1.Momentul intern tensionat, determinat de alegerile pentru Parlamentul european şi de perspectiva nu prea îndepărtată a alegerilor prezidenţiale, necesită câteva reflecţii. Desemnarea domnului M. Geoană drept candidat PSD la funcţia de preşedinte a acutizat tensiunea între partenerii de la guvernare. Cum spunea domnul Berceanu, Partidul Social-Democrat, înainte de masă, este la guvernare, iar după-amiaza, este principala forţă a opoziţiei. Nu văd însă cât de productivă este o asemenea poziţie şi, dacă în acest mod, social-democraţii vor câştiga o parte a electoratului nedecis.
2.Prelungirea sine die a discutării codurilor nu serveşte aproape la nimic. Oricâte analize se vor face asupra proiectelor de coduri, nu cred că acestea le vor îmbunătăţi în mod substanţial, chiar dacă am auzit rezerve din partea unor specialişti de înaltă calificare, cu privire la textele în discuţie. Codurile nu vor satisface pe toată lumea, oricâte amendamente ar fi incluse. Apoi, codurile au reglementări atât de tehnice, încât unele nu sunt înţelese pe deplin nici măcar de juriştii „generalişti”.
3.Campania anti-Băsescu, apocaliptică în dimensiune, paradoxal, îl menţine pe actualul locatar de la Cotroceni în competiţia pentru funcţia de preşedinte. Dacă deschizi posturile de televiziune, în special cele patronate de Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu, nu vezi alte comentarii la adresa lui Băsescu decât total negative. Redundanţa acestor afirmaţii îi îndepărtează pe oameni de politică şi nu determină o schimbare de orientare a alegătorilor. În credinţa promotorilor campaniei se mizează pe ideea: „Calomniaţi, calomniaţi, că ceva tot o să rămână!”, dar aşa cum scria un remarcabil comentator de la Cotidianul: „Rău cu Băsescu, dar mai rău fără el”. Afirmaţii de genul: Băsescu a instalat dictatura în România, a devenit al doilea Lukaşenco în Europa, este cel mai mare cabotin, etc., etc., sunt atât de neconsistente, încât nu merită comentarii.
În faţa acestei dezlănţuiri concertate de ură, nu-i rămâne domnului Băsescu decât alternativa de a-şi asuma din nou răspunderea conducerii ţării şi în următorii 5 ani. Nu văd, în raport cu prestaţiile contracandidaţilor şi CV-ul acestora, cum ar putea pierde alegerile de la sfârşitul acestui an, când devine scadent angajamentul lui Mircea Geoană că-şi va da demisia de la conducerea PSD, dacă electoratul nu îl va confirma. România nu este compusă numai din Moldova şi Oltenia, doarece mai sunt şi alte provincii, cu orientare politică spre centru-dreapta. Aşa fiind, nu au şanse, cât de cât rezonabile, Crin Antonescu şi Radu Duda, prinţ care îşi doreşte să devină preşedinte de republică. Singurul adversar serios este totuşi Mircea Geoană.
4.Ca să demonstrez că nu sunt un fan necondiţionat Băsescu, îmi permit o observaţie: referitor la nerecunoaşterea frontierei cu Republica Moldova, poziţia Preşedintelui nostru este discutabilă. (Să nu uităm că primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova a fost România.) Băsescu a declarat, la Piatra Neamţ, că nu este partenerul lui Molotov şi Ribbentrop, care au sfâşiat România de o provincie istorică. Lucrurile nu trebuie interpretate astfel, deşi „Ziua” s-a declarat entuziasmată de această declaraţie. În această problemă, trebuie să avem o poziţie consecventă şi raţională. Dacă am recunoscut frontiera cu Ucraina, care deţine, în urma pactului Ribbentrop Molotov, teritorii româneşti, nu putem să avem o altă atitudine faţă de Republica Moldova. Altminteri, dăm apă la moară guvernanţilor de la Chişinău. Şi frontierele Poloniei din Răsărit sunt o creaţie a Pactului de tristă amintire, dar nici un om serios nu se gândeşte să conteste realitatea teritorială dureroasă pe care au moştenit-o statele din zonă.
5.Unirea Basarabiei cu România este o aspiraţie justificată, dar într-o perspectivă îndepărtată. Aceasta nu se va putea înfăptui decât atunci când locuitorii de acolo – nu numai tinerii – vor dori, în majoritate, acest lucru. Aşa cum demonstra, impecabil, Sever Ionescu, în Dilema, acest lucru este evident că nu se poate făptui într-un viitor previzibil.
Nu este de acceptat poziţia rezervată şi ezitantă a Comisiei Europene vis-a-vis de guvernanţii de peste Prut, care, prin acţiunile lor, încalcă flagrant drepturile omului şi discriminează o ţară membră UE, dar nici limbajul agresiv, electoral, faţă de Federaţia Rusă nu serveşte la nimic. Gazele le primim de la ruşi, şi până când se va realiza conducta Nabucco, dacă se va face cândva, este un drum lung. O eventuală vizită a Preşedintelui nostru în Statele Unite, poate îl va determina pe Obama să acorde Mării Negre o atenţie mai mare. Important este să ne apărăm ferm interesele, în special cele economice, în raport cu Rusia. În acest context, să nu uităm că Georgia nu prea a fost ajutată de UE când Rusia, în toamna anului trecut, a invadat-o, fără reţinere.
21 mai 2009
Adrian Man
