmi pare rău de ce i s-a întâmplat, era un băiat bun. Îmi amintesc cât de grăbit era să vină să se însoare cu tine. Când a venit la Zalău a trecut pe la mine și era tare fericit; mai zicea ceva și de fabric, anume că ar vrea s-o deschidă, dar că aștepta să-și aducă patronul acasă. Mă mir totuși că s-a mai întors în Brașov, dacă auzise zvonurile care circulau.

– Nu era foarte sigur că va fi arestat, zise Aurica.

-Vânătoarea asta-i valabilă și aici, chiar dacă rușii de-abia au venit și au eliberat Clujul. Acum siguranța îi vânează, și-i anchetează, după care îi judecă și, până-i duc la Gherla sau la Aiud îi scot la demolări, în zonele unde au fost bombardamente; doar ai văzut și tu, când ai venit, cât de bombardată era strada Gării, mai spuse Florica.

Gândindu-se la ce spunea Florica, Aurica zise:

-Înseamnă că n-ar fi scăpat nici aici, poate numai ar fi amânat deznodământul.

-Poți să zici mulțam fain, că nu a fost considerat criminal de război, așa cum au fost judecați alții, pe care i-au condamnat la moarte prin împușcare în penitenciarul de la Gherla, mai spuse Florica. Apoi cu gândul la ce avea să urmeze adăugă:

–  Zilele, și anii trec repede, până atunci îți faci o situație pentru tine și pentru copilul ce se va naște, iar dacă vine el de la pușcărie, să nu crezi că va putea să se refacă atât de repede. Va trebui să fie ajutat.

-Ai dreptate, zise Aurica, voi mai rămâne la tine câteva zile, apoi mă o să merg la Zalău. Până atunci, trimite vorbă acasă că-s la tine, să nu-și facă cineva griji, dacă s-a auzit ce s-a întâmplat în cazul meu.

Florica merse la autogară, și-i dădu un bilet șoferului, pe care să-l ducă la adresa lui Pop Simion de pe strada Cloșca 31. Acesta era singurul mijloc de comunicare de pe vremea aceea, deoarece serviciile poștale abia trecuseră de la administrația maghiară la cea românească și funcționau destul de prost. Așa aflară lelea Mărie și Simion al ei că Aurica se afla la Cluj, la Florica și că Gicu fusese arestat la Brașov.

Cum ajunse acasă, Florica își găsi sora în bucătărie, făcând de mâncare, spre disperarea servitoarei Evike, care se tot minuna de cât de îndemânatica era sora doamnei în  bucătărie și cât de bine mânuia vasele.

-Eram sigură, că n-o s-o deranjezi pe Evike în bucătărie, și-o să te apuci singură de „cohălit”, zise Florica răzând.

– Hai lasă, nu e cazul să mă cerți; am vrut să-ți cunosc și eu bucătaria, și-apoi știi că îmi place să gătesc; cât am fost ucenică la familia Osvalth, numai pe mine mă puneau la gătit. Așa s-au îngrășat evreii de nu-i mai cunoșteai. Acasă mama nu m-a mai lăsat la bucătărie,  numai să stau în atelier și să cos la mașină. Ne trebuiau bani, că era război și frații noștri mai mici aveau nevoie de haine, cărți și bani pentru dările de la școală. Cât mai vindea mama la piață nu ajungea pentru câte erau de plătit. Tu de crezi că ne-au dat părinții la meserii, iar pe Gusti, la fel… Pe el l-a dat tata la atelierul de tâmplărie al lui Matei Laci, și acuma-i deja calfă și lucrează pe bani. Numai că el își strânge banii să ia ore în particular și să facă și liceul. Mă gândesc ce-au mai făcut mama și tata după ce am plecat la Brașov, că vremurile sunt așa cum sunt și banii puțini. Prețurile la cereale au scăzut, iar tata nu poate sta tot timpul la târg să vândă. Vin samsarii și cumpără la prețuri mici, en-gros, mai ales că toți îl știu că-i morar. De aceea, până nasc mă duc să-i mai ajut, iar pentru atelier și magazine, aici la Cluj, m-am gândit să-ți las și ție cinsprezece florini de aur, pe care-i am de la Lenuța, sora lui Gicu. Mai am niște bani, dar cu ăștia voi acoperi cheltuielile de la botez și să mai rezistăm până la primăvară. Sorocul meu e la primăvară, prin martie, și cred că o să fie băiat, după cum mi-a spus o moașă din Brașov. Vreau să te rog, să cumperi o mașină de cusut maieficientă, poate găsești un croitor bun și să întrebi care s-ar potrivi mai bine pentru un atelier serios. Cele câteva monede le păstrez până voi veni la Cluj – și asta o să se întâmple după ce înțărc copilul. Îl voi lăsa la mama să-l crească sănătos și voinic, așa cum ne-a crescut și pe noi. După ce va crește, îl aduc și pe el la Cluj, la grădiniță. Până atunci voi face bani, să-l pot da la o școală bună. Sper să se nască sănătos și să semene cu tatăl lui. Ne vom descurca până va veni Gicu de la Aiud.

Când birja ajunse în fața casei, și Aurica coborî, își văzu prima dată frații, pe Sandu și Valerica, ajutându-se unul pe altul să scoată gâștele din șant. Cum o văzură, se și repeziră s-o întrebe:

– Ce ne-ai adus bun de la Brașov?

Aurica era pregătită cu pungile de bomboane, pentru Sandu și Valerica, așa că doar  Sandu rămase să aibă grijă de gâște, supărat că fusese lăsat singur, în timp ce Valerica sări să ia pungile cu bomboane. În curte o întâmpină Gusti, care-i luă geamantanele de la poartă, iar din grădină, Aurica. Se auzi glasul lui lelea Mărie, care venea în grabă să-și întâmpine fata. Din casă ieșiră celelalte surori, Lena și Mimi, bucuroase să-și vadă sora întoarsă acasă. Erau toți acasă, pentru că era duminică și era o zi frumoasă  de toamnă, vremea în care se coceau strugurii din fața casei și se strângeau recoltele. Căzile în care să se facă pălinca erau pline cu prune și mere. Era destul de cald și se putea servi masa afară. În ușa apăru și stăpânul casei, care o îmbrățișă pe Aurica, pe care o prețuia cel mai mult, deoarece era muncitoare, harnică și bună la suflet. Pentru fiecare Aurica adusese câte un cadou, iar când deschise geamantanul, scoase prima dată o pălărie la modă, cum se purta la oraș, și i-o dădu lui Simion.  Apoi scoase două haine de piele pentru fiecare dintre părinți. Pentru Gusti avea pregătite o scurtă din piele, o șapcă englezească din piele și o pereche de cizme moderne. Gusti se făcuse flăcău mare și se bucură nespus pentru ce cadou primise de la soru-sa, mai ales că-și dorea de mult să le aibă. Avea cadouri și pentru surorile ei, Lena și Mimi, care primiseră la rândul lor, truse de manichiură, parfumuri, și câte o pălărie de damă șic, numai bune să le potrivească la pardesiile ce facuse pentru ele, înainte să se mărite și să plece la Brașov. Nu-i uitase nici pe cei mici, cărora le adusese, jucării, cărți de povești  hăinuțe și încălțări potrivite cu vârsta lor, și bineînțeles multe dulciuri. Văzând cum cei mici, se reped la tabletele de ciocolată, lelea Mărie spuse autoritar:

-Treceți întâi la spălat, apoi la masă, și după aceea veți primi bomboanele fondante. Fără să stea mult pe gânduri, cei mici luară cadourile primite și intrară în casă așteptând cuminți să fie chemați la masă. Nimeni din familie, nu aduse vorba de ceea ce pățise Gicu, și de faptul că Aurica însărcinată, rămăsese singură. Cei mici terminară repede de mâncat, cu gândul la cutia de bomboane fondante, așa merseră iute în casă,  iar la masă rămaseră doar Aurica, cu lele Mărie, Simion și Gusti, care dădu să plece și el, dar fu oprit să mai aștepte la discuția începută de ei.

– Ce ti-am spus eu, când ai vrut să te înscrii la legionari? zise  Simion către Gusti.

-Nu mai bine am luat biciul, să-ți bag mințile în cap?

-Acuma ce făceai? te-ar fi vânat și pe tine, de ajungeam să te văd la Gherla sau la Aiud.

LĂSAȚI UN MESAJ