Grecia are ”indicii serioase” ca să suspecteze că incendiile din Atena care au ucis peste 83 de persoane au fost puse intenționat, a declarat ministrul pentru Protecția Cetățenilor Nikos Toskas, potrivit AFP si Reuters.

Ministrul grec al Apărării, Panos Kammenos, a spus, joi, că proprietățile construite ilegal în Mati, care au închis drumul către plajă, a avut un rol major în amploarea tragediei produsă de incendiul care a dus la moartea a cel puțin 85 de persoane, relatează BBC.
Serviciul de Pompieri şi Secretariatul General pentru Protecţie Civilă din Grecia caută de ieri de dimineaţă răspunsuri convingătoare la întrebarea „ce a fost de vină şi cum am ajuns la tragedie”. Potrivit primelor estimări, condiţiile meteo extreme din zona Rafina, divizarea forţelor de pompieri din cauza unor incendii simultane la Kineta şi Kalamos şi – mai ales – lipsa unui plan organizat de evacuare a regiunii sunt descrise drept principalele cauze ale catastrofei fără precedent, potrivit rador care citează Kathimerini.
În acelaşi timp, evenimentele de la Mati (resort unde se află în principal casele de vacanţă ale atenienilor n.trad.) arată lipsa totală a unui plan pentru situaţii de urgenţă şi de evacuare a localităţilor. Majoritatea celor peste 70 de morţi au fost surprinşi în automobile încercând să se îndepărteze de foc, în timp ce alţii nu au reuşit să găsească o cale de acces spre mare pentru a se salva de flăcări. „De ieri de dimineaţă am descoperit bărbaţi şi femei morţi prin carbonizare în maşinile lor, şi am cules şi cadavrul unui bărbat care a încercat să scape izbindu-se cu maşina într-un gard şi care a fost proiectat prin parbriz înainte de a fi carbonizat de foc”, a declarat un pompier care a participat la operaţiunile de la Mati (au existat acuzaţii că mulţi oameni nu au putut să ajungă la mare din cauza lipsei căilor de acces, blocate de gardurile şi zidurile de împrejmuire ale caselor, n.trad.).

Un ofiţer de la Protecţia Civilă a recunoscut că nu a fost aplicat un plan de evacuare pentru că nu existat timpul necesar: „Din cauza intensităţii vântului şi a vitezei de propagare a incendiului, a fost nevoie de doar câteva minute pentru ca flăcările să ajungă de la Kallitehnoupoli la mare”, a spus el.

Puncte comune

A doua zi după incendiul devastator, zecile de mărturii strânse de la cei care s-au salvat au patru puncte comune:
1) Nu a existat o încercare de evacuare a localităţii;
2) Pericolul a fost subestimat de autorităţi, dar şi de locuitori care au considerat că focul nu va depăşi limita Şoselei Marathonos (şoseaua care străbate estul Atticii);
3) Oamenii au fost direcţionaţi spre drumuri strâmte, unde au rămas blocaţi şi s-a instaurat panica;
4) După ce au ajuns la Şoseaua Marathonos, flăcările au avut nevoie de 15 minute ca să ajungă la Mati.

Incendiul din Grecia a omorât cel puțin 85 de persoane, a rănit cel puțin 187. Multe persoane sunt încă date dispărute, după ce peste 300 de locuinţe din zona vastă afectată de flăcări au suferit pagube.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.