Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat o tânără de 20 de ani, din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de şedere. Aceasta a fost sancţionată contravenţional şi obligată, prin decizie de returnare, să părăsească ţara în termen de 15 zile. La ieşirea din ţară pe numele femeii va fi instituit consemn de nepermitere a intrării pentru o perioadă de 3 luni.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj au desfăşurat, la data de 28 august a.c., o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor, poliţiştii de imigrări au depistat, cu şedere ilegală, o tânără de 20 de ani, din Republica Moldova. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că străina a intrat legal în România, iar la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele ei o decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească teritoriul ţării noastre în cel mult 15 zile şi a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei, conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România republicată..

De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele femeii, va fi instituit consemn nominal de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 3 luni.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.