1 iunie 2017, Ziua Copilului, va rămâne probabil în amintirea bistriţenilor ca una din cele mai negre zile, marcată de moartea tragică a cinci copii nevinovaţi, cauzată de o neglijenţă criminală. Situaţia este cu atât mai cumplită cu cât în 12 decembrie 2015, în acelaşi loc, din aceeaşi cauză, într-un accident tras parcă la indigou şi-au mai pierdut viaţa 4 persoane. În total 9 persoane au fost ucise, din cauza indolenţei mai mult decât criminale a unor persoane care sub diferite motive, nu au instalat o barieră automată la trecerea de nivel peste calea ferată a unui drum care face legătura dintre DN 17 cu blocurile sociale din Viişoara şi nu au curăţat vegetaţia crescută aproape pe şine care obturează vizibilitatea. Într-o ţară normală cu o justiţie sănătoasă cineva trebuie să-şi asume răspunderea pentru aceste victime şi să plătească penal pentru moartea acestor persoane.


Pe 5 iunie, o întreagă comunitate împietrită de durere a condus la locul de veci, pe cei patru copii ai familiei Petruţ-Pop. Nu poate exista o tragedie mai mare pentru un părinte şi este aproape imposibil de imaginat durerea familiei care şi-aîngroapat 4 din cei 9 copii, Lavinia, Darius, Daria şi Cosmina. Cu o zi înainte, a fost înmormânat şi verişorul lor, Rafael Manta, mort în acelaşi accident cu cei patru fraţi, Petruţ-Pop.Au trecut doar câteva zile de la înmormântarea celor 5 copii şi peste întreaga dramă pare că se aşterne tăcerea, deşi este evident că tragedia a fost cauzată de o gravă şi criminală neglijenţă ai unor responsabili ai SNCFR, respectiv Secţia L8 Bistriţa şi nu în ultimul rând,Primăria Bistriţa.

 

Neglijenţa autorităţilor îşi pune amprenta pe destinul unor tineri

Cineva asemăna tragedia petrecută în data de 1 iunie 2017, la trecerea de nivel peste calea ferată de la Viişoara, cu evenimentul de la ”Colectiv”, comparaţie oarecum forţată şi scoasă din context, cel puţin prin dimensiunile celor două întâmplări şi în primul rând al numărului victimelor. Dar undeva totuşi asemănătoare, în ambele situaţii şi-au pierdut viaţa nişte copii nevinovaţi. În ambele cazuri, tragediile au fost cauzate de neglijenţa criminală a unor autorităţi ale statului care nu au pus în aplicare nişte măsuri pe care le puteau lua fără mari eforturi logistice şi care puteau preveni cu siguranţă evenimentele tragice.

Este până la urmă o chestiune de logică, una este să se întâmple un evenimentcu astfel de urmări atunci când sunt luate toate măsurile necesare de prevenire şi întâmplarea poate fi numit accident şi altceva când se întâmplă o tragedie şi nu au fost luate nici un fel de măsuri, care puteau fi luate. Pe cale de consecinţă, dacă la ”Colectiv” se încearcă cumva să se facă dreptate, adică vinovaţii să fie traşi la răspundere legală, ar finormal ca şi în urma tragediei de la Viişoara din data de 1 iunie 2017, cineva să răspundă pentru moartea acestor copii nevinovaţi. Culpa există şi se vede de pe lună, dar desigur trebuie văzută şi constatată şi de cei care fac cercetări în acest caz, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi cei de la Biroul Poliţiei TF Bistriţa.

 

Ar putea fi deschisă o anchetă

Surse din poliţie, care au dorit să rămână anonime, au dezvăluit pentru Gazeta de Bistriţa că, este avută în vedere ca ipoteză de lucru şi o asemenea variantă, neglijenţa în serviciu, într-o formă agravantă. Art.298 din Noul Cod Penal/Legea 286/2009, califică neglijenţa în serviciu ca infracţiune. Conform acestuia, „Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămarea a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Fiind o infracţiune de serviciu, obiectul juridic rămâne neschimbat, iar subiectul activ calificat prin calitatea de „funcţionar public”. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 308 NCP, subiect activ al infracţiunii poate fi şi persoana asimilată funcţionarului public sau o persoană care exercită o însărcinare în cadrul oricărei persoane juridice.
Infracţiunea de neglijenţă în serviciu constă, în esenţă, în încălcarea unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, încălcare care a produs una dintre consecinţele arătate în textul de incriminare.

Capetele de acuzare sunt evidente: unul, neinstalarea unei bariere la trecerea de nivel peste calea ferată într-o zonă urbană cu o circulaţie intensă, iar al doilea neîntreţinerea căii ferate în locul respectiv, vegetaţia crescută intens acoperă complet vizibilitatea. Orice trecere peste calea ferată în acel loc, înseamnă un joc cu viaţa, a fi sau a nu fi, până la urmă este o chestiune de noroc dacă scapi cu viaţă sau nu. Iar cei 9 tineri nu au avut nici o şansă, au fost condamnaţi la moarte. Anumite informaţii din surse judiciare mai relevă un aspect care cu siguranţă va fi luat în seamă de anchetatori. În luna ianuarie se pare că a fost semnat un contract de igienizare a căii ferate pe raza Secţiei L8 Bistriţa, care constă din degajarea vegetaţiei crescută pe calea de rulare în valoare de circa 163.000 lei în scopul asigurării siguranţei feroviare dar şi a celei rutiere la trecerilor de nivel, de către o firmă abonată la asemenea gen de contracte cu CFR-ul, în baza relaţiei mai mult decât suspecte a patronului firmei în cauză, cu un înalt oficial al SNCFR, originar din judeţul Bistriţa-Năsăud. Banii se pare că au fost plătiţi fără ca activitatea să fi fost prestată. Dovada? Una din cauzele deceselor în urma accidentului de tren din 1 iunie 2017, a fost lipsa de vizibilitate care împiedica ca cel aflat la volan să se asigure că nu vine nici un tren. Aceleaşi surse mai spun că se fac eforturi pentru a şterge orice urmă a acestui contract oneros. Asupra acestui aspect cu siguranţă vom reveni.

 

În acelaşi loc, o altă tragedie

În acelaşi loc a mai avut loc o tragedie similară în data de 12 decembrie 2015, la orele 03.50. Trenul Regio, Bistriţa-Nord-Cluj-Napoca, cu plecare din gara Bistriţa la 03.45, la circa 5 minute de la plecare a curmat viaţa a 4 persoane. Patru persoane, trei surori şi prietenul unei dintre ele, după o noapte petrecută la un club din Bistriţa, au comandat un taxi pentru a ajunge acasă, la blocurile sociale din Viişoara. A fost taxiul morţii, atât pentru şoferul acestuia, un tânăr de 29 de ani, cât şi pentru 3 dintre pasageri, surorile Ana de 15 ani, Luminiţa de 19 ani şi Sergiu prietenul acestora de 20 de ani. A cincea victimă, soră cu Ana şi Lavinia a fost rănită grav. Pe principiul că de fiecare dată de vină este mortul, totul a fost aruncat în spatele taximetristului, că nu avea atestat, că lucra la negru, că nu s-a asigurat etc. Totuşi câteva voci mai au spus că tragedia, cu toate acuzele aduse mortului, a fost înlesnită de lipsa unei bariere la trecerea la nivel peste calea ferată şi mai ales datorită lipsei vizibilităţii, datorate vegetaţiei uscate crescută la înălţimea unui om până între şinele căii ferate. Ancheta desfăşurată de procurori şi Poliţia TFa relevat că mortul este de vină, adică taximetristul, informaţie aflată pe surse, deoarece verdictul anchetei nu a fost comunicat oficial.

A frapat la momentul respectiv o declaraţie a primarului Ovidiu Creţu, de un cinism înspăimântător, mai ales recitită după tragedia din 1 iunie 2017, în care au murit 5 tineri.

Referitor la accidentul de la Viişoara, acuma accidentele sunt accidente, ele se întâmplă. Am trecut de nenumărate ori pe acolo, este vizibilitate dacă opreşti aşa cum spun semnele de circulaţie. Dacă nu respecţi semnele de circulaţie atunci poate fi orice. Sigur că varianta de a instala o barieră fizică e o alta, am discutat cu directorul general al SNCFR, încercăm să găsim o formulă ca să rezolvăm problema de acolo, în sensul de a introduce o barieră şi apoi pe urmă vom face demersurile în scris”, a declarat la acea vreme primarul Creţu

Nu numai că nu s-a instalat bariera, dar nici calea ferată nu a fost degajată de vegetaţie, astfel că la aproape doi ani distanţă a avut loc cea de a doua tragedie.

Doru Costin

1 COMENTARIU

  1. La fel este si la trecerea peste calea ferata din Apahida spre Cojocna.Fara bariera si fara vizibilitate din cauza caii ferate in curba si a buruienilor de 2 m pe care nu le curata nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.