În cadrul  programului de lucrări care vizează întreţinerea infrastructurii rutiere a judeţului, pe drumul judeţean DJ 107P Gilău (DN1) – Someşu Rece – Mărişel – Fântânele (DN1R) se desfăşoară în ritm susţinut şi avansează cu rapiditate lucrările de întreţinere şi reparaţii care vizează un tronson cu o lungime totală de 44 de kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 44+000.

Până în acest moment au fost deja finalizate pe întreaga lungime a sectorului de drum vizat lucrările de plombare cu emulsie şi cu mixtură asfaltică, iar pe o mare parte a acestuia au fost executate şanţuri şi acostamente care au permis lărgirea căii de rulare. În ceea ce priveşte restul de lucrări rămase a fi efectuate, în zilele următoare se vor executa lucrări constând în burduşiri, refacerea terasamentelor deteriorate local şi reparaţii în zonele cu cedări de fundaţie a sistemului rutier.

Considerăm a fi cu adevărat importantă şi prioritară întreţinerea şi îmbunătăţirea acestui drum judeţean care traversează o mare parte a Munţilor Apuseni, o zonă extrem de atractivă atât din punct de vedere turistic, cât şi social, economic şi, nu în ultimul rând, al semnificaţiilor istorice pe care le poartă”, a declarat în acest context preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

dscn7533

dscn7549

dscn7554

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.