Neagu Djuvara a încetat din viață

473

Istoricul Neagu Djuvara a încetat miercuri din viață, la vârsta de 101 ani, informează TVR. 

Istoricul s-a născut la 18 august 1916, în București, într-o familie de origine aromână așezată aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea și care a dat țării mai mulți oameni politici, diplomați și universitari. El obișnuia să își serbeze ziua de naștere de două ori, pe 18 august pe calendarul vechi şi pe 31 august conform noului calendar.

Neagu Djuvara avea 101 ani. 45 i-a trăit în afara ţării, în exil. Abia după 1989 avea să devină cunoscut în țară. Avea deja 70 de ani „Am venit înapoi în țară ca să ofer, nu ca să primesc. Destinul a vrut ca la 70 de ani să fac ceea ce voiam să împlinesc la 30: să fiu universitar, să public cărţi în limba română”, mărturisea el. Un singur regret spunea că are: nu a studiat mai bine pianul.

 

1 COMENTARIU

  1. Nici nu ma asteotam sa regrete in vreun fel tradarea de tara pe care a comis-o ca initiator si semnatar a odioasei declaratii de la Budapesta. Daca Romanii ar avea un minim de demnitate l_ar fi trimis si pe el si pe fostul rege Mihai, sa ii inmormanteze cei din Budaoesta carora s-au angajat sa le ofere Tara noastra. Rusine, mare rusine mai ales ca gestul de tradre vine de la cineva care pretinde istoric.

LĂSAȚI UN MESAJ