Fostul Ministru al Turismului a ieșit din nou din închisoare pentru câteva zile pentru a-și petrece Revelionul acasă. Potrivit surselor noastre, Monica Iacob Ridzi ”și-a luat concediu” din 31.12.2016 și se întoarce la Penitenciarul Gherla abia mâine, 5.01.2017.

Ridzi a beneficiat de această permisie datorită faptului că execută o pedeapsă în regim liber la Peniteniciarul Gherla. Periodic, în funcție de comportament, aceasta poate ieși preț de câteva zile respectând anumite condiții.

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv în februarie 2015 de ICCJ, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului.

Aceasta îşi execută cei cinci ani de închisoare în regim semideschis și a cerut recent schimbarea regimului în unul deschis.

 

 

5 COMENTARII

  1. Nu numai Ridzi isi ispaseste pedeapsa in regim deschis. Este la a treia permisie pe anul 2016, in schimb alte femei tot din regimul deschis nu au fost deloc in permisie in 2 ani! Cu toate ca a fost schimbata de la paza de la Fujukura pentru purtare necorespunzatoare, a primit permisie. RUSINE!

  2. Daca nu te cheama Ridzi Iacob Monica sau Drogeanu Crina ( la care sotul este jandarm) nu ai nici o sansa la permisii. Aceste femei sunt la a 3-a sau a 4-a permisie, pe cand altele care au aceleasi pedepse, sunt tot la regimul deschis si au suferit si operatii pe creier in penitenciar din cauza stresului si a nedreptatilor pe care le vad, nu au fost lasate sa mearga in permisie. Se impune un control la Penitenciarul Cluj.

  3. Domnule Paul (de fapt Ropotan-sotul doamnei Ropotan ce a fost in dosar cu Crina Drogeanu),
    acum ca sotia dv. s-a eliberat vad ca aveti in continuare o tema de urmarit: activitatea
    din cadrul Penitenciarului Gherla! Pentru informarea dv. si a celorlalti, sotiei dv. i-a
    fost aprobata permisie de catre Penitenciarul Gherla si respinsa de catre cei de la Bucuresti.
    Stiti de ce a fost respinsa? Pentru ca dumneaei a avut o tentativa de suicid denuntata chiar de dv!
    Oamenii acestia de la Gherla si-au asumat riscul sa o lase in permisie si dv. continuati sa-i blamati! Vi se
    pare in neregula ca cele 2 femei sa fie acasa de Revelion cu familiile lor si cu cei 2 copii pe care ii are fiecare?
    Daca e vorba de favorizat atunci chiar sotia dv. a fost favorizata in Penitenciarul Gherla!
    Daca doriti sa se stie mai multe amanunte, continuati tot asa!
    Hai, LA MULTI ANI!

  4. Mie mi se pare ceva normal. Daca indeplineste regulile si respecta conditiile impuse pentru a beneficia de aceste permisiuni, de ce sa nu fie in sanul familiei cateva zile? (mai ales avand cei doi copii mici acasa). Cand vezi unii cum ataca doar ca sa fie ei satisfacuti.

  5. Ma bucur pentru copilasii ei de acasa care sigur ii simt lipsa mamei lor in restul zilelor. Foarte frumos ca a putut sa fie alaturi de ei macar la trecerea in anul nou, daca de Craciun a fost in penitenciar. Daca respecta regulile impuse sa mai beneficieze de toate permisiile legale care se pot da intr-un an. Nu mai fiti rautaciosi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.