Pentru finanţarea diverselor proiecte şi programe  în domeniul protecţiei mediului a fost nevoie de  instituirea unor taxe şi contribuţii asupra activităţilor economice poluatoare.

Cadrul  juridic în vigoare în privinţa aspectelor legate de Fondul de mediu- administrarea fondului, veniturile din care se constituie fondul,  destinaţiile pentru care se utilizează sumele colectate,  atribuţiile Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), este consfinţit prin Ordonanţa de Urgentă nr. 196 din 22 decembrie 2005, privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial nr. 1193 din 30 decembrie 2005.

 

Începând cu această  dată  veniturile Fondului  de mediu se constituie, conform art. 9, din:

 

a) o contribuţie de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase de către deţinătorii de astfel de deşeuri, persoane fizice sau juridice. Sumele se reţin prin stopaj la sursa de către operatorii economici colectori şi/sau valorificatori, autorizaţi potrivit legislaţiei în vigoare privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, care au obligaţia sa le vireze la Fondul pentru mediu;

b) taxele pentru emisiile de poluanti în atmosfera, încasate de la operatori economici, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1;

c) taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deşeurilor valorificabile, în limitele prevăzute în anexa nr. 2;

d) o taxa de 1 leu (RON)/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piata nationala de către producătorii şi importatorii de bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere;

e) o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a <LLNK 12000   200180 301   0 47>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin <LLNK 12002   490 20 301   0 33>Hotărârea Guvernului nr. 490/2002, comercializate de către producători şi importatori, cu excepţia celor utilizate la producerea medicamentelor;

f) în cazul vânzării masei lemnoase pe picior, contribuţia la Fondul pentru mediu se stabileşte prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de vânzare a acesteia. Suma se încasează de vânzător de la cumpărător odată cu valoarea masei lemnoase şi se vărsa de către acesta la Fondul pentru mediu;

g) în cazul exploatării masei lemnoase pe picior de către administratorul, respectiv proprietarul pădurii, prin activitate proprie sau prin intermediul unui prestator de servicii, contribuţia la Fondul pentru mediu se stabileşte prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de vânzare a sortimentelor de lemn obţinute şi se achită de administratorul, respectiv proprietarul pădurii;

h) contribuţia pentru prelucrarea lemnului se stabileşte prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de vânzare a produselor obţinute şi se achită de operatorul economic care a realizat prelucrarea lemnului;

i) o taxa de 1 leu (RON)/kg anvelopa, încasată de la producătorii şi importatorii care introduc pe piata anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizarii;

j) o contribuţie de 3% din suma care se plăteşte anual pentru gestionarea fondurilor de vanatoare, plătită de către gestionării fondurilor de vanatoare;

k) donaţii, sponsorizări, asistenta financiară din partea persoanelor fizice sau juridice romane ori străine şi a organizaţiilor sau organismelor internaţionale;

l) sumele încasate din rambursarea finantarilor acordate, dobânzi, penalităţi de întârziere, alte operaţiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu;

m) sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru mediu;

n) cuantumul taxelor pentru emiterea avizelor, acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu;

o) dobânzi şi penalităţi de orice fel datorate de către debitorii Fondului pentru mediu.

 

Modificări legislative

 

În timp, ca urmare a necesităţilor sporite de resurse pentru finanţarea unui număr tot mai mare de proiecte, inclusiv a celor asumate la aderarea în UE, privind capitolul 22-Mediu, s-au adus modificări şi completări textului iniţial, prin următoarele acte legislative:  LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 8 mai 2006,  <LLNK 12007   292 10 201   0 34>LEGEA nr. 292 din 2 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 8 noiembrie 2007, <LLNK 12008    37180 301   0 46>ORDONANŢA DE URGENŢĂ  nr. 37 din 26 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 276  din 8 aprilie 2008 şi <LLNK 12008    25130 301   0 35>ORDONANŢA nr. 25 din 27 august 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 828 din 29 august 2008.

Aceste normative afectează veniturile  Fondului  de mediu, prin abrogarea obligaţiilor de la literele g) şi h), introducerea unor noi venituri de la 1 septembrie a.c.- literele p), q) şi r), şi modificarea  veniturilor prevăzute la literele a), b), d), e), f), şi j), după cum urmează:

   

 a) o contribuţie de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, precum şi a bunurilor destinate dezmembrării, obţinute de către deţinătorul deşeurilor, respectiv deţinătorul bunurilor, persoană fizică sau juridică.

Sumele se reţin prin stopaj la sursă de către operatorii economici autorizaţi potrivit legislaţiei în vigoare pentru colectarea şi/sau valorificarea deşeurilor, care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu;

 b) taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, datorate de operatorii economici deţinători de surse staţionare a căror utilizare afectează factorii de mediu, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1;

d) o contribuţie de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici responsabili, pentru diferenţa dintre obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje prevăzute în legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv valorificate sau incinerate cu recuperare de energie;

 e) o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţă de către producători şi importatori, cu excepţia celor utilizate la producerea medicamentelor;

 f) în cazul vânzării de către proprietarul sau administratorul pădurii, după caz, a masei lemnoase pe picior sau a sortimentelor de lemn brut obţinute în urma exploatării, contribuţia la Fondul pentru mediu se stabileşte prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de vânzare şi se achită de către cumpărătorul operator economic, care introduce masa lemnoasă într-un proces de prelucrare;

g) abrogată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006;  

h) abrogată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006 ;

 j) o contribuţie de 3% din suma care se încasează anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare, plătită de către gestionarii fondurilor de vânătoare;

p) o contribuţie de 100 lei/tonă datorată de unităţile administrativ-teritoriale începând cu data de 1 iulie 2010, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de diminuare cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale şi asimilabile, colectate şi încredinţate spre eliminare finală, plata făcându-se pentru diferenţa dintre obiectivul anual de diminuare şi obiectivul efectiv realizat;

q) o taxă, denumită în continuare ecotaxă, în valoare de 0,2 lei/bucată pentru pungile de tip sacoşă – banană, cu mâner aplicat, sau maieu -, din materiale care nu sunt biodegradabile, începând cu data de 1 ianuarie 2009, încasată de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere. Ecotaxa se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afişează la loc vizibil în vederea informării consumatorilor finali;

r) taxa pe poluare pentru autovehicule.

 

 

Conform art. 11, sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), e), f) şi q) se declară şi se plătesc lunar de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activităţile respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, iar sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), i), j) şi p) se declară şi se plătesc anual de către persoanele juridice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 ianuarie a anului următor.

Declaraţia se depune sau se transmite la AFM, conform unui  model prestabilit, iar plata se realizează într-un cont distinct deschis la trezorerie pe numele acesteia. Nedepunerea la termen a declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru mediu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.

După cum se poate observa taxele şi contribuţiile de plată enumerate mai sus reprezintă o ieşire consistentă de flux de numerar pentru contribuabilii poluatori. Neplata la termen a sumelor datorate se sancţionează cu majorări de întârziere de 0,1 % zilnic.

 

 

Povara contribuţiilor la Fondul de mediu poate fi diminuată, după cum rezultă din textul reglementării, în următoarele situaţii:

   1. în cazul utilizării de către operatorii economici a deşeurilor industriale reciclabile, ca materii prime secundare, în proporţie de cel puţin 50%, sumele stabilite la lit. b) nu se plătesc
   2. taxele prevăzute la lit. d) şi i) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, respectiv obiectivul de gestionare a anvelopelor uzate prevăzute în legislaţia în vigoare, plata făcându-se pe diferenţa dintre obiectivul anual şi obiectivul realizat efectiv de către operatorii economici responsabili,conform H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje, modificata si completata de H.G. nr. 1872/2006 (care abroga H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje, modificata si completata de H.G. nr. 899/10.06.2004). Conform H.G. nr. 621/2005 "Obiectivele de valorificare, respectiv de reciclare, a deseurilor de ambalaje se pot realiza:

a) individual, de catre operatorii economici prevazuti la alin. (1) lit. a)-c), prin

gestionarea deseurilor de ambalaje generate si a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piata;

b) prin transferarea responsabilitatii catre un operator economic autorizat de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor.".

   1. contribuţia la Fondul pentru mediu, prevăzută la lit. f), nu se calculează şi nu se plăteşte dacă masa lemnoasă pe picior sau sortimentele de lemn brut obţinute provin din păduri certificate

 Pentru o mai corectă înţelegere a reglementărilor de mai sus vă sugerăm să consultaţi cu atenţie şi Ordinul  nr. 578 din 6 iunie 2006, al MINISTERUL MEDIULUI ŞI GOSPODĂRIRII APELOR, publicat în MO nr. 516 din 14 iunie 2006, pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Considerăm, de asemenea , foarte utile informaţiile puse la dispoziţie de către AFM, pe site-ul www.afm.ro- secţiunea „venituri”.

 

 

 

Mircea Dragoş,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.