După victoria din primul meci al grupelor de calificare UEFA Women’s Champions League, echipa de fotbal feminin Olimpia Cluj-Napoca și-a adjudecat a doua victorie de această dată cu scorul de 10-0 (8-0), joi, 25 august, în fața campioanei Muntenegrului, ŽFK Breznica Pljevlja.
Cu trei jucătoare în atac, Mihail, Popa și Lunca, clujencele antrenate de Mirel Albon au început meciul puțin mai greu, în primele minute tatonând poarta apărată de Bajčetić. Primul gol a venit în minutul 9, tânăra atacantă Loredana Popa marcând după ce colega de post, Alexandra Lunca a încercat reflexele portarului echipei adverse.
Două minute mai târziu, aceeași Popa a mărit diferența de scor la două goluri, de această dată fiind ajutată de atacanta Isabelle Mihail. Lunca și-a trecut și ea numele pe tabela de marcaj, de trei ori consecutiv, în minutele 21, 26 și 28. Tot Lunca a fost cea care în minutul 29 a forțat apărarea echipei din Muntenegru și a pasat perfect pentru Vătafu care a dus scorul la 6-0 după doar 30 de minute.
Acest scor a adus și prima schimbare la echipa din Muntenegru, antrenorul Zoran Vuković preferând să introducă un apărător în locul unui mijlocaș.
Peste zece minute le-a trebuit clujencelor să încerce noua așezare a apărării echipei Breznica până când aceeași Lunca a reușit să pătrundă și să marcheze golul cu numărul 7 pentru echipa Olimpia Cluj.
Ultimul gol al primei reprize a fost marcat tot de Popa, cea care a deschis turul de goluri ale meciului, după o fază începută de Giurgiu cu o pasă pe spate, continuată de Mihail și finalizată de Popa.
Pauza a adus și prima schimbare în echipa Olimpia Cluj, Loredana Popa fiind înlocuită în teren de Mara Bătea.
Repriza secundă a fost una mai puțin marcată de goluri, asta în ciuda faptului că Bătea, Bortan, Lunca, Vătafu și Mihail au încercat poarta însă apărarea muntenegrenelor a fost mult mai puternică față de prima repriză.
Venită după o ușoară accidentare, Andreea Corduneanu, jucătoarea de flanc a Olimpiei Cluj, a înlocuit-o, în minutul 65, pe Ciolacu.
Singurul moment în care jucătoarele de la ŽFK Breznica au avut șansa de a marca a fost în minutul 66 când Bojat a încercat reflexele portarului Roxana Oprea, dar aceasta a scos mingea fără probleme.
Întrată la pauză, Bătea a reușit să marcheze în minutul 76 după mai multe încercări ale colegelor.
Ultimul gol al meciului a fost marcat din penalty, căpitanul echipei clujene, Ioana Bortan fiind faultată în care de Jankov, penaltiul fiind transformat cu succes de către Ștefania Vătafu, în minutul 83.
Până la finalul meciului atât Olimpia Cluj cât și ŽFK Breznica au epuizat toate schimbările, Mihail fiind înlocuită, în minutul 77, de către Carp, iar la echipa adversă în minutul 83, Topalović a intrat în locul jucătoarei Brašnjo și O. Knežević în locul jucătoarei Koprena.
Ultimul meci pe care echipa Olimpia Cluj-Napoca îl va avea de disputat are loc duminică, 28 august, de la ora 18:00 (ora României), atunci când clujencele vor întâlni principala rivală KKPK Medyk Konin, campioana Poloniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.