O judecătoare l-a pus pe un consilier juridic să se dezbrace de robă, pe motiv că nu poate reprezenta o parte în proces. Cel vizat este Cristian Șerban, care are calitatea de consilier juridic, atât la Cooperativa Meșteșugărească Artim, cât și la Primăria Sectorului 2. Potrivit evz.ro, incidentul a avut loc într-o sală a Tribunalului București, la un termen în care reprezentanta Artim, Cristina Manolescu, se judecă cu membrii cooperatori care au votat demiterea ei din funcția de președinte.

O scenă halucinantă a avut loc într-o sală a Tribunalului București, Secția Comercială.  La un termen în care se judeca, luni, o ordonanță președințială, judecătoarea i-a cerut consilierului juridic Cristian Șerban să se dezbrace de robă. Incidentul a avut loc pe fondul disputei între majoritatea membrilor cooperatori ai Societății Cooperativa Meșteșugărească (SCM) Artim, deținătoarea celor mai cunoscute ateliere de croitorie din București, și Cristina Manolescu căreia i-au cerut să plece din funcția de președinte și au revocat-o într-o ședință a Adunării Generale care a avut loc pe 28 martie 2017. Deoarece Manolescu a atacat în instanță decizia, s-a ajuns la proces.

Pe motiv că președinta revocată afectează grav activitatea SCM Artim, avocații membrilor cooperatori au cerut instanței ca, prin ordonanță președințială, să îi fie suspendat dreptul de semna și a folosi ștampila cooperativei, până în 2018, atunci când expiră mandatul Cristinei Manolescu.

„Sala de judecată nu este sediul SCM Artim, prin urmare, manoperele Cristinei Manolescu de a-și asigura apărarea personală cu sprijinul unuia dintre consilierii juridici ai societății, Serban Cristian, au eșuat.

La cererea întemeiată a avocatei Măciuceanu-Zărnescu Ioana-Ruxandra, cea care reprezintă interesele membrilor cooperatori majoritari, care au demis-o pe Manolescu Cristina din funcția de președinte acum aproape 6 luni, președintele completului de judecată, în numele legii, i-a cerut consilierului juridic, plătit din banii cooperatorilor, să-și dezbrace roba.

Mai mult, susținută fiind de colegul Vasile Nemeș – doctor în drept, care a interpelat instanța cu solicitarea de a se face publică vreo legătură intima sau de rudenie, care i-ar fi permis fostului consilier care și-a ales calitatea de mandatar personal, să aibă un rol activ pe parcursul dezbaterilor procesului, acesta a negat că ar fi soț sau rudă cu „stăpăna” sa, care-l salariază din munca celor cu care se judecă, astfel încât, acestuia i s-a interzis de către instanță alt rol decât cel de simplu curier al actelor care s-au transmis.

Tăcerea în care s-a desfășurat ședința, s-a transformat într-o odă a satisfacției la terminarea dezbaterilor, atunci când cei peste 40 de membri reprezentați cu atâta aplomb de către echipa lor de avocați, au părăsit sala de judecată, grupuri-grupulețe. „Așa da!”, „Se va face în sfărșit dreptate și vom reveni în normalitate”, precum și expresii ca „Tare judecătoarea, cum nu s-a abătut de la litera și spiritul legii” se auzeau pe holurile celei mai noi locații a Tribunalului București din Sema-Park.

De celalaltă parte, cei câțiva „susținători” ai președintei revocate, conduși de fiica acesteia, Laura Anamaria Georgescu, care i-a silit să participe la judecarea acestui termen, deși la termenul anterior le-a intersis să se prezinte, au plecat descumpăniți și șoptind întrei ei că ei nu vor mai veni la proces ca niște caraghioși, să se mai facă de râs în continuare față de public și față de colegii lor majoritari, cu care, deja au început să restabilească legăturile firești de odinioară, de îndată ce au părăsit și ei sala de judecată”.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.