Omul de afaceri clujean Emanoil Plăcintar, la un pas să fie ţepuit cu 35.000 euro prin ”metoda Accidentul”

494

Mai mulţi români au fost păcăliţi de-a lungul anilor prin ”metoda Accidentul”, fiind modul prin care hoţii reuşesc să sustragă sume mari de bani sau alte foloase materiale de la persoanele credule, dar şi îngrijorate. Modul în care acţionează hoţii este surprinzător de simplu. Aceştia sau sună, sau dau un mesaj, şi se dau drept un membru al familiei, cerând urgent rudelor ajutor financiar, ca urmare a unui accident. Astfel de cazuri se întâmplă des şi în Cluj-Napoca, iar un grup de hoţi au fost prinşi după ce au încercat să-l fraierească pe omul de afaceri clujean, Emanoil Plăcintar.

 

Peste 10.000 lei, luaţi într-o singură noapte

Acum aproximativ un an, trei persoane au tras pe sfoară câţiva clujeni. În decursul unei singure nopţi, hoţii au reuşit să sustragă peste 10.000 lei. Prima victimă a fost clujeanca Raveca Haiduc care în noaptea de 14/15.09.2016, în intervalul orar 4:00-05:00, aceasta a fost contactată telefonic de către o persoană care s-a recomandat a fi nepoata sa, Venţan Mihaela Lenuţa şi plângând, i-a spus că băiatul ei a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală gravă a unei minore şi a mamei acesteia, solicitându-i să pregătească o sumă mare de bani pentru a-l ajuta pe fiul ei. Reuşind  sa adune  suma de 4100 lei, Raveca Haiduc a fost îndrumată să pună banii într-un plic, iar în scurt timp, va veni o persoană de sex feminin, căreia va trebui să i-l predea. După aproximativ 30 de minute, la adresa doamnei clujencei s-a prezentat Vasilica Malatescu care a confirmat faptul că este persoana trimisă de către avocatul nepoatei sale pentru a ridica banii, moment în care persoana vătămată i-a înmânat acesteia suma cerută, de 4100 lei. În tot acest timp, avocatul respectiv a rămas la telefon.

Cazul Mariei Puşcaş este similar cu cazul povestit anterior. Aceasta a fost şi ea contactată în noaptea de 14/15.09.2016 de către o femeie care plângea, spunându-i că este sora sa şi că soţul ei a fost implicat într-un eveniment rutier, accidentând pe trecerea de pietoni pe o fetiţă şi pe mama acesteia, spunând că are nevoie urgent de o sumă de bani, după care la telefon s-a prezentat un bărbat care a afirmat că este avocat, iar pentru a rezolva problema pe cale amiabilă, va trimite un reprezentant pentru a ridica banii.  În minutele imediat următoare, la adresa acesteia s-a prezentat o persoană de sex feminin care a confirmat faptul că este trimisă de către avocat pentru a ridica banii, clujeanca înmânându-i acesteia un plic ce conţinea suma de 6.200 lei. În momentul în care Vasilica Malatescu a venit după bani, a afirmat faptul că a venit în calitate de mediator între avocat şi persoanele accidentate.

  

Omului de afaceri clujean i s-a cerut 35.000 euro

La o zi după ce hoţii au sustras banii celor două clujence, în 15.09.2016, Plăcintar Emanoil, patronul SC Tirana Import Export a fost contactat în jurul orei 23.00 de către un bărbat care plângea, spunându-i că este fiul său, şi în timp ce se afla pe teritoriul Austriei a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu două victime care se află în stare gravă, solicitându-i totodată să vorbească cu avocatul său. Astfel, Plăcintar Emanoil a început să vorbească cu un alt bărbat , care s-a prezentat a fi avocat la Ambasada României din Austria şi care i-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să plătească suma de 35.000 euro, necesari pentru împăcarea fiului său cu aparţinătorii victimelor accidentului rutier, astfel încât să nu fie arestat, precizând totodată că împăcarea trebuie să intervină de urgenţă, motiv pentru care va trimite un reprezentant pentru a ridica banii. Două ore mai târziu, la adresa omului de afaceri s-a prezentat Vasilica Malatescu care a confirmat că este persoana trimisă de către avocatul fiului său pentru a ridica banii, moment în care a intervenit poliţia.

Printre bunurile găsite asupra hoaţei Vasilica Malatescu se afla şi telefonul personal al acesteia, de pe care a fost sunată şi Raveca Haiduc. De asemenea, asupra acesteia au fost găsită şi suma de 10.750 lei, reprezentând prejudiciul aproximativ cauzat clujencelor Haiuc Raveca şi Maria Puşcaş.

 

Ce pedepse au primit ţeparii

În 10 septembrie, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei municipale Cluj-Napoca –BIC au dipus începerea urmării penale in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ”tentativă la infracţiunea de înşelăciune”, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus reunirea dosarelor penale.

Vasilica Matescu nu acţiona singură, ci cu ajutorul lui George Giuliano Ventri care s-a prezentat ca fiind avocatul. În acelaşi dosar este inculpat şi Petru Moldovan, acuzat de ”favorizarea făptuitorului”.

George Giuliano Ventri este acuzat de înşelăciune şi într-un alt dosar. Acesta împreună cu încă trei persoane au dat ţepe în Constanţa în numele companiei Coca Cola. Indivizii apelau victimele pe telefonul fix, spunându-le că ar fi câştigat 20.000 euro în cadrul unui concurs, iar pentru a beneficia de premiu, trebuie să depună o anumit sumă (de obicei 1.335 lei) la o companie specializată. Astfel, membrii grupului ar fi putut ridica banii de la orice punct din ţară.

În prezent, Vasilica Malatescu este condamnată, în stare de libertate, sub control judiciar la 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, iar Petru Moldovan a fost condamnat la 1 an închisoare. Cea mai mare pedeapsă a fost primită de Ventri Giuliano George care a fost condamnat la pedeapsa finală de 14 ani şi 4 luni închisoare pe care acesta o va executa în regim de detenţie, fiind inculpat în mai multe dosare, în prezent fiind încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Ulterior, prejudiciul cauzat clujenilor a fost reparat.

  

Recomandări ale poliţiştilor clujeni pentru prevenirea înşelăciunilor prin metoda „Accidentul”

„Tu ai vorbit cu părinţii/bunicii tăi despre metoda accidentul? Ai lăsat un număr de telefon pentru a te putea contacta în caz de urgenţă? Informează-i pe cei dragi cu privire la înşelăciunile comise prin această metodă, pentru a preveni ca aceştia să devină victime ale unor infracţiuni”, este mesajul transmis de poliţiştii clujeni.

Poliţia clujeană lansează un apel către tinerii care au rude înaintate în vârstă şi care pot deveni uşor victime ale unor înşelăciuni prin metoda accidentul. Astfel, poliţiştii recomandă tinerilor, care au acces mai uşor la informaţie, să comunice cu acestea şi să le explice ce este şi ce presupune acest tip de înşelăciune.

De asemenea, este util ca rudele să aibă la îndemână numărul dumneavoastră de telefon şi să fie sfătuite să vă contacteze când se confruntă cu astfel de situaţii.

Cei care comit astfel de fapte vizează persoanele de vârsta a treia, uşor de impresionat, care au membri de familie plecaţi în străinătate şi care deţin sume de bani la domiciliu. Aceştia mizează pe incapacitatea vârstnicilor de a evalua veridicitatea situaţiei în stare de anxietate şi condiţii presante, de a evalua raţional starea de urgenţă. Totodată, empatia şi predispoziţia acestora de a se încrede uşor în oameni, îi transformă în victime perfecte.

Pentru a nu deveni o victimă a înşelăciunilor prin metoda accidentul, este important să fie cunoscut faptul că, întotdeauna, la locul producerii unui accident cu victime, în ţară sau în străinătate, sunt prezenţi poliţişti şi cadre medicale, pentru acordarea primului ajutor victimelor!

Niciodată, în cazul unui accident rutier real, nu se solicită bani pentru ,,rezolvări” ale intervenţiilor medicale.


RECOMANDĂRI:

Nu daţi curs solicitărilor de bani din partea diferitelor persoane care se prezintă la domiciliul dumneavoastră şi vă cer bani, descriindu-vă evenimente rutiere tragice în care sunt implicaţi membri ai familiei dumneavoastră.

Nu răspundeţi unor solicitări prin care vi se cere să depuneţi diverse sume de bani într-un anumit cont, indiferent de motivul invocat!

Trageţi de timp cât puteţi şi verificaţi dacă informaţia comunicată este adevărată sau nu. Solicitaţi interlocutorului cât mai multe detalii cu privire la evenimentul invocat (localitatea de producere a evenimentului, spitalul unde este internată victima, date de contact etc.).

Nu vă lăsaţi impresionaţi de poveşti tragice cu accidente grave sau de apelurile aparent venite din partea unei rude implicate într-un accident care solicită o sumă de bani pentru a ajuta ruda respectivă sau pentru a obţine diverse facilităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ