UPDATE 2:

Victima se află în stare gravă fiind internat la secția de terapie intensivă. Leziunile suferite în zona cutiei toracice i-au pus viața în pericol.

Mecanicul de pe buldoexcavator este cercetat pentru vătămare din culpă!

Conform primelor cercetări mecanicul, clujan în vârstă de 40 de ani, nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.


 

UPDATE:

Potrivit celor de la IPJ Cluj, victima prezintă răni serioase la nivelul toracelui.

„Bărbat de 35 de ani, din Botoșani a fost prins între contragreutatea unui bulodoexcavator și o piesă de canalizare din beton. Acesta a fost transportat de urgență la spital cu traumatism în zona toracelui. Incidentul s-a petrecut pe un DJ din Făget” informează purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Potrivit informațiilor, mecanicul de pe buldoexcavator a săpat o groapă ca să fie amplasată o bază de beton. Muncitorul a mers să măsoare dimesiunea gropii iar în momentul în care utilajul s-a rotit l-a prins pe acesta între bază și buldoexcavator.


 

Ultima oră! Un muncitor de pe șantierul de vis-a-vis de Biserica Catolică din Făget a fost prins între un excavator și un tub de beton.

Potrivit surselor, muncitorul a fost grav rănit și urmează să fie transportat la spital de urgență.

Aparent, mecanicul de pe excavator nu l-a observat și l-a prins de peretele unui tub uriaș de beton.

strivit ambulanta

 

Știre în curs de actualizare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.