Ludovic Orban, președintele PNL, a cântat la aniversarea comunei clujene Ciurila cântecul ”Așa-i românul”. Cântecul a fost propus și început de solistul Ovidiu Purdea Someș, iar pe parcursul melodiei, interpretul i-a dat microfonul și liderului liberal, care a cântat, alături de ceilalți soliști de pe scenă.

‘Așa cum am promis la Congresul PNL, locul meu de muncă va fi țara. Cea mai mare parte a timpului mi-o petrec intrând în contact direct cu oamenii, la diverse evenimente care se întâmplă în orice localitate din țara asta. În acest weekend, după ce am fost la Curtea de Argeș, astăzi, la Festivalul medieval, am venit la Ziua comunei Ciurila, unde domnul primar (n.r. — Cristinel Popa, PNL) a fost suficient de insistent, astfel încât să mă convingă să particip. Dar n-a fost foarte greu. De asemenea, mâine particip, începând cu ora 10,00, la sărbătoarea tradițională de la Crucea Iancului, care marchează o mare victorie a trupelor Crăișorului munților împotriva armatei maghiare. Am mai participat și voi participa de fiecare dată cu bucurie. După care voi fi în Bistrița’, a spus Ludovic Orban pentru agerpres.ro.

Întrebat dacă vrea să transmită vreun mesaj prin faptul că a cântat ‘Așa-i românul’ și prin participarea la manifestările de la Crucea Iancului, Ludovic Orban a replicat: ‘Nu. Am cântat pentru că am fost invitat și pentru că m-am angrenat în această foarte frumoasă melodie reprezentativă pentru spiritul românesc’.

Ludovic Orban a fost însoțit la Ciurila de mai mulți liberali clujeni, printre care s-a numărat și vicepreședintele PNL Adrian Oros.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.