A plecat definitiv din oraş un alt vecin de-al meu. S-a mutat cu familia la Paris. Medici, ardeleni vechi, din câte ştiu erau a cincea generaţie de intelectuali români din Cluj. Au fost întotdeauna recunoscuţi şi respectaţi de comunitatea germană, evreiască şi maghiară încă de la 1864, începutul dualismului austro-ungar din Ardeal. Vecinii mei sunt poate printre ultimii români vechi pe care i-am mai avut la Cluj. Pe măsură ce trece timpul îmi revin în minte anii 1960 care-mi sunt atât de vii în memorie; înmormantarea lui Lucian Blaga (6 mai 1961), a lui Ion Agârbiceanu (28 mai 1963). Copil fiind îmi amintesc cum priveam printre oamenii mari, la lumea care participa la aceste evenimente sacre. Îmi amintesc frânturi de discuţii dintre cei mari, despre cursurile deschise ale lui D. D. Roşca şi Liviu Rusu. Dispare o lume care a impus respect, oraşul Cluj lăsându-se ocupat de ne-clujeni, incapabili să-şi însuşească civilizaţia urbană, europeană, a oraşului de pe Someş. Am mari dubii că cei de-acol’ de sus, din Bucureşti, văd aşa Clujul, Ardealul nostru.
Am citit un excelent editorial scurt, al unui tânăr clujean, jurist, director de ziar, revoltat de existenţa la vârf a majorităţii viniturilor, copiilor şi nepoţilor lor, în oraşul nostru. Titlul editorialului este “Mereu pe locul doi sau ce mai înseamnă în zilele astea să ai buletin de Cluj”. Îşi încheie editorialul cu ameninţarea: “Dacă-l mai aud pe careva cu patriotismul local jur că-l plesnesc”. Se referă la a face mai mult decât să tot vorbeşti. De acord cu el, doar cu o mica observaţie. Şi primarul Boc a făcut multe, dar le-a făcut pe toate prost. Am avut o întâlnire cu tineri, 25-35 de ani, toţi cu dorinţa de a rămâne acasă, în Cluj. I-am rugat, i-am implorat chiar, să nu mai coboare ştacheta faţă de tot ceea ce noi toţi aspirăm pentru Cluj, inclusiv alegerea primarului. Oraşul nostru “să nu se mai complacă pe locul doi”. Toţi primarii şi consilierii, toţi vinituri, “aleşi” din 1990 până în prezent ne-au dus spre o mediocritate care ne-a tras în jos, spre o slavizare a neamului românesc, distrugând tot ce-au construit generaţii întregi de români de la 1700 până în prezent. Asta numai şi numai datorită orgoliilor lor personale. Pentru că ei, “românii vinituri în Cluj”, nu au întrebat şi nu întreabă pe nimeni. Ei, “românii vinituri”, au ştiut şi ştiu tot. Ei fac, nu vorbesc, deşi fac prost. Actualul preşedinte îi absolvă pe aceşti mediocri, cum că “avem şi noi sensibilităţile noastre”. În timp ce străbunii noştri au dat martiri pentru ca neamul românesc să fie în Europa. Mă cuprinde o tristeţe care mă pune să mă întreb dacă să mai rămân şi eu acasă, sau să-mi iau tălpăşiţa şi să mă întorc înapoi peste Atlantic. Nu cred că celor de-acol’ de sus, din Bucureşti, le pasă de ce-i din Cluj, sau din Ardeal.
Îmi este dor de elita oraşelor mele din Ardeal. Cel mai citit editorial al meu a fost “Republica Populară Româna”, publicat în ziarul tipărit România Liberă, Ediţia de Transilvania. A fost citit de zeci de mii de oameni. Am reliefat grotescul puterii populare de azi care ignoră sau elimină specialistul. Regretatul deputat Ion Raţiu numea această formă de societate “dictatura majorităţii”. O societate fără elite este o societate fără viitor. Într-un sfert de secol de la “Revoluţie”, în România nu ne-am format o clasă socială care să fie elita noastră, şi de care avem atâta nevoie. Motivul este plecarea, eu zic alungarea, dintre noi a celor mai buni. “O hemoragie care ne costă şi ne va costa mult timp de acum încolo” spune într-un interviu academicianul Neagu Djuvara. Sunt convins că cei de-acol’ de sus, din Bucureşti, nu se gândesc la viitorul Clujului, a României.
Am crescut şi m-am format la Cluj, în cultura Europei Centrale. O cultură tradiţională, după unii prea conservatoare, dar bine organizată, cu reguli nescrise dar respectate cu stricteţe de fiecare individ al urbei. Mi-am petrecuţ 6 ani la Bayreuth (Germania), Budapesta, apoi 27 de ani în SUA, iar cei în mijlocul cărora am trăit şi am muncit mi-au spus că nu trebuie să mă schimb. Din 1959 până în prezent am trăit la Cluj între două tipologii de clase sociale, cei care aparţineau oraşului, siguri pe ei, amabili, profesionişti, cu mult bun simţ, şi “viniturile comuniste”, păşuniştii care încercau să imite pe cei din oraş. Viniturile nu au reuşit, nici ei şi azi nici copii sau nepoţii lor, să se integreze în viaţa şi stilul de viaţă a oraşului. Fiind o majoritate copleşitoare–se estimează că sunt mai bine de 90% din actuala populaţie a Clujului–, dar se încăpăţinează să creadă, vizibil prin atitudine, vorbe şi fapte, că ei sunt stăpânii oraşului. Dar sunt ei oare ? Eu spun sigur că se înşeală şi că ei, deşi copleşitor de majoritari, cred într-o himeră. Nu cred că cei de-acol’ de sus, din Bucureşti se gândesc la Cluj, la Ardeal.
Am primit un excelent material de la fostul Inspector Şef al Direcţiei de Învăţămant a Judeţului Cluj. Sunt comentariile aduse de Matei Udrea împotriva afirmaţiilor lui Lucian Boia din “De ce nu este România altfel”. Lucian Boia rămâne unul din cei mai fascinanţi istorici români, pentru că spune adevărul despre poporul român, chiar dacă acesta nu prea ne este favorabil. Afirmaţiile lui se bazează pe fapte reale. Nu sunt nici eu de acord cu afirmaţiile cum “că noi românii nu suntem guvernabili”, sau “că am fost slabi în faţa dictaturii comuniste pe care l-am acceptat ca o nouă realitate”. Adevărat, dar numai prin comparaţie cu alte naţiuni din jurul nostru. Noi nu am avut o Ungarie 1956, o Pragă 1968 şi o Charta 1977, o Solidaritatea 1980. Noi nu am fost un imperiu, nu am fost şi nu vom fi războinici. Limba latina–cu un procent de 78% în limba română literară–am preluat-o de la imperiu roman. În întreaga istorie a omenirii imperiile şi-au impus limba; e. g. în tot continentul American, de Nord, Central, de Sud, sunt engleza, spaniola, franceza, portugheza. Cu sacrificii umane şi puţin noroc, am ajuns o naţiune şi trebuie să rămânem aşa. Din nefericire asta nu o ştiu şi cei de-acol’ de sus, din Bucureşti.
Prof. Emil Aluaş
18 august, 2014, Cluj-Napoca, România
Mail: prowestfoundation@yahoo.com
Cadru universitar în Europa şi SUA, refugiat politic în SUA în 1986, publicist cu peste 450 de editoriale/articole publicate în România si Germania (Stuttgart), profesorul Emil Aluaş este fondatorul şi preşedintele Fundaţiei PRO WEST, Cluj-Napoca.
