Fostul ministru al Justiţiei solicită, printr-o declaraţie de presă, declasificarea tuturor documentelor privind arhiva SIPA/DGPA și o anchetă privind presupusa scurgere de documente clasificate din Ministerul Justiției.

„Este necesar ca Ministerul Justiției să declasifice cât mai repede toate documentele legate de arhiva DGPA/SIPA, întocmite până astăzi: ordine de ministru, note de fundamentare, ordine ale conducerii SIPA/DGPA, procese verbale, raportul Chiuariu-Predoiu, cu menționarea datelor, anilor și a persoanelor implicate. Intrarea în arhiva DGPA/SIPA a 4 persoane în anul 2013, în mandatul ministrului Robert Cazanciuc, la peste 5 ani distanța de finalizarea raportului unei comisii a Ministerului Justiției, trebuie, de asemenea, clarificată”, a susţinut, joi, europarlamentarul Monica Macovei, printr-o declaraţie de presă.

„Publicarea de către cotidianul „Evenimentul zilei”, al cărui patron, Dan Andronic, este urmărit penal în mai multe dosare, a unui raport clasificat secret de serviciu și atribuit unei comisii a Ministerului Justiției presupune scoaterea ilegală a unui document clasificat dintr-o instituție a statului. Ministerul Justiției trebuie să clarifice rapid cine a avut acces la documente clasificate, cine le-a sustras și le-a transmis presei”, a mai afirmat fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei.

„Ca să se lămurească opinia publică, sesizez public Parchetul general să verifice aspectele semnalate în document – ștersăturile de pe documente, copierea unor dosare, rescrierea hard-diskurilor „din ordinul factorilor decizionali anteriori” (care?), distrugerea de documente (de cine?), executarea de copii xerox după documentele aflate în arhivă (când și decine?), etc. Cine a decis, a ordonat sau a executat astfel de ilegalități trebuie să răspundă penal. Orice indiciu de fapte și acțiuni ilegale trebuia semnalat din momentul respectiv, al întocmirii raportului, instituțiilor penale abilitate. Dar nu a fost trimisă nicio sesizare penală, raportul fiind probabil păstrat pentru momente pe care am vrea să le aflăm din anchetă. Voi chema în judecată pe toți cei care au lansat în spațiul public minciuni despre persoana mea și a activității comisiei din perioada ministeriatului meu. (…)

Mai spun o dată: nu am primit nicio informație din arhiva DGPA/SIPA, nu am primit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am văzut și citit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am sustras niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat și distrus niciun hard-disk, nu am dat nimănui ordin să sustragă, să distrugă, să copieze vreun dosar din arhiva DGPA/SIPA sau hard-disk. Iar din raport rezultă clar că nu a existat nicio dovadă că judecătorul și procurorul care au intrat în arhivă pe baza ordinului meu, pentru a întocmi o informare către opinia publică cu privire la modul în care a funcționat DGPA/SIPA, ar fi comis vreo ilegalitate. Sunt ținta unei manipulări grosolane a adevărului, prin interpretarea tendențioasă a unor informații, prin amestecarea cu rea-voință a informațiilor și „arhivelor”. Iar ținta reală este decredibilizarea justiției, care a condamnat deja și are pe rol dosare importante privind inclusiv politicieni”, a mai afirmat Monica Macovei, potrivit Mediafax.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.