Guvernul Dăncilă face o nouă încercare de a legaliza demersul prin care Ministerul Educației realizează deja manuale prin Editura Didactică, și nu prin licitație publică. Executivul a aprobat în ședința de ieri o Ordonanță de Urgență care modifică legea unităţilor economice, pentru a prevedea că regiile autonome se pot transforma în societăți comerciale prin hotărâre de guvern. În mod neobișnuit, această OUG care reglementează în domeniul economic a fost inițiată de Ministerul Educației, și nu de ministerul de resort, respectiv Ministerul Economiei. De remarcat că modificarea operată astfel vine după ce Curtea Constituțională a spus deja că reorganizarea unei regii în societate se face prin hotărâre de guvern; pe OUG-ul promovat ieri ar urma să fie din nou reorganizată Editura Didactică și Pedagogică în societate care să poată edita manualele, după ce încercarea anterioară a guvernului a fost declarată neconstituțională, scrie hotnews.ro.

Citește și:  Ministerul Educației i-a dat ucenicei lui Adrian Ivan zeci de milioane lei, ignorând decizia Curții Constituționale

Ucenica lui Adrian Ivan, într-o situaţie critică

Filiera clujeană a SRI: Maria Nistor – Adrian Ivan – Toma Rus

Guvernul a aprobat în ședința de guvern de joi, 28 iunie, Ordonanță de Urgență (OUG) privind completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.

Cum motivează Ministerul Educației necesitatea OUG-ului: “Adoptarea acestui act normativ, prin reglementarea modalității de reorganizare a regiilor autonome în societăți pe acțiuni, va permite emiterea unei HG privind organizarea și funcționarea Societății Editurii Didactice și Pedagogice – S.A.. Astfel, EDP, cu care MEN a semnat un contract de editare, traducere și tipărire de manuale școlare, va putea să își desfășoare, în continuare, activitatea în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, pentru ca elevii din învățământul preuniversitar de stat să primească manualele școlare la timp, la începutul anului școlar, fiind asigurate astfel condițiile optime pentru desfășurarea unui proces de învățământ de calitate”.

Ce prevede Ordonanța de Urgență aprobată acum de Guvernul Dăncilă:
ARTICOL UNIC – După articolul 3 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 31, cu următorul cuprins:
„ Art. 31 (1) – Regiile autonome pot fi reorganizate prin fuziune, prin divizare sau prin transformare în societăți, în conformitate cu Legea privind societățile nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâre de Guvern sau după caz, prin hotărârea consiliului local/ hotărârea consiliului județean sau prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București, având ca unic acționar statul român sau autoritatea administrației publice locale.
(2) Dispozițiile de drept comun privind reorganizarea persoanei juridice rămân aplicabile.”

Descarcă de aici Ordonanța de Urgență aprobată joi de Guvern, referitoare la transformarea regiilor în societăți

Guvernul modifică și atribuțiile Centrului Național de Evaluare și Examinare (CNEE), de la Ministerul Educației

Tot pentru afacerea manualelor, Executivul a aprobat ieri un alt proiect care statuează că instituția din subordinea Ministerului Educației care declară care sunt proiectele de manuale școlare câștigătoare – verifică la cererea Ministerului ce manuale aleg profesorii. Schimbarea vine în contextul în care Ministerul Educației încearcă să facă toate manualele școlare prin Editura Didactică și Pedagogică din subordinea sa, renunțând la manualele făcute de edituri și cumpărate prin licitație publică. CNEE deja a evaluat, însă, proiecte de manuale trimise de profesori, deși acest lucru revine în atribuția sa abia prin hotărârea de guvern aprobată ieri.

Guvernul a aprobat joi, 28 iunie, o Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1401/2009 privind înființarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Național de Evaluare și Examinare. Acesta prevede că CNEE mai poate face expertize și sondaje prin care să verifice în școli cum aleg profesorii manualele şcolare, prin care să evalueze eficiența învățământului sau rezultatele înregistrate la examenele şi evaluările naționale, doar “la solicitarea Ministerului Educației”. Până acum, instituția avea libertatea de a realiza oricând și oriunde aceste analize, care se numără printre atribuțiile sale, fără a fi condiționată de o cerere expresă de la minister.

Instituția primește atribuția de coordonare a evaluării proiectelor de manuale școlare; în prezent, legislația prevede că CNEE coordonează evaluarea manualelor școlare deja realizate.

O atribuție nouă este realizarea subiectelor pentru faza judeţeană a olimpiadelor şcolare.

Pierde, însă, orice atribuție legată de difuzarea manualelor în școli, de verificare a respectării de către edituri a condițiilor tehnice de editare a manualelor sau de monitorizare a respectării acordurilor-cadru și a contractelor subsecvente privind manualele școlare în vederea achiziționării și completării stocurilor.

Citește ce prevede Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1401/2009 AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.