Părintele Matei Zaharia Boilă, aşa cum l-am cunoscut

Acum, când de puţine zile, ne-am despărţit de preotul Matei Boilă, condus pe ultimul drum de sute de persoane: rude, prieteni, dar şi de un sobor de preoţi, în frunte cu P.S. Mihai, Episcopul Bucureştilor, delegatul Arhiepiscopului Major Lucian, Cardinalul Mureşan, însoţit şi de mesajele Episcopilor Florentin şi Virgil, cred că se cuvine să rememorez câteva momente din relaţia pe care am avut-o cu acesta şi familia lui. Pentru mine acestea sunt semnificative şi de aceea le relatez.

L-am cunoscut în 1946, pe Matei, Nelu Feti şi Elena Boilă, împreună cu mama lor, la Bădăcin, unde îşi petreceau vacanţa de vară. Matei mi s-a părut mai interiorizat, Nelu, viitorul medic de elită şi om de mare omenie, era sportiv, fiind un călăreţ fără de pereche, Nena şi Feti, domnişoare distinse şi discrete, participau în fiecare zi, chiar şi în cele lucrătoare, la liturghia de la biserica din sat. Cu toţii se găseau în casa lui Iuliu Maniu din Dealul Ţarinii, unde gazda le era Cornelia (nume de călugăriţă Cecilia) sora marelui bărbat de stat Maniu. Tot atunci am cunoscut-o pe Ana Lupaş, viitoarea mare artistă plastică.

Fraţii Boilă au avut mereu un ataşament indestructibil faţă de Bădăcin. Îmi permit să citez un pasaj din mesajul trimis de părintele Matei Boila  la oficiul religios ce a avut loc la plecarea dintre noi a tatălui meu, preotul Simion Man: ”Tot mai mult realizez că Spiritul care a însufleţit Parohia şi familia noastră de la Bădăcin s-a sălăşluit în câteva suflete alese care cu credinţă şi speranţă L-au purtat pe drumul Calvarului spre Înviere. Sfinţia Ta, eşti unul dintre stâlpii plasat lângă piatra din vârful unghiului la Dealul Ţarinii”.

În perioada studenţiei mele, când fraţii Boilă, sora Nena şi tatăl lor, Zaharia, au fost arestaţi, am vizitat-o pe mama lor. După amnistia din 1964, l-am văzut de mai multe ori pe Matei, inclusiv în locuinţa de pe Calea Turzii nr 43. Îl evoca fără frică pe unul dintre mentorii lui spiritual, pe ”unchiuţul” Iuliu Maniu. Spunea că aceasta ştia că soarta României era pecetluită, dar prin lupta lui dorea să se ştie că românii nu au acceptat de bună voie comunismul. Acesta, la intelectuali le-a răpit libertatea de gândire şi de acţiune, la ţărani le-a luat pământurile, i-a deposedat pe toţi cei care aveau rareori proprietăţi, iar pe acei care credeau în Dumnezeu au căutat să îi înregimenteze într-un anume cult. Mi-a mai spus despre corespondenţa pe care a purtat-o Maniu în timpul războiului cu Beneş, care atunci se găsea în graţiile lui Stalin, cerându-i să intervină la stăpânul de la Kremlin pentru poporul român. În decembrie 1989, în timpul mişcărilor de la Timişoara, ne-am întâlnit la Institutul Inimii, unde tatălui meu i s-a implantat un stimulator cardiac. Părintele Matei vorbea cu atât de mult curaj despre situaţia internă şi externă, spunând că zilele comunismului în România şi, pretutindeni în blocul sovietic, sunt numărate, încât toţi cei din salon erau surprinşi şi speriaţi. Ştiu că, în ultima perioadă a comunismului a oficiat liturghii acasă la care, într-o vreme, a participat şi doamna Doina Cornea. Este adevărat că Matei nu avea voce, dar acest lucru nu era esenţial în chemarea lui de preot. Nici Francisc, actualul Papă, nu are voce, dar este un Suveran Pontif remarcabil!

Înaintea căderii comunismului era economist la Napochim, unul foarte bun. De la o soră a doamnei Stefănescu, colega mea de serviciu, am aflat că şi în perioada cât a urmat Facultatea de Drept a fost un student strălucit. În decursul perioadei de persecuţie a făcut şi munci fizice pe care le-a exercitat cu stăruinţă. În tot ceea ce a acţionat şi a întreprins s-a remarcat ca un om deosebit, aplicat spre muncă şi performanţă.

Soţia lui, Maria, a fost şi este o persoană specială. Farmacistă fiind, avea grijă ca toţi diabeticii să îşi primească medicamentele, fără de care nu puteau supravieţui.

Când te gândeşti câte lucruri mă leagă de familia lui Matei Boilă mă consider un om privilegiat. La alegerile din 1992, când a candidat pentru postul de senator, a felicitat comisia electorală, din care făceam şi eu parte, pentru modul echilibrat în care s-a comportat. Domnul Eckstein Otto Peter îmi este martor.

În ipostazele de senator a fost activ în Parlamentul României. Printre altele a iniţiat un proiect de lege rezonabil care a fost adoptat în Senat, dar respins în Camera Deputaţilor, prin care s-a prevăzut ca acolo unde există o singură biserică, cea care este proprietatea greco-catolică, oficiile religioase să se practice alternativ, de ortodocşi şi uniţi. Se pare că Biserica Română Unită trebuie persecutată şi după 1989. Ne consolăm cu gândul că Dumnezeu îi încearcă pe acei pe care îi iubeşte. Puţini mai ştiu că părintele Matei a fost implicat, în limitele legii, şi în punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti, pronunţate de o instanţă din Bucureşti, prin care s-a restituit Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj către biserica care o avea în proprietate.

Cu o dedicaţie minunată, mi-a oferit ultima lui carte, pe care am recenzat-o în Viaţa Creştină. Cred că a fost mulţumit de ceea ce am scris, chiar dacă nu am dorit să exagerez în aprecieri şi epitete. Una dintre cărţile lui se numeşte ”Nu vă temeţi”, sintagmă preluată din Cartea Cărţilor şi rostită de Ioan Paul al II-lea, când a fost ales Papă. Cu siguranţă, Matei a fost un om care şi-a învins temerile şi de aceea va rămâne în memoria noastră.

L-am revăzut pe Matei la sfinţirea bisericii greco-catolice din Bădăcin şi la solemnitatea inaugurării grupului statuar consacrat bădăcinenilor care au luptat şi murit în cele două Războaie Mondiale. A rostit cuvinte de bun simţ, fără accente patetice deplasate, care ar merita ca familia să le publice împreună cu interviurile din ultima vreme.

Mă străduiesc să fiu sincer în tot ceea ce scriu. Consider că abandonarea PNCŢD de către fraţii Boilă şi alianţa temporară cu Victor Ciorbea, un personaj dubios, a fost o greşeală! Cred că mai mult bine se putea face în interiorul partidului decât în exterior, chiar dacă conducerea lui s-a abătut de la linia Maniu – Coposu. Faptul că acest partid istoric nu a trecut pragul electoral în anul 2000 s-a datorat, nu numai trădării lui Constantinescu şi situaţiei economice dificile, ci şi faptului că oameni valoroşi, din cauza liniei conciliatoriste a celor din conducerea partidului, l-au părăsit. În ultima parte a vieţii l-a preocupat mult reabilitarea Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin, monument istoric din secolul XIX. Este foarte bine că se repară casa părintească a lui George Enescu, acţiune în care s-au implicat, atât societatea civilă, cât şi muzicieni de elită, dar cel puţin acelaşi lucru ar trebui să se facă pentru acest imobil de referinţă.  Acolo a trăit nepotul lui Simion Bărnuţiu, Ioan Maniu cu soţia lui, Clara, Iuliu Maniu şi multe alte personalităţi ilustre i-au trecut pragul. După reînfiinţarea Parohiei Greco – Catolice din Bădăcin, la 19 decembrie 1999, acolo s-a oficiat prima liturghia ţinută de părintele Ţurcaş, parohul Borz şi părintele Matei.

În activitatea de colectare de fonduri şi de supraveghere a lucrărilor de proiectare şi de construcţie, în primul rând se află preotul greco – catolic al Bădăcinului, Cristian Borz. Slaba participare a autorităţilor de la înfăptuirea acestui proiect nu o mai comentez. poate că mass-media ar trebui să mediatizeze mai mult acest imperativ, care nu mai suferă amânare. Readucerea Casei memoria Maniu în circuitul cultural ar reprezenta un alt mod de a cinsti memoria părintelui Matei Boilă, atât de legat acest lăcaş.

Adrian Man

03.09.2015