Mihail Gorbaciov a speriat lumea la Berlin, spunând că ne aflăm în pragul unui nou război mondial, rece deocamdată. Nu, Putin nu are nicio vină, el apără interesele Rusiei, Occidentul, SUA în special, trebuie blamat pentru aceasta, căci și-a declarat victoria în războiul rece trecut, a profitat de „slăbiciunea” Rusiei, a extins NATO în loc să „construiască noi mecanisme și instituții de securitate europeană și să procedeze la o demilitarizare majoră a politici europene”, consideră primul și ultimul președinte al URSS.
Euforia și triumfalismul li s-a urcat la cap liderilor occidentali; profitând de lipsa unei forțe care să contrabalanseze forța Occidentului, ei au pretins monopolul asupra ordinii mondiale, vor să domine lumea, a declarat Gorbaciov, citat de presa internațională.
Evocarea „slăbiciunii” Rusiei nu rezonează bine, dă fiori în Polonia, Lituania, Letonia. Estonia și România. Profitarea de „slăbiciunea URSS” li s-a reproșat acestor țări în 1939-1940, când armata sovietică le-a invadat teritoriile, după încheierea pactului Molotov-Ribbentrop. Să fie întâmplătoare repetarea în noile condiții a aceluiași refren?
Gorbaciov nu spune de ce Rusia nu a procedat la demilitarizarea politicii sale, de ce a ocupat Crimeea și o parte din estul Ucrainei. Lui i se par firești, în corespundere cu interesele Rusiei, acțiunile lui Putin. Cât despre interesele și voința Ucrainei… Din frica de Rusia, s-au cerut în NATO Țările Baltice, Polonia, România, Cehia, Slovacia și chiar Ungaria, a cărui premier cochetează azi cu Putin. O face fiindcă se știe protejat de umbrela NATO, dacă nu ar avea acest sentiment, i-ar tremura genunchii, nu ar mai îndrăzni să se aventureze în jocuri periculoase cu „ursul” rusesc. De frică de Rusia, au cerut Polonia, Cehia, România amplasarea sistemelor anti-rachetă pe teritoriul lor.
Totuși, NATO a supraviețuit mai mult dintr-o inerție. Era păcat să fie aruncat un „instrument” al păcii în stare bună, un mecanism funcțional. NATO devenise o instituție mai mult simbolică, fără vreun obiectiv precis, cheltuielile militare ale țărilor NATO, inclusiv SUA, au scăzut dramatic în anii de după prăbușirea Zidului de la Berlin. Pentagonul se vedea nevoit să pună în sertar unele după altul multe din proiectele sale de înnoire, de modernizare a armelor strategice (submarine atomice, rachete balistice etc). Occidentul nu anticipa vreun pericol din partea Rusiei, și doar suspiciunile, reflexele țărilor est-europene mai ținea cât de cât trează vigilența alianței nord-atlantice.
Evenimentele din Ucraina demonstrează că strategii est-europeni, experții în probleme de securitate și apărare au calculat corect. Acum se vede că teama de Rusia nu a fost gratuită, că ea și-a stăpânit reflexele imperiale până nu a fost pus în pericol planul de refacere a URSS. Ucraina fiind piesa principală a acestui plan, masca unui stat civilizat, care respectă suveranitatea și independența vecinilor săi, a fost aruncată, Rusia opunându-se nu numai intrării acesteia în NATO, ci și în UE.
Rusia este cea care vrea să rezolve prin aplicarea forței militare un conflict civilizațional, cultural între ea și Europa. Ea vrea să fie iubită cu forța.
Gorbaciov s-a dus la Berlin ca avocat al lui Putin, și nu e de mirare că repetă tezele acestuia, deși recunoaște că nu a existat nicio înțelegere scrisă între el și liderii occidentali în privința extinderii NATO spre est, ceea ce ar însemna că declarațiile precum că Occidentul a înșelat Rusia sunt un mit inventat de propagandă rusească. Nu e singurul.
Putin lucrează cu înfrigurare la construcția justificatoare a războiului împotriva Ucrainei prezentându-l ca pe un război împotriva NATO, a Occidentului „decadent”. Ținta sa nu sunt doar Crimeea și regiunile Luhansk și Donețk, armata rusă era pornită să ajungă la Kiev, a declarat recent faimosul Igor Ghirkin-Strelkov, trimis al FSB în Crimeea, apoi în Donețk, unul dintre organizatorii „forțelor armate” în noile „republici populare”. În starea lor de azi, aceste „republici„ sunt o „plagă” pentru Rusia, a recunoscut el.
În aceeași cheie a justificării acțiunilor militare împotriva țărilor vecine, trebuie citită și noua incursiune a lui Putin în istorie. El și-a schimbat atitudinea față de pactul Molotov Ribbentrop, prin care Stalin și Hitler și-au împărțit sferele de influență în Europa. Putin nu mai consideră „imoral”, ca în 2009, acest pact, nu mai vede nimic rău în acesta, absolvind de orice vină URSS, dând vina pe Marea Britanie și Franța, în declanșarea celui de-al doilea război mondial, deși tocmai înțelegerea cu Stalin i-au dezlegat mâinile lui Hitler pentru acțiunile sale în Europa.
Gorbaciov prorocește un nou război rece, dar nu vede că acesta a și început. E non-linear, „hibrid”, pe măsura războiului purtat de Putin în Ucraina. La vedere sunt doar creșterea cheltuielilor militare, constituirea unei forțe de reacție rapidă și întărirea NATO, pe de o parte, și provocările aviației militare ruse la adresa statelor europene, pe de altă parte. Calificând Rusia drept o putere regională, dar și unul din pericolele majore pentru omenire, Obama a acceptat provocarea lui Putin, a dat startul unei noi curse a înarmărilor, gestul său repetându-l întrucâtva pe al lui Reagan. Cu ocazia a 25 de ani de la căderea Zidului de la Berlin, Obama a reconfirmat că Rusia va plăti pentru războiul din Ucraina.
Deși revista Forbes îl consideră mai slab decât Putin, președintele american a reușit, fără mare tam-tam, să consolideze Occidentul, să atragă UE, Japonia și Australia împotriva pericolului rusesc. Miza Moscovei pe un pact tacit cu Berlinul a eșuat, ea n-a reușit să rupă UE de SUA, în pofida dependenței mari, pentru care a lucrat mult în ultimii 14 ani, a Europei de gazul rusesc. Franța nu va livra portelicopterele Mistral, dacă Rusia nu își va îndeplini angajamentele de la Minsk.
Obama a exclus o intervenție militară și furnizarea de armament pentru armata ucraineană, dar, conform presei ucrainene, aceasta a primit deja armament de mare precizie. Vase ale flotei militare americane, dar și franceze stau de veghe în Marea Neagră, și nu există certitudinea că nu vor interveni în cazul unei evoluții care ar pune în pericol Kievul.
Din „întâmplare”, prețul la petrol scade, deși Moscova se asigurase, înainte de a ocupa Crimeea, împotriva unei asemenea evoluții a pieței. De aceea Putin suspectează o conspirație americano-arabă în spatele său. Sancțiunile mușcă, rubla slăbește pe zi ce trece, capitalul fuge din Rusia și entuziasmul rușilor față de politica lui Putin începe să scadă. MID-ul care anunțase că va recunoaște alegerile din Donețk și Luhansk, acum se mulțumește doar cu o declarație de „respect”.
Dacă cel mai puternic este cel mai iresponsabil, mai irațional, care începe un război, atunci da – Putin este cel mai puternic. De altfel, tot presa americană, Time Magazine, l-a numit, în 1938, „omul anului” pe Hitler, după ce acesta a ocupat o parte a Cehoslovaciei. Dacă însă cel mai puternic este omul care îl poate aduce în simțiri pe un personaj irațional, poate opri un război, atunci titlul acesta i se potrivește mai mult lui Obama. Este ironic faptul că noul război rece este nevoit să-l înceapă tocmai președintele care a afirmat cel mai puțin „excepționalismul” SUA, a ținut să-și coordoneze politica externă cu aliații și să „reseteze” relațiile cu Rusia. Forbes ar face bine să-și recunoască greșeala, fără a aștepta happy-end-ul aventurii lui Putin, până el își va cere iertare de la ucraineni.
