O persoană a murit şi 16 au fost rănite, dintre care trei se află în stare gravă, după ce în localitatea Bulz, judeţul Bihor, o furtună puternică a surprins un grup de turişti aflaţi într-un camping. Răniţii au fost transportaţi la spital.

Şapte copii, între care un bebeluş de 7 luni, au fost printre cele 16 persoane rănite victimele furtunii din Bulz, care au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca, a declarat, luni dimineaţa, că dintre cele 16 persoane rănite, şapte sunt copii, cu vârste cuprinse între 7 luni şi 17 ani, starea lor fiind stabilă. „Sunt 16 persoane transportate la spital, iar trei dintre ele sunt în stare gravă, cod roşu medical. Alte 13 persoane sunt cu leziuni medii şi contuzii. Între cele 13 persoane rănite, care nu sunt în stare gravă, sunt şase copii şi un sugar de 7 luni”, a declarat Cameilia Roşca, potrivit Mediafax.

Şaisprezece persoane au fost rănite în total şi una a murit în urma furtunii din Bulz (Bihor) care a surprins, duminică seara, un grup de turişti aflaţi într-un camping.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.