Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a transmis Consiliului Judeţean Cluj raportul cu acţiunile demarate şi situaţiile în care a fost sesizată. Astfel, în  anul 2014 aceştia au anunţat o uşoară creştere de 2,35 % (+423) a criminalităţii.

 

Conform legii, ATOP trebuie să prezinte anual instituţiei judeţene şi publicului un raport al activităţii. În temeiul art.18, lit.f. din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, a art.15, alin.2, lit.f din H.G. nr.787/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii teritoriale de ordine publică, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) a elaborat un raport asupra eficienţei unităţilor de poliţie urmând ca acesta să fie discutat în şedinţa ordinară din 10 iunie  a Consiliului Judeţean Cluj.

În prezent preşedintele ATOP Cluj este consilierul judeţean liberal, Ioan Petran. Acesta a fost mandatat de către colegii din CJC pentru această funcţie cu scopul de a supraveghea şi a stabili o legătură de colaborare cât mai strânsă între cele două instituţii.

Analiza fenomenului infracţional, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj a fost stabilită de principalele obiective ce urmau a fi realizate în anul precedent.

„În urma analizei comparative a Planului Strategic pe anul 2014 cu Evaluarea activităţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj în anul 2014, Comisia de planificare, stabilire şi evaluare a indicatorilor de performanţă minimali din cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a constatat că fenomenul infracţional înregistrat pe raza de judeţului Cluj s-a înscris în general în parametrii perioadelor anterioare.

Pe parcursul anului 2014, Poliţia a fost sesizată despre comiterea a 18.433 infracţiuni, înregistrându-se o uşoară creştere de 2,35 % (+423) a criminalităţii. Această situaţie se datorează creşterii numărului  infracţiunilor de altă natură cu 4,43% (+216) şi a infracţiunilor judiciare cu 3,87% (+434)”, arată ATOP în raport.

 

Sesizări asupra criminalităţii, predominante în domeniul judiciar

Din totalul solicitărilor de intervenţii pentru combaterea criminalităţii, 63,17% au fost infracţiuni judiciare, adică peste 11.600 de sesizări, 1.696 de infracţiuni economico-financiare (9,20%) şi restul de 27,63% au fost catalogate în raport ca infracţiuni de altă natură (5.093 de sesizări). Judeţul Cluj se situează pe locul 30 la nivel naţional din punct de vedere al volumului criminalităţii (2.565 infracţiuni/100.000 locuitori), sub media naţională.

Infracţiunile contra persoanei (3.349) au înregistrat o creştere (9,84%), datorită creşterii semnificative a datorită creşterii, în primul rând, a numărului infracţiunilor de loviri sau alte violenţe sesizate (1.846/ +338/ +22,41%).

Din analiza indicatorilor statistici privind evoluţia criminalităţii, se constată că un procent de 0,10% îl reprezintă criminalitatea gravă:omor 5 (0), tentativă de omor 12 (-5) şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte 2 (+2).

Infracţiunile contra patrimoniului (10.842) reprezintă 59% din totalul infracţiunilor înregistrate în anul 2014.Furturile (7.995) reprezintă cel mai important segment infracţional al acestei categorii (73,70%): 1.225 furturi din locuinţe, 1.191 furturi din societăţi comerciale, 1.132 furturi din autovehicule, 541 furturi din buzunare, poşete şi genţi, 59  furturi de auto.

Aceştia comunicau că au fost descoperite 2.460 de infracţiuni de natură economico-financiară pentru care au fost cercetate 816 persoane. S-a dispus începerea urmăririi penale în 363 de cauze penale de evaziune fiscală, 90% dintre acestea vizând domeniile prioritare: agroalimentare, construcţii, lemnoase şi transporturi. De asemenea au fost indisponibilizate produse în valoare de 33.201.317 de lei, s-au aplicat  2.100 sancţiuni contravenţionale, fiind determinată achitarea la bugetul statului a sumei de 5.214.337 lei în baza art. 10 din Legea nr. 241/2005.

 

furturi de genti mai mic net

Românul neschimbat: fură tot ce prinde 

În judeţul Cluj au fost înregistrate 1.128 infracţiuni stradale, reprezentând 6,11% din totalul infracţiunilor sesizate. Un procent de 94,33% din infracţiunile stradale îl reprezintă furturile (1.064), astfel: 9 furturi din societăţi comerciale, 163 furturi din buzunare, poşete şi genţi, 30 furturi de auto, 609 furturi din auto.

Criminalitatea în mediul rural (4.731) reprezintă un procent de 25,66 % din totalul infracţiunilor înregistrate în anul 2014 la nivelul judeţului Cluj. Dintre infracţiunile contra persoanei înregistrate în mediul rural 63,47% sunt infracţiuni de lovire sau alte violenţe, iar 15,04% sunt infracţiuni de ameninţare.

Infracţiunile de furt reprezintă 72,15% din totalul infracţiunilor contra patrimoniului înregistrate în mediul rural. În cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul silvic au fost organizate şi executate 695 acţiuni din care 123 în fondul forestier, 104 pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, 424 pe linia legalităţii transportului materialului lemnos şi 44 alte acţiuni.

 

Violenţele în şcoli şi furturile de lemne din păduri sunt emblema infracţionalităţii în mediul rural

În urma activităţilor desfăşurate în zonele de risc identificate pe raza judeţului Cluj, au fost descoperite 284 (+41) infracţiuni la regimul silvic şi s-a dispus confiscarea cantităţii de 8.492 mc. material lemnos.

Infracţionalitatea sesizată în unităţile de învăţământ preuniversitar a scăzut de la 51 infracţiuni în anul 2013 la 45 în cursul anului 2014. Dintre acestea, 36 infracţiuni (reprezentând 80%) au fost comise în mediul urban şi 9 în mediul rural. Infracţiunile sesizate în care au fost implicaţi elevi sunt: 12 loviri sau alte violenţe, 2  furturi şi 1 alte genuri de infracţiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.