Siria continuă să fie asediată de război. Dictatorul Bashar al Assad a declanșat un război total pentru a recuperi Alep. Acesta profită de problemele și de haosul Turciei și cu ajutorul Rusiei a reușit încercuirea orașului.

Ultimele știri din interiorul Siriei sunt de-a dreptul îngrijorătoare. O maternitate susţinută de Save the Children a fost bombardată în provincia siriană Idleb (nord-vest), a anunţat vineri pe Twitter organizaţia, precizând că există ”victime”, relatează AFP. La rândul său, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a afirmat că un spital din localitatea Kafar Takharim, deţinută de către rebeli în provincia Idleb, a fost bombardat vineri şi ”aproape că nu mai este operaţional după ce a suferit distrugeri”, indicând că există răniţi.

În tot acest timp, rușii, aliații lui Bashar susțin că operaţiunea Rusiei în oraşul sirian Alep (nord) este exclusiv umanitară, a declarat vineri adjunctul ministrului rus al Apărării Anatoli Antonov, citat de Interfax, relatează Reuters. ‘Suntem pregătiţi să facem tot ce putem pentru a acorda ajutor cetăţenilor paşnici care sunt ostatici ai teroriştilor şi chiar acelor militanţi care doresc să depună armele’, a precizat ministrul Antonov, dar acesta este contrazis de către ONU. ‘Sugestia noastră este de fapt ca Rusia să ne lase coridorul, stabilit la iniţiativa sa’, a declarat De Mistura. ‘ONU şi partenerii săi de ajutor umanitar ştiu ce să facă’, a adăugat diplomatul ONU. ‘Aceasta este treaba noastră (…) Este necesar să existe garanţii în ceea ce priveşte protecţia civililor’, a subliniat De Mistura.

 

Franța și Marea Britanie au făcut apel joi la aliaţii Damascului să oprească asediul de la Alep, subliniind că ‘numai Rusia’ poate ‘convinge regimul lui Bashar al-Assad să pună capă războiului’ din Siria,

Preşedintele sirian Bashar al-Assad nu ține însă cont de nimic. Mai mult, i-a anunțat pe rebeli că trebuie să se predea. Doar așa pot scăpa cu viață. ‘Orice persoane care deţine arme (…) şi este căutată de justiţie (…) este scutită în totalitate de pedeapsă dacă se predă şi depune armele în cele trei luni care urmează după publicarea acestui decret’, menţionează textul preşedinţiei publicat de Sana.

Citește și: Gestul a două prezentatoare face înconjurul lumii: Ce au arătat, în direct / VIDEO

Conform decretului, este scutită de sancţiune şi orice persoană care va elibera, fără a solicita nimic în schimb, un ostatic pe care îl ţine în captivitate. Decretul intervine într-un moment în care Rusia, mare aliat al lui Al-Assad, a anunţat lansarea unei ‘operaţiuni umanitare de mare amploare’ la Alep, al doilea oraş al ţării, prin crearea de culoare umanitare pentru civili şi combatanţii dispuşi să depună armele. Cartierele rebele din Alep sunt supuse unui asediu total de la 17 iulie de către forţele regimului şi niciun ajutor internaţional nu a putut pătrunde în aceste sectoare de la 7 iulie.

content-image

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.