Duminică, 23 octombrie 2016, la  Muzeul Memorial “Octavian Goga” de la Ciucea s-a lăsat cortina peste cea de-a XXXII-a ediţie a Festivalului Naţional de poezie şi eseu “Octavian Goga” cu festivitatea de premiere a merituoşilor câştigători ai consursului şi  cu un spectacol de muzică şi poezie susţinut de experţi şi cursanţi ai Şcolii Populare de Arte “Tudor Jarda” Cluj.  “Manifestarea culturală, de importanţă naţională, a fost şi este organizată ca un omagiu adus marii şi complexei personalităţi care a fost Octavian Goga, pentru promovarea tinerelor talente în domeniul literaturii din întreaga ţară şi nu în ultimul rând pentru promovarea imaginii muzeului, gazdă a festivalului-concurs”- a declarat în cuvântul său doamna Ioana Ilea,  managerul Muzeului Memorial “Octavian – Goga” . Aceasta a mulţumit  totodată Direcţiei Judeţene pentru Cultură, reprezentată prin managerul ei, scriitorul Victor Cubleşan şi totodată Şcolii de Arte  Cluj-Napoca, d-lui Vasile Corpodean, pentru spectacolul ce a urmat, “şi promptitudinea şi constanţa cu care Şcoala de Arte răspunde la toate evenimentele pe care le organizează Muzeul”. Apoi a adăugat următoarele: “Prima ediţie a acestui concurs a avut loc în anul 1983 şi în realizarea lui s-au implicat numeroase personalităţi ale Clujului: Chirteş Vasile, Cristian Maria, Liviu Maliţia, Petru Poantă, Victor Cubleşan – preşedinţi ai Direcţiei pentru Cultură Cluj, scriitori şi poeţi: Horea Bădescu, Teohar Mihadaş, Negoiţă Irimie, Constantin Cubleşan, Nicoale Prelipceanu, Doina Cetea, Tudor Cătineanu, Irina Petraş, Vasile Fanache, Alexandru Jurcan, Minerva Chira, criticul de artă Radu Vasile”. Premiile ediţiei XXXII a festivalului au revenit lui Sebastian Rus (Cluj-Napoca) – premiul I, Valeriu Nichitean (Cluj-Napoca) – premiul II, Delia Grosu (Târgovişte) – premiul III, iar menţiunile Elenei Cernău (Huedin) şi Lucia Teutişan (Bistriţa).

dsc_0780

A urmat momentul artistic prezentat de Grigore Sâmboan, referent cultural al Şcolii de Arte Cluj-Napoca şi pigmentat de către acesta cu poeme aparţinând “patronului spiritual” al zonei, Octavian Goga. Programul cursanţilor şi experţilor Şcolii de Arte “Tudor Jarda” a fost susţinut de Vlad Mihai Ichim (an V, clasa expert Olga Bordas) la pian, cu un vals de Chopin, Mihail Feier (an II clasa expert Emanoil Toma) la chitară, cu piesa “Malaguegna” de Ernesto Lucona, Diana Coroiu (anul II clasa Olga Bordas) la pian, cu piesa “Nouvo Bianche” de Ludovico Einaudi, Vasilian Bojan (anul III la clasa expert Emanoil Toma) cu un vals din “Frumoasa adormită” de P.I.Ceaikovski şi “Dansurile poloveţiene” de Alexandru Borodin, Olimpia Damşa (anul II clasa expert Olga Bordas) cu piesele “Mariage d’Amour”, de Richard Clayderman, la pian şi Bianca Hodrea (anul II ) “Ceccona”, de Henry Purcell, împreună cu experţii Emanoil Toma şi Olga Bordas. Un moment poetic a susţinut şi Sorin Grecu, cu poemul “Stările de spirit”,  premiat în urmă cu peste treizeci de ani cu marele premiu, la cea de-a doua ediţie a Festivalului “Octavian Goga”.

dsc_0803

În speech-ul său, Aurel But, fost director timp îndelungat al Muzeului şi promotor de seamă al festivalului încă de la începuturile sale a declarat: “În urmă cu 32 de ani, când festivalul a fost iniţiat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, exact ca şi azi erau trimise lucrările, se făceau jurizările de către cei de la Direcţie şi Uniunea Scriitorilor şi apoi urma recitalul poeţilor. Şi după 32 de ani nu mică a fost contribuţia Şcolii de Arte Cluj – pe atunci director al său era Ionel Andraşoni, “motorul” acestei acţiuni, care a comandat efigii cu chipul lui Octavian Goga, a instalat pe şosea până şi panouri cu Muzeul de la Ciucea şi a popularizat intens manifestarea. La prima ediţie au fost prezenţi peste optzeci de scriitori, împreună cu premianţii. Festivalul a fost o reuşită şi o avalanşă de talente au existat atunci şi de-a lungul anilor au fost premiaţi poeţi care s-au lansat în literatură, cum e poetul Ion Mureşan. După 1990 au fost invitaţi şi scriitori din partea stângă a Prutului – nu numai concurenţi, ci şi autori consacraţi. N-o să uit cum i-am primit ca pe nişte fraţi la “Casa albă”, vilă situată în incinta complexului. Erau prezenţi atunci Nicolae Prelipceanu, regretatul Petru Poantă – care nu lipsea niciodată de la Ciucea – Doina Cetea, Mircea Ghiţulescu, Teohar Mihadaş, şi de asemenea dl.  Constantin Cubleşan, care a fost prezent mereu la jurizarea festivalului”.

dsc_0769

Pe lângă spectacolul artistic al Şcolii de Arte Cluj, cei prezenţi au avut prilejul să asiste şi la lansarea cărţii “Dimineaţa cu soare apune” de Minerva Chira şi citirea cronicii scrisă de poeta Ana Blandiana, făcută chiar de către autoarea cărţii. Totodată, cei aflaţi duminică în Muzeul Memorial “Octavian Goga” de la Ciucea, au avut prilejul să viziteze şi expoziţia temporară “Octavian şi Veturia Goga”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.