Parcul Bois de Vincennes din Paris are o veste bună pentru pasionații de nudism, care vor avea ocazia în perioada 31 august -15 octombrie să renunțe la toate hainele chiar în cadrul orașului, după ce administrația parcurilor din capitala Franței a hotarat să le dedice naturaliștilor o zona specială, relatează AFP.

“Crearea unui spațiu in Bois de Vincennes unde practica nudismului să fie autorizat este parte a viziunii noastre deschise asupra spațiului public parizian”, a declarat adjuncta departamentului pentru spațiile verzi din cadrul Primăriei Paris, Penelope Komites.

Parcul va fi deschis de joi, 31 august până pe 15 octombrie, de la 8 dimineața până la 19:30.

Oficialii spun că nu vor fi permise voaiorismul sau exhibiționismul, pentru a asigura respectul pentru cei care vor să se bucure de natură practicând nudismul.

Potrivit lui Julien Claude-Penegry de la Asociația Naturiștilor din Paris, mii de oameni din regiune vor încerca să se bucure de parc, iar decizia va schimba atitudinea multor oameni despre nuditate.

Potrivit asociațiilor de nudism, în Franța, mai bine de 2,6 milioane au făcut din nudism un obicei.

Franța are 460 de spații, dintre care 155 de campinguri și 73 de plaje, rezervate pasionaților de nudism.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.