O profesoară de Limba şi Literatura Română de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Turda a fost sancţionată cu avertisment de către conducerea instituţiei, după ce un părinte al unui copil de clasa a X-a s-a plâns direcţiunii că dascălul le-a recomandat copiilor să vizioneze filmul „Eclipsă Totală” în care ar exista scene gay. 

Profesoara explică faptul că recomandă acest film de mai bine de 10 ani pentru ca elevii să se familiarizeze cu curentul simbolismului pe care îl studiază la şcoală şi a explicat că se va adresa unui avocat, dar şi Inspectoratului Şcolar al Judeţului Cluj, scrie News.ro.

Adela Stan este de 22 de ani profesoară de Limba şi Literatura Română. Ea lucrează la Colegiul Naţional Mihai Viteazu din Turda, iar în luna aprilie le-a recomandat elevilor de clasa a X-a să vizioneze pelicula „Eclipsă totală”, în contextul în care, spune ea, la clasă urma să fie predată lecţia simbolismului în literatură, iar filmul în cauză face referire chiar la acea perioadă. Filmul prezintă, printre altele, relaţia dintre scriitorii Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud.

„Am recomandat elevilor mei acest film pentru a se familiariza cu atmosfera în care se va naşte simbolismul, care face obiectul studiului nostru în clasa a X-a, doar că noi studiem simbolismul numai reprezentat de George Bacovia. Era o mică «extensia». Recomand acest film de 10 ani”, explică profesoara.

La scurt timp după ce a făcut recomandarea, iar elevii au vizionat filmul, părintele unui copil a depus la direcţiunea şcolii o plângere în care o acuza pe profesoară că „le-a dat temă pentru acasă să vizioneze filmul „Total Eclipse”, un film cu homosexuali, cu scene de sex şi săruturi între bărbaţi”, reclamantul fiind de părere că prin această temă „copiii sunt îndrumaţi spre homosexualitate”.

Colegiul la care Adela Stan predă a constituit o comisie de anchetă, s-au făcut evaluări psihologice şi au fost chestionaţi elevii, după care Consiliul de Administraţie al instituţiei a votat sancţionarea cu avertisment a profesoarei de Limba Română.

„Nu a venit să vorbească cu mine acest părinte. Şcoala a făcut o comisie de disciplină pentru o investigaţie, eu am depus o motivaţie pentru a arăta raţiunile pentru care am recomandat filmul, a existat o evaluare a psihologului, elevii au fost chestionaţi de trei ori şi tot dosarul a ajuns la consiliul de administraţie al şcolii. […] Totul a fost secret şi mi s-a comunicat rezultatul. S-a votat secret şi majoritatea a decis că sunt vinovată. Vinovăţia a fost formulată voalat, astfel încât să nu se pună problema homosexualităţii, dar am fost acuzată de imoralitate, de faptul că nu am promovat valori morale potrivite cu timpul în care trăim şi am mai fost acuzată că am adus un prejudiciu de imagine pentru liceu. Această reacţie a declanşat în mine absurdul. Nu am înţeles ce trebuie să fac. Nu ştiu ce să le mai arăt elevilor. Trebuie să supun Consilierilor locali orice material pe care vreau să îl folosesc?”, se întreabă profesoara Adela Stan.

Conducerea şcolii a explicat pentru News.ro că instituţia doar a dat curs sesizării şi a pus în aplicare decizia Consiliului de Administraţie, care a motivat sancţiunea prin faptul că, anterior, Consiliul Naţional al Audiovizualului a inclus filmul „Eclipsă totală” la categoria 18+.

„A fost înregistrată la secretariat o sesizare cu privire la acest caz. Am urmat demersul legal. Noi am încercat să analizăm, comisia de cercetare disciplinară a înaintat un raport către Consiliul de Administraţie, care a analizat raportul şi a luat acea decizie. Acest film, aşa cum apare şi pe arhiva CNA, a fost catalogat pe categoria 18+ şi considerăm că nu este potrivit şi adaptat vârstei”, a declarat Alexandra Zamfir, directoarea Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”.

Şeful Inspectoratului Şcolar al Judeţului Cluj a explicat că instituţia pe care o conduce va analiza cazul în măsura în care profesoara va decide să se adreseze ISJ.

„Conform metodologiei, ei trebuie să ne trimită sancţiunea pe care au dat-o. Responsabilitatea le aparţine pentru ceea ce au stabilit. Dacă doamna profesoară consideră că sancţiunea o neîndreptăţeşte, ea poate contesta, iar noi vom face o comisie pentru a da un punct de vedere. Personal, nu ştiu dacă era sau nu necesară sancţiunea. Recunosc, nu am văzut filmul, deci nu pot să spun prea multe. Nu ştiu dacă ar prezenta o problemă pentru educaţia copiilor, dar nici nu ştiu dacă este cel mai bun exemplu”, a explicat Valentin Cuibus, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.

Adela Stan a explicat că deja a discutat cu un avocat şi se va adresa şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj. Filmul „Eclipsă totală”, cu David Thewlis şi Leonardo DiCaprio, a fost lansat în anul 1995 şi prezintă relaţia dintre poeţii Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.