Inspectorii fiscali clujeni au făcut o plângere penală împotriva lui Rus Romulus Miron, unul dintre patronii firmei Rodesi care a edificat mai multe locuinţe în Floreşti, însă procurorii au dispus clasarea dosarului, soluţie menţinută şi de judecători. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu plângerea penală a unei familii, care a cumpărat un apartament construit de această firmă. Patronii firmei au cumpărat un teren care i-a aparţinut lui Alin Ardelean, fiul fostului chestor Virgil ”Vulpea” Ardelean.

 

ANAF Cluj a făcut o plângere penală împotriva lui Rus Romulus Miron, unul dintre patronii falimentare Rodesi Construct, însă procurorii şi judecătorii au decis clasarea dosarului.

”În temeiul art. 341 alin. 6 lit. a) C.proc.pen., respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Statul Român prin A. N. DE A. F., , prin A. J. a F. P.Cluj, , împotriva Ordonanţei de clasare din data de 16.05.2016, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 1139/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. În baza art. 275 alin 3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, arată soluţia pronunţată în cameră preliminară. Potrivit articolului în baza căruia judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea, ”în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii: a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată”, arată textul de lege.

Rus Romulus Miron este acţionar în cadrul Rodesi Construct alături de Rus Eduard Romulus.

Cei doi au fost acţionari şi în cadrul firmei Rodesi, însă ei s-au cedat acţiunile către Rus Simona şi Goia Aurica Maria, o femeie în vârstă de peste 70 de ani. Rus Simona este şi patroana unei firme din Gilău, SC Edy Wood SRL, care se ocupă de valorificarea lemnului.

 

Plângere penală pentru un apartament prost făcut

Patronii firmei Rodesi nu sunt la prima experienţă de acest gen. Angela şi Zvi Moshkowitz, împreună cu fiica lor, Laura Miron, au achiziţionat un apartament în Floreşti de la firma Rodesi, patronată de RUS ROMULUS MIRON şi RUS EDUARD ROMULUS. După o perioadă de timp de la primirea apartamentului au apărut să apară fisuri în pereţi şi infiltraţii de apă, iar în 2013 cumpărătorii au făcut o plângere penală împotriva firmei Rodesi.

procurorii au clasat dosarul, însă soţii Moshkowitz au contestat decizia la Tribunalul Cluj. În decembrie anul trecut, judecătorii au respins plângerea ca fiind nefondată. ”În temeiul 341 alin. 6 lit. a) C.proc.pen., respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii MOSHKOWITZ ANGELA LUCIA şi MOSHKOWITZ ZVI împotriva Ordonanţei de clasare din data de 16.05.2016, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 1139/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. În baza art. 275 alin 2 Cod Procedură Penală, obligă pe fiecare dintre petenţi la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Definitivă”, arată soluţia pe scurt a sentinţei.

După terminarea blocului, potrivit Inspectoratului teritorial în construcţii Cluj, firma Rodesi nu a anunţat, potrivit legii, finalizarea lucrărilor de execuţie şi nu a prezentat documentaţia în vederea efectuării recepţiei. Cu toate acestea, blocul respectiv are o recepţie făcută de reprezentanţii, de atunci ai primăriei din Floreşti, în speţă Ioachim Vancea, şeful Serviciului Urbanism, Alexandru Lădariu, inginerii Marius Manu şi Bogdan Gînscă.

Iniţial, în 2010 soţii Moshkowitz au făcut o plângere la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, iar patronii firmei Rodesi şi-au asumat atunci răspunderea să remedieze problemele

Potrivit procesului verbal, ei şi-au asumat refacerea lucrărilor de „schimbare a acoperişului ce prezintă risc de infiltraţii, din ţiglă ceramică în ţiglă metalică, şi repararea etanşărilor foliei autocondens de sub învelitoare; remedierea tuturor deficienţelor survenite în urma infiltraţiilor de apă prin acoperiş (tavane, pereţi); schimbarea supapei de cap coloana aerisire din baia de mansardă din supapă diametru 50 în supapă diametru 110”. Cu toate acestea, lucrările nu au mai avut loc.

Cei de la Rodesi au contractat firma de proiectare  Helvconstruct SRL în cadrul căreia a lucrat Bogdan Gânscă, inginer în cadrul primăriei din Floreşti, care se numără printre semnatarii recepţiei blocului.

 

Paternitatea unui teren de la fiul Vulpii la o firmă falimentară

Extrem de interesante sunt contractele câştigate de  RUS ROMULUS MIRON şi RUS EDUARD ROMULUS, patronii Rodesi Construct. Înainte de a intra în faliment, firma a încheiat două contracte cu Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) Cluj, ”patronată” de Mircea Avram, în valoare de aproximativ 150.000 de lei. De asemenea, ei sunt şi patronii la firma SC Australis, din Dezmir, care are ca obiect de activitate ”Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor” şi a încheiat un contract cu Regia clujeană.

Acum, bunurile firmei Rodesi Construct sunt scoase la licitaţie în cadrul procedurii de faliment.

Potrivit unui anunţ de licitaţie, ”SC RODESI CONSTRUCT SRL, prin lichidator judiciar, vinde prin licitaţie teren cu suprafaţa de 1.200 mp şi o construcţie nefinalizată la stadiul de D+P+E, situate în Cluj-Napoca, str. Pădurii, FN, judeţ Cluj, la preţul de 274.230 euro, (pentru TVA se vor aplica reglementările legale în vigoare la data vânzării)”.

Terenul respectiv are o istorie legată de Alin Ardelean, fiul fostului şef DGIPI, Virgil Ardelean.

Terenul a fost, iniţial, cumpărat de Alin Ardelean pe când acesta avea aproximativ 20 de ani, adică în 1997. După circa 10 ani, potrivit unor surse, Ardelean i-ar fi cedat terenul lui Claudiu Sugar în ideea dezvoltării unui proiect imobiliar, însă planul de afaceri nu a stat în picioare deoarece, la vremea respectivă, zona era reglementată doar pentru construcţii de maxim patru etaje. Astfel că, Sugar a vândut terenul firmei Rodesi.


Afaceri de familie cu imobiliare şi tehnică de filaj

Chiar dacă, iniţial, lui Alin Ardelean nu i-a mers afacerea imobiliară, în urmă cu doi ani, la primăria clujeană a fost depus, pentru informarea publicului, un anunţ potrivit căruia Virgil Ardelean şi fiul lui, împreună cu SCM Solidaritatea, Drăgan Valentin şi soţia Amelia Maria, Pop Simion şi soţia Anicuţa, mandataţi prin societatea DUNCAN REAL ESTATE SRL, una dintre afacerile omului de afaceri Dan Dunca, vor să edifice un proiect imobiliar mixt în cartierul Gheorgheni.

După pensionare, Virgil Ardelean şi-a deschis împreună cu Alin, fiul lui, două societăţi: una de detectivi ArviFox şi una de asigurare de pază şi protecţie. Sc Arviprot Security. În paralel, Alin Ardelean este asociat în cadrul  SECTAG EASTERN EUROPE, care se ocupă de “comerţ cu ridicata de componente şi echipamente electronice şi de telecomunicaţii”, iar prin această societate este asigurată tehnica necesară filajului. În această firmă mai este asociat şi Vasile Staicu, din Timişoara, care în 1989 era căpitan în Miliţia Timiş şi a luat parte la evenimentele Revoluţiei, fiind descoperit cu urme de praf de puşcă pe mâini. Ulterior, Staicu a fost şef al SIPA din cadrul Poliţiei Timiş, dar a ieşit la pensie.


De la Caritas la detectivi

Prima rampă de lansare a lui Virgil Ardelean după 1989 a fost afacerea Caritas, care l-a prins pe acest personaj în timp ce ocupa funcţia de conducere a poliţiei clujene. Jocul piramidal desfăşurat între 1991-1994 şi care a păgubit peste 250 de mii de români, dar i-a potenţat şi pe cei din sferele poliţiei, SRI-ului sau Armatei a fost destructurat de Ardelean. În urma controlului, au dispărut dischetele cu evidenţele plăţilor făcute oamenilor politici. Cu toate acestea, Ardelean a contestat mereu existenţa unor documente care să conţină informaţii despre deponenţii Caritas. “Subalternii mei au ridicat conform regulilor procedurale, pe bază de proces-verbal, documentele şi dischetele de la firmă şi, în baza lor, au constituit dosarul penal. Toate acestea sunt la dosarul cauzei. Nu a existat o dischetă aparte, cu nume importante, cum se vehiculează”, a declarat în trecut Ardelean. Peste patru ani de la acest incident, Virgil Ardelean a ajuns şef la serviciul secret al MAI.

În anul lui 2004, Virgil Ardelean a fost acuzat de fraţii Nuţu şi Sile Cămătaru că le-a înscenat întregul dosar, deoarece au refuzat să plătească pe adjuncţii chestorului Ardelean. Dosarul Cămătaru a fost gestionat de Ardelean, care ocupa la vremea respectivă şefia DGIPI.

Tot de numele lui Ardelean se leagă şi fuga din ţară a lui Omar Hayssam, acesta fiind şi motivul celei de-a doua demisii a fostului şef al DGIPI.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.