Doi giganți din domeniul exploatării resurselor naturale au anunțat recent că au deschis litigii în instanță care vizează activitatea lor din România. Holzindustrie Schweinghofer, firmă care este probabil cel mai mare cumpărător individual de masă lemnoasă din România, a dat în judecată asociaţia care monitorizează activitatea firmei austriece în România. De asemenea, compania canadiană Gabriel Resources, ce vrea să dezvolte proiectul minier de la Roşia Montană, a solicitat arbitrajul Centrului Internaţional de Soluţionare a Disputelor Relative la Investiţii împotriva României.

 

Compania Holzindustrie Schweinghofer a dat în judecată Asociaţia Neuer Weg, unul dintre cele mai active ONG-uri care monitorizează activitatea firmei austriece în România, se arată pe site-ul asociației. Neuer Weg a urmărit îndeaproape neregulile legate de autorizarea și construirea fabricii Schweighofer de la Reci (jud. Covasna), a contestat în instanță aceste avize și autorizații, o parte din procese fiind pe rol, dar a efectuat și o serie de anchete și rapoarte despre activitatea Schweighofer. Cel mai recent este cel legat de modul în care, prin utilizarea unei metode electronice de măsurare, volumul de lemn facturat la livrare în fabricile Schweighofer ar fi cu peste 10%  mai mic decât în realitate, scrie România Curată.

 

Presa străină cu ochelari de cal

“Din proprie iniţiativă şi nesilită de nimeni, firma Schweighofer duce luptele noastre în instanţă dincolo de hotarele României şi anume la un tribunal din Viena! În sfârşit, ajungem în faţa unor instituţii judecătoreşti în care putem avea cât de cât încredere: cele din Austria! În 15 iunie 2015, S.C. Holzindustrie Schweighofer SRL, cu sediul la Sebeş şi Gerald Schweighofer, patronul firmei, au depus cerere de chemare în judecată la Tribunalul Comercial Viena (Handelsgericht Wien) împotriva Asociaţiei Neuer Weg, cu sediul la Făgăraş şi Hans Hedrich, vicepreşedintele asociaţiei”, scrie pe blogul asociației.

Neuer Weg este acuzată de publicarea unor articole calomnioase pe blog şi de trimiterea unor emailuri cu informaţii neadevărate unor jurnalişti din Austria şi Germania, informaţii care nu au fost însă publicate în presa străină. Valoarea prejudiciului cauzat de aceste afirmaţii se ridică, potrivit cererii de chemare în judecată făcută de Schweighofer, la 35.000 de euro.

Printre capetele de acuzare se află acuzaţiile potrivit cărora Schweighofer a mituit autorităţile române, că a participat la defrişări ilegale în România, că societatea a furat lemn din România şi că a construit fabrica din Reci, judeţul Covasna, folosind autorizaţii ilegale. Documentele au fost înaintate instanţei în data de 15 iunie.

 

Vor lemne fără număr

Holzindustrie Schweighofer a apărut în centrul atenţiei în cadrul dezbaterilor privind Codul Silvic şi a protestelor împotriva defrişărilor ilegale din România. Asociaţia Neuer Weg, cu sediul în Făgăraş, judeţul Braşov, este o organizaţie care activează pentru protecţia mediului şi patrimoniului. Din 2013, organizaţia a luptat împotriva construirii şi punerii în funcţiune a fabricii prelucrare a lemnului de la Reci, judeţul Covasna, deţinută de către compania Holzindustrie Schweighofer.

Holzindustrie Schweighofer a transmis în luna mai o scrisoare către Parlament, în care se plânge de limitarea la 30% a achiziţiei de masă lemnoasă, prevăzută de noul Cod Silvic. Firma austriacă avertiza atunci că s-ar putea retrage din România în cazul în care legea va rămâne în această formă, cu procentul de 30%. Consiliul Concurenţei a cerut atunci o poziţie oficială de la Comisia Europeană privind compatibilitatea limitei de 30% cu cadrul legislativ european, însă aceasta a precizat că nu are destule informaţii pentru formularea unei opinii concrete.

 

Gabriel Resources cere arbitraj

Compania canadiană Gabriel Resources a solicitat arbitrajul Centrului Internaţional de Soluţionare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID) împotriva României, se arată într-un comunicat de presă al companiei. Aceasta este prima acţiune concretă pe care compania o face pentru susţinerea propriilor interese după ce premierul Victor Ponta s-a văzut nevoit să abandoneze proiectul de lege dedicat acestui proiect.

Gabriel Resources, ce deţine 80,69% din acţiunile companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), restul aparţinând în special statului român, susţine că proiectul minier din Apuseni este una dintre cele mai importante investiţii străine din România şi rămâne fermă în decizia sa de a continua acest proiect. Mai mult, construcţia minei s-ar face cu ajutorul celor mai noi tehnologii, ceea ce ar conduce la beneficii extinse, inclusiv pentru protecţia mediului şi pentru moştenirea culturală.

“România a blocat şi a împiedicat punerea în aplicare a proiectului, fără un proces echitabil şi fără compensaţie, privând compania de întreaga sa investiţie”, se arată în comunicat. Potrivit documentului, România a supus RMGC la un tratament care încalcă obligaţiile ce decurg din tratatul bilateral privind investiţiile, cauzând pierderi semnificative companiei.

 

rosia montana

Statul Român, curtat în continuare de RMGC

Gabriel Resources arată că procedurile de arbitraj au fost demarate după ce compania a notificat în scris, în 20 ianuarie 2015, această problemă Preşedinţiei, primului ministru şi Guvernului. Prin această notificare, autorităţile române au fost invitate să se implice în mod oficial pentru soluţionarea pe cale amiabilă a situaţiei. “În ciuda scrisorilor suplimentare trimise de companie, în aprilie şi mai 2015, privind cereri de consultare, autorităţile române nu au răspuns la niciuna dintre corespondenţe”, se arată în comunicat.

Compania canadiană susţine că, în continuare, caută să ajungă la un acord la nivel înalt cu autorităţile române pentru a soluţiona disputa. Cu toate acestea, Gabriel Resources este decis să-şi protejeze drepturile şi interesele în România şi, în absenţa dorinţei autorităţilor române de a intra în dialog, compania a decis să recurgă la justiţie printr-o cerere de arbitraj şi a angajat firma White & Case LLP pentru a o reprezenta în acest dosar.

“Compania crede în continuare că este în interesul tuturor acţionarilor în acest proiect, în special al statului român, dacă s-ar autoriza şi dezvolta acest proiect, iar Gabriel este în continuare dispus să discute cu Preşedintele României şi Guvernul pentru a atinge acest obiectiv”, a declarat preşedintele director general de la Gabriel Resources, Jonathan Henry.

 

Frații Micula au bătut România la ICSID

România trece printr-o situaţie extrem de delicată în urma unui proces pierdut la ICSID. O companie cu acţionari cetăţeni suedezi, condusă de fraţii Micula, a dat în judecată statul pentru nerespectarea tratatului bilateral privind protecţia investiţiilor, proces pe care l-a câştigat. Problema este extrem de controversată, având în vedere că Uniunea Europeană a somat România să nu dea aceşti bani, pentru că ar fi ajutor de stat ilegal.

Antreprenorii Ioan şi Viorel Micula din Bihor au câştigat după 8 ani, în 2013, procesul pe care l-au intentat statului român la curtea de arbitraj ICSID de la Washington pe motiv că le-au fost eliminate anumite facilităţi fiscale, având în vedere că ei au venit în România ca investitori străini, din Suedia.

Ei au cerut 250 milioane dolari despăgubiri, dar le-au fost acordate 376 milioane lei, plus dobânzi. Suma stabilită de arbitri este una dintre cele mai mari compensaţii acordate în istoria ICSID. Surse din cadrul Ministerului de Finanţe au declarat pentru agenţia Mediafax că suma câştigată de antreprenori în proces va fi compensată cu datoriile pe care le au aceştia la bugetul de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.