Fostul deputat Vlad Cosma a prezentat, joi seară, la Antena 3 o nouă înregistrare în care fostul procuror DNA Ploiești Mircea Negulescu, zis Portocală, îi spune că își dorește să îl vadă pe procurorul Liviu Tudose „spânzurat în pădure la Păulești”. Potrivit lui Cosma, Negulescu voia să o aresteze și pe soția lui Liviu Tudose, fost procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru ca magistratul să recunoască presupusele fapte. Soția lui Tudose este judecătoare.

„Am făcut referire la această înregistrare în declarația de la Înalta Curte, declarație în dosarul în care vedem aceste achitări (dosarul în care au fost achitați Ghiță și Tudose – nr.). Este una din înregistrările la care am făcut referire în dosarul de la Parchetul General în care sunt cercetați cei doi procurori, Mircea Negulescu și Lucian Onea. Din momentul în care am fost audiat la Înalta Curte și distinșii judecători de acolo au notat în declarații despre ce e vorba în înregistrare, deci am considerat că nu era momentul să o mai difuzez în spațiul public, să nu se interpreteze că încercam să influențez o decizie. Azi am aflat că ce am spus a fost verificat și s-a dispus achitare. (…) Înregistrarea e din primăvara-vara 2016, moment în care domnii Liviu Tudose, Viorel Dosaru, Constantin Ispas și Mihăilă erau în arest. Aceste măsuri de arest preventiv fuseseră inițiate de unitatea „haules” de la Ploiești, clanul domnului Negulescu. Domnul Negulescu, că speră să îl găsească pe Tudose spânzurat avea în spate o idee malefică. Negulescu își dorea să o aresteze și pe soția lui Tudose. Doamna e judecător la Curtea de Apel Ploiești și voia să-i însceneze o arestare pentru a-l determina psihic pe Tudose să recunoască faptele pentru care azi a fost achitat. (…) Așa gândeau Mircea Negulescu și Lucian Onea, cei care au lucrat la acest dosar”, a declarat Vlad Cosma, la Antena 3.

Despre această înregistrare, Vlad Cosma a vorbit și în fața instanței supreme, când a fost audiat în calitate de martor în dosarul în care Sebastian Ghiță a fost acuzat, alături de Liviu Tudose, dar și de alți foști șefi de poliție din Ploiești.

„Am asistat la momentul la care persoana asta a dat o declaraţie de martor cu identitate reală în prezenţa mea, iar la scurt timp tot în prezenţa mea a dat declaraţie de martor protejată, în care susţinea declaraţia de martor real. S-a terminat declaraţia domnului şi a venit rândul declaraţiei mele tot în prezenta acelei persoane. Îmi aduc aminte de râsetele lui Onea, lui Negulescu şi ale poliţistului judiciar Iordache, din birou când se introduceau pasaje neadevărate, care mă incriminau pe mine. Trebuia să semnez declaraţia pe care nu am citit-o, dar am văzut ce s-a redactat şi era în stilul lui Negulescu: „Am auzit, mi se pare că, ştiu că…”. Am auzit cum cei doi spuneau despre Ispas că e un jegos, o zdreanţă. (…) De procurorul Tudose, Negulescu zicea că speră să-l găsească spânzurat de un pom în pădure la Păuleşti”, a spus Vlad Cosma, la acea vreme, subliniind că poate pune la dispoziţie înregistrarea, pentru a proba cele menţionate.

Instanța supremă l-a achitat, joi, Sebastian Ghiţă pentru toate capetele de acuzare imputate în acest dosar, respectiv folosire de informaţii nedestinate publicităţii, dare de mită, cumpărare de influenţă, conducere fără permis, şantaj şi spălare de bani.

În acelaşi dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca şi ceilalţi inculpaţi să fie achitaţi, pe motiv că faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, fiind vorba de Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas, ofiţer de poliţie, şi Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.