O pensionară din Cluj-Napoca s-a prezentat la I.M.L. susţinând că este otrăvită sistematic de către noră şi fiu!

887

Femeia, în vârstă de 70 de ani, se află de ceva vreme în sediul I.M.L. Cluj şi discută cu o doctoriţă stagiară despre cazul ei. La final, pare nemulţumită de răspuns, aşa că aşteaptă încă o părere: cea a unui medic primar. După ce primeşte de la acesta acelaşi răspuns, se aşează pe o băncuţă şi meditează preţ de câteva clipe. Se simte hăituită, fapt care poate fi distins şi din privirile sale. După ce mă recomand o întreb, fără înconjur, ce o frământă – iar ea se decide pe loc să-şi povestească suferinţa care o macină de ceva vreme. „Nu de alta, dar acum sunt într-un mare pericol şi dacă o să mor lumea trebuie să ştie ce mi s-a întâmplat”, şopteşte ea, îngrozită…

 

Ajunsă la Psihiatrie din cauza fostului soţ

Apoi trece rapid la relatarea tulburătoarei sale poveşti, nu înainte însă de a mă ruga să-i păstrez secrete datele personale, pentru a nu suferi ulterior repercursiuni în familie, deoarece îşi împarte deocamdată viaţa cu cei vizaţi… O fac, bucuros, simţind că e vorba de o situaţie cu totul specială, moment în care femeia, încrezătoare, îşi începe istorisirea: „Am muncit o viaţă la o întreprindere mare a Clujului, de unde m-am şi pensionat. Locuiesc într-o casă cu etaj din centrul Clujului, împreună cu fiul, căsătorit – care ocupă subsolul şi parterul casei – şi cu fiica mea care are şi ea două apartamente, la etaj şi mansardă. Eu locuiesc tot la etaj, unde deţin o bucătărioară şi o cameră”… Arată mai departe că povestea ei se întinde cu patruzeci de ani în urmă – şi-mi cere permisiunea să mi-o relateze. După ce dau din cap, aprobativ, continuă: “Am fost căsătorită cu un bărbat beţiv – de care am divorţat, cu dificultate, după doisprezece ani de convieţuire –  şi care mă bătea de mă stingea încă de la căsătorie, când aveam douăzeci şi opt de ani. Ţin minte, odată ajunsă deja la treizeci şi unu, după o bătaie îngrozitoare încasată de la el coboram Cetăţuia dinspre Belvedere. La un moment dat am simţit că mă lasă picioarele, s-a învârtit totul cu mine şi m-am prezentat rapid la un medic. După ce m-a consultat acesta mi-a spus că am nevoie de un tratament psihiatric riguros, pentru că starea sănătăţii mele nu e deloc înfloritoare. Totul, din cauza fostului soţ, care – aşa cum v-am spus – mă supunea la o teroare groaznică. Dar, ajunsă la Psihiatrie m-am trezit că sunt tratată de un medic chiar nebun şi dacă nu venea atunci soacra ca să mă scoată din spital şi să mă ducă la mare cred că înnebuneam şi eu, complet. “M-ai chinuit opt zile, încăpăţânata dracului”, mi-a zis acesta, la externare, turbat de furie că nu l-am lăsat să facă experienţe pe mine. Dar s-a răzbunat: a scris acolo în dosar că-s nebună de legat, cu tendinţe să-mi aprind casa, totul după cum îi dictase familia soţului”. Arată în continuare că anii au trecut, dar dosarul ei de la Psihiatrie a rămas dovada unei boli care-i trecuse, la scurt timp, după ce s-a liniştit sufleteşte de pe urma divorţului.  Iar când s-a pensionat copiii ei i-au spus că n-ar fi rău să valorifice situaţia din trecut, aşa că i-au aranjat – pe lângă pensie – şi o îndemnizaţie mică, de-a dreptul simbolică pentru boala psihică pe care o avea înregistrată la dosar. „Abia acuma realizez că a fost din partea mea o mare greşeală faptul că i-am ascultat! Între timp începuseră diversele certuri pentru spaţiu – cu fiul, nora şi cuscra, totul pentru că nora dorea să-mi ia bucătăria şi camera de la etaj şi să mă mute pe mine la subsol. Iar cuscra – moartă între timp, la vârsta de nouăzeci de ani – punea şi ea, în tot acest timp, gaz pe foc. Acum cinci ani, când încă era în putere, aceasta i-a spus fiicei ei, cu mine de faţă – însă în şoaptă, crezând că n-o aud: “Dacă nici asta nu foloseşte, poate că aşa îi e dat nenorocitei, să trăiască”! Atunci mi-am dat seama că se întâmplă ceva cu mine din cauza lor – fiindcă ameţeam permanent şi umblam numai în zig-zag, ca un liliac! Iar cam de cinci săptămâni senzaţia asta a început din nou astfel că în acest moment, practic, am ajuns la capătul puterilor!  Simt, cu acuitate, că s-a pornit o nouă ofensivă de distrugere a mea, prin otrăvire”!

 

Căzută în propria capcană!

O rog să detalieze noul episod, de care femeia abia aşteaptă să vorbească, fericită că există pe această lume cineva curios să-i cunoască suferinţa: “Acum noră-mea vine mereu la mine – deşi suntem certaţi – şi îmi spală cu forţa vasele. Acum câteva zile eram atent la copilul lor de câteva luni şi mă jucam cu el, moment în care ea a profitat şi mi-a pus ceva în cana cu care beau apă . Ceva mai târziu, după ce-a plecat cu copilul, mi s-a făcut sete şi am băut o cană cu apă. Uitând însă să o mai clătesc, aşa cum fac de obicei. Imediat după aceea am simţit o stare teribilă de rău şi mi-am dat seama imediat că a pus ceva acolo. Atunci m-am deplasat până la medicul de familie, să văd dacă pot să fac undeva nişte analize, dar m-am trezit cu fiica şi fiul năvălind în cabinet şi zicându-i doctoriţei că-s nebună de legat şi am numai vedenii. N-am lăsat lucrurile aşa. Am mers apoi la secţia de poliţie dar pentru că şi acolo au dat năvală, după mine – poliţistul i-a crezut pe ei şi m-a sfătuit să mă prezint la … Oficiul pentru Protecţia Consumatorului. Acum am venit la I.M.L. dar mi s-a spus de aici că poliţia trebuie să le ceară oficial să efectueze aceste analize ale mele, fiindcă numai asta e calea legală. Dar, cum să mă prezint acum la poliţie, dacă poliţia îi crede pe copiii mei – desigur, pe baza certificatelor mele că-s nebună de mult timp? Aş fi vrut să-mi fac aici analizele şi să le demonstrez că nu mă înşel şi că membrii familiei mele chiar mă otrăvesc. Atâta aş fi vrut să fac, nu să-i bag în puşcărie, ca să sufere după aceea – ci doar să le arăt hârtia. Că doar locuiesc împreună cu ei în propria-mi casă şi ştiu ce m-ar aştepta până ce s-ar pronunţa justiţia… Dar acum nu pot să zic altceva decât că am picat în propria-mi capcană. Iar dacă mă prezint la medic să-i demonstrez că sunt în regulă cu sănătatea mintală, pentru această chestiune cred că voi intra automat sub incidenţa legii…” Apoi, strângându-şi la piept poşeta, asemeni unei liceene dezorientate, adaugă: “Asta mă ucide, pur şi simplu: faptul că ai mei folosesc dosarul meu de acum patruzeci de ani ca să mă ţină la respect şi să mă ucidă lent şi să intre în spaţiul meu. Însă n-o să las să meargă treaba cum vor ei! Mă voi prezenta la un control psihiatric nou şi apoi, pe baza rezultatelor acestuia, mă voi prezenta la ei şi le voi spune că nu-s nebună – aşa cum susţin!” Apoi, înviorată de vorbele sale păşeşte fără să se mai uite înapoi, urcând sprinten scările ce duc spre ieşirea de la susolul unde funcţionează cabinetul de consultaţii al I.M.L.Cluj.