Moştenitorii unei păduri de lângă Cluj: înfrânţi de justiţie, de autorităţile locale şi bătuţi de hoţii de lemne!

Familiile fraţilor Olivia Sucală şi Dumitru Pop din Cluj-Napoca, originari din satul Finişel, comuna Săvădisla, trăiesc de decenii un adevărat coşmar: din cele 12 hectare ce le-au aparţinut, din tată-n fiu, au reuşit să-şi recupereze doar trei. Cei doi susţin că, deşi au prezentat în instanţă martori care le-au confirmat cele susţinute de ei – precum şi actele vechi de proprietate – n-au fost luaţi în seamă. Ba, mai mult, hoţii de lemne le decimează în voie pădurea, iar când proprietarii se opun, îi iau la bătaie şi-i ameninţă cu moartea.

Pădurea, moştenire din tată-n fiu

Olivia Sucală şi Dumitru Pop, în vârstă de 67, respectiv 60 de ani, spun că au ajuns la capătul puterilor, după o luptă cu autorităţile care durează deja de aproape 26 de ani. Totul, pentru pădurea moştenită din tată-n fiu, care la această oră nu le e restituită decât într-o proporţie infimă. Ajungem în locul numit „Dosul Alunişilor”, mai precis în „Râtul Bodii”, situat la trei km. de satul Finişel, comuna Săvădisla. Coborâm din jeep-ul lui Dumitru Pop şi ne trezim într-o lume aproape selenară: vizavi de drumul forestier, peste valea pârâului Finişul Mare, în zona de pădure care le aparţine zărim zeci, sute de buturugi rămase după tăierea arborilor – dar şi arbori recent tăiaţi, opera hoţilor de lemne care acţionează, în voie, prin zonă. Prin contrast, în dreapta drumului, pe versantul aparţinând “Romsilva” copacii tronează compact, sfidându-i parcă pe cei doi fraţi, covârşiţi, efectiv, de nedreptăţile care li se fac de atâta amar de vreme. Sunt atât de multe lucruri pe care ei doresc să ni le comunice, vorbind în acelaşi timp şi acoperindu-se unul pe celălalt, încât, ca să ne dumirim, îi rugăm s-o ia mai pe îndelete – şi pe rând – cu explicaţiile lor. Trecem pârâul, ca să ne convingem cu propriii ochi de jaful din porţiunea de pădure atribuită lor şi descoperim zeci de copaci doborâţi la pământ, numai în această toamnă. „Ăştia-s doar cireaşa de pe tort, doar 15, după sutele de arbori tăiaţi în ultimii ani” – mărturiseşte Dumitru Pop, negru de supărare. Apoi, după ce ne edificăm şi imortalizăm dezastrul în câteva fotografii, ne retragem în maşină, ca să povestim în voie. „Drama familiei noastre a început încă de pe vremea grofilor unguri, după ce străbunicul meu, Matei Petru i-a oferit cu acte în regulă bunicului meu, Matei Vasile, o suprafaţă de 12 ha de pădure, cumpărată de la groful Andrassy.  Asta a fost în 1926, la data de 7 martie”, explică bărbatul, scoţând dintr-un dosar gros hârtia respectivă, îngălbenită de trecerea timpului. Continuă Pop: „Din acte, putem dovedi că atunci când s-a întocmit harta zonei, în foaia de avere a lui Matei Petru (n.n. – ne-o arată şi pe aceea, datează din 25 septembrie, 1901!) scrie – negru pe alb – că e întabulat dreptul de proprietate pe cele 12 ha şi terenurile se regăsesc, cu numerele topo de atunci, pe numele lui. Matei Petru a fost bunicul bunicului meu, Matei Vasile, înfiat de către Petru la vârsta de patru luni, după ce  tatăl lui murise pe front.”

„Nici groful sau comuniştii n-au dat pădurea altora, cum fac ăştia!”

Bărbatul arată mai departe cum pădurea şi fânaţele aferente i-au fost confiscate bunicului său, Matei Vasile, de către comunişti, între anii 1949 – 1951. Apoi, cuprins de nostalgie, de parcă ar avea de îndeplinit un testament lăsat de către acesta (n.n. – fiul bătrânului murise, la rândul său, pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, Dumitru fiind febleţea bunicului Vasile) mărturiseşte: „ Copil fiind, acesta m-a purtat prin toate locurile noastre cu pădure, zicându-mi mereu – şi aceste vorbe mi-au rămas pentru totdeauna întipărite în memorie: <Mi-au luat hoţii ăştia de comunişti pădurea, iar dacă vreodată o să poţi intra în posesie, limitele sunt stâncile de la marginea drumului, aproximativ 500 de metri, până la pârâul numit Bătrâna şi în sus, până hăt departe, pe vârful dealului>. Ori, uitaţi, acum hoţii de lemne mi-au schimbat până şi limitele proprietăţii, ca să nu mai ştim care e terenul nostru”! După 1990 – susţine Dumitru Pop – odată cu apariţia Legii 18, acesta a solicitat comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar repunerea în posesie cu cele 12 ha, pe baza acelui contract din 1926, încheiat între străbunic şi bunic, însă Primăria Săvădisla a tergiversat atribuirea unei suprafeţe de teren, până când instanţa a decis acest lucru în perioada 1991-1992  – familiei atribuindu-i-se doar mai puţin de o jumătate de hectar de pădure. Totul, în concordanţă cu legile de atunci… Apoi, la promulgarea celebrei „Legi Lupu”, care se referea la retrocedări  in integrum , Dumitru Pop şi sora lui, Olivia Sucală, cer ca terenul strămoşilor să le fie retrocedat exact pe vechiul amplasament. Cu menţiunea că la acea vreme nu apăruseră încă pe terenul lor împroprietăriţii frauduloşi. „N-am avut cine ştie ce succes, obţinând doar aproape un hectar de pădure, Primăria motivând că între timp primisem şi pădurea retrocedată după tatăl nostru, Pop Dumitru, de 1,87 hectare, moştenită de la Matei Vasile, într-o altă locaţie”, declară mai departe Dumitru Pop. Intervine în discuţie şi Olivia Sucală:  „Ei au amestecat moştenirea pământului după tatăl nostru cu moştenirea după bunicul Matei Vasile, făcând un total în neconcordanţă cu realitatea din teritoriu şi din acte. Au pus în aplicare ceea ce n-a făcut groful – şi în definitiv – nici comuniştii, cei care ne-au confiscat pădurea, dar măcar n-au oferit-o pe tavă altora”!

Înfrânţi şi în justiţie

Cei doi fraţi nu se lasă şi continuă, în anul 2005, să intenteze autorităţilor procese, solicitând pe baza Legii nr. 247 retrocedarea unui total de 11 hectare, pădurea rămasă după Matei Vasile, pe vechiul amplasament. Din nou însă comisia locală a refuzat punerea în posesie a pădurii, motivând că „vor veni urmaşii grofului ”, într-unul din aceste CF-uri existând – în opinia lor – o transcriere a actelor stră-străbunicului Matei Petru în favoarea fostului grof Andrassy. (n.n. – În paranteză fie spus, acelaşi lucru ni l-au declarat, printre altele, primarul comunei Tamas Gebe Andrei şi secretarul Dumitru Moldovan, cum că mai bine patru hectare ar aparţine în continuare urmaşilor grofului Andrassy, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu le-au putut satisface doleanţa.) Izbucneşte Dumitru Pop: „Ce urmaşi ai grofului să mai vină, când se ştie bine că statul român l-a despăgubit pe acesta, cu vârf şi îndesat. Numai dacă nu ăştia de la Primărie vor să-l mai despăgubească odată, după cum văd că se întâmplă în ziua de azi, peste tot în România.”  Aşa că, în anul 2007  cei doi fraţi intentează un nou proces pentru intrarea în posesie, vrând să demonstreze că actele pe care le deţin – cele din 1901, 1926 şi 1929, precum şi CF-urile aferente – sunt suficiente pentru a li se face dreptate. La Judecătoria Turda, însă, lucrurile sunt mult timp tergiversate –  fiindcă terenurile familiei erau deja atribuite altor proprietari, pe baza declaraţiilor pe proprie răspundere a unor cetăţeni din zonă, sau ale altora cărora li s-au atribuit suprafeţe de pădure echivalente celor de fânaţe, deţinute de aceştia pe alte locaţii. “E notoriu cazul lui Bodea Ioan din Finişel, care a semnat pe propria răspundere că deţine pădure şi i s-a atribuit – cu acte în regulă – o parte din terenul nostru, dar şi altora, care au primit suprafeţe de pădure pe fosta proprietate a bunicilor noştri”, adaugă, oripilat, bărbatul. În 2007, completul de judecată de la Turda îi sileşte pe cei doi fraţi să facă nenumărate drumuri, pe la diverse autorităţi, pentru a face expertize peste expertize ale unor terenuri deşi – în opinia lor şi a avocaţilor pe care-i angajaseră – deţineau actele corespunzătoare, inclusiv declaraţiile martorilor care lucraseră cu decenii în urmă în acele păduri, alături de bunicii lor şi tatăl lor. Aşadar, procesul a fost tărăgănat timp de 7 ani, fiind suspendat de trei ori şi apoi – sub motivaţia că nu au fost furnizate instanţei actele necesare –  adus în stadiul de perimare, deci închis.

Pentru ca jaful să fie deplin, intră în joc şi ROMSILVA

Îşi continuă Dumitru Pop relatarea, cu o crescândă revoltă: “Ulterior anilor 2008-2009, au început jafurile Ocolului Silvic la adresa noastră. Au marcat lemne de pe proprietatea atribuită familiei (circa 2,65 ha) şi ne-au tăiat 470 de brazi. Motivaţia lor pentru încălcarea proprietăţii, când i-am reclamat la poliţie, a fost că trebuie să-şi recupereze 180 de milioane de lei vechi pentru paza pădurii, de la Asociaţia proprietarilor de păduri din Finişel. Am căutat, prin 2009, să vedem în ce asociaţie suntem înscrişi şi am văzut că mama noastră, Pop Maria – decedată din 2006 – figurează într-un tabel în care cineva imitase, grosolan, semnătura ei. Am făcut apel la organele de cercetare penală şi ni s-a răspuns, spre marea noastră disperare, că aceste fapte sunt prescrise. Deci, indiferent ce a făcut respectivul, cel care a falsificat semnătura mamei noastre, conform noului Cod penal nu răspunde pentru ce a făcut.” Familia fusese, de-a lungul anilor, în audienţă pe la toţi prefecţii şi preşedinţii de Consilii Judeţene, care s-au perindat în Cluj după anul 1990. Culmea, doi dintre ei, Hărdău şi Cuibus le validează anexele vechiului amplasament, conţinute în CF-uri şi dau undă verde retrocedării a 7, 22 ha de pădure. Însă, din păcate, nimeni nu a binevoit să le restituie parcela respectivă, comisia locală a Primăriei Săvădisla ignorând cu desăvârşire deciziile celor două oficialităţi ale judeţului.

Atacaţi cu securea de hoţii de lemne

Intervine din nou în discuţie Olivia, pentru a ne povesti cum a fost atacată – ea şi soţul ei Sucală Roman – cu securile, în urmă cu câteva luni, de către hoţii de lemne, pe care-i prinseseră în timp ce-i jefuiau. Începe aceasta: “Deşi n-am fost împroprietăriţi decât cu cele trei hectare, aşa cum v-a spus şi fratele meu, pe porţiunea noastră începuseră deja furturile. Şi, într-o zi, întorcându-ne de la pădure am fost întâmpinaţi de doi indivizi, cu securi în mâini. M-am apărat cu mâna când numitul Tamas Robert a încercat să mă lovească în cap cu securea, astfel că m-a tăiat la mână, după care a început să-l lovească cu pumnii şi pe soţul meu. Apoi, după ne-au ameninţat că ne vor omorî dacă-i reclamăm pentru furtul de lemne. Plini de sânge, cum eram, noi am reuşit totuşi să-i fotografiem în timp ce părăseau locul faptei – pe ei şi stiva de lemne care o aduseseră pe drum să o ducă, inclusiv drujba şi lucrurile lor. De pe urma acestei bătăi eu mi-am scos certificat medico-legal în care mi s-au recomandat  28 de zile de concediu medical, iar soţului 6. Ulterior tăierii copacilor de către Romsilva, a început tăierea abuzivă, făcută de către toată lumea, inclusiv de către consilierii locali din comună – astfel că într-un timp record au dispărut, numai de la noi, 470 de arbori.” Arată apoi că după o razie făcută de către Poliţia Rurală Turda  şi  cea din Săvădisla, au fost prinşi în flagrant câţiva bărbaţi din zonă, cărora li s-au  confiscat diferite utilaje de tăiere, intentându-li-se totodată şi procese penale. Printre aceştia s-a aflat şi Tamas Robert, atacatorul soţilor Sucală, care la această oră se află în detenţie pentru faptele respective. “Întâmpinăm greutăţi însă şi cu procesul aflat în desfăşurare la Judecătoria Turda, după ce am cerut daune morale lui Tamas, în valoare de 30.000 de lei. La pretenţiile noastre,  judecătorul a dat o rezoluţie în care scrie, negru pe alb, că nu ne despăgubeşte, fiindcă dacă face lucrul acesta s-ar putea ca noi să ne îmbogăţim”, declară, indignată, femeia. Apoi arată că numai în ultimele trei luni atotputernicii hoţi de lemne ai zonei le-au mai tăiat 15 de arbori, pe lângă faptul – menţionat anterior – că le-au schimbat până şi însemnele limitelor pădurii lor, ca să-i deruteze şi să nu mai ştie unde le e proprietatea.

“Ne adresăm Guvernului, Preşedinţiei şi mergem şi la CEDO”!

Cu o energie pe care nu i-o bănuiam, Olivia Sucală îşi continuă pledoaria: ”Noi o să mergem, inclusiv la CEDO, dar în prima fază ne vom adresa Guvernului, Preşedinţiei şi Consiliului Suprem al Magistraturii, pentru recâştigarea drepturilor noastre de moştenitori, în paralel cu insistenţa să se redeschidă dosarele, duse în perimare de către cei de la Judecătoria Turda. Şi-n plus, mai remarcăm un lucru: la orice instituţie am merge după acte – Cadastru, Arhivele Statului, Ocolul Silvic – întâmpinăm greutăţi incredibile, rezultate dintr-o complicitate, la nivel instituţional, împotriva proprietarului şi mai ales, a noastră. Toate instituţiile evită să ne elibereze actele cerute, spunând că nu le deţin, apoi întreabă Primăria, care le transmit, cu seninătate, că ne-au acordat tot sprijinul, însă trebuie să vină urmaşii grofului, pentru retrocedare”…

La plecarea din zonă, ne-am prezentat şi la Primăria  Săvădisla, pentru a afla punctul de vedere al “capului” comunei, în această tărăşenie. Primarul Tamas Gebe Andrei şi secretarul instituţiei, Dumitru Moldovan ne-au declarat, cu un zâmbet compătimitor, de parcă am fi coborât exact în acel moment de pe lună, că  sunt dispuşi să retrocedeze celor doi fraţi suprafeţele de pădure cerute, însă actele prezentate de ei şi decizia instanţei de judecată le interzice acest lucru. “Le-am comunicat faptul că Primăria, prin comisia comunală le-a respins actele, pentru că nu sunt dovezi clare în registrul din 1947, pe baza căruia am făcut retrocedările. Acolo bunicul lor nu figurează. Apare în schimb tatăl  lor, Dumitru Pop – şi pe baza acestui act le-am făcut, fără să şovăim, restituirea necesară. Însă ei cer şi terenul după bunicul său, Matei Vasile, iar noi nu putem face acest lucru pentru că din actele ce le-au depus ei, rezultă că peste 4 hectare i-ar aparţine urmaşilor grofului care a deţinut pădurile din zonă, noi neputând să le înstrăinăm. Aşa că i-am recomandat domnului Pop să caute prin arhive CF-urile de la anul 1900 şi apoi, textul fiind în ungureşte, să-l traducă şi să găsească vreun CF cu locul unde a deţinut pădure bunicul sau străbunicul lui”, ne-a declarat secretarul Dumitru Moldovan.