Doi membri ai unei biserici din Oregon, care înlocuieşte medicina cu rugăciunile, au fost condamnaţi la câte aproape şapte ani de închisoare, potrivit Associated Press. Cei doi soţi s-au rugat timp de mai multe ore pentru vindecarea bebeluşului lor, care respira cu dificultate imediat după naştere, în loc să îl ducă la spital. Fetiţa a murit.

Sarah Mitchell şi soţul ei, Travis Lee Mitchell, au fost acuzaţi de crimă din culpă în 2017 şi au petrecut deja 13 luni după gratii. Recent, cei doi, membri ai Bisericii lui Hristos, şi-au recunoscut vinovăţia şi au primit câte o condamnare de aproape şapte ani de închisoare.

Secta religioasă a fost fondată chiar de către bunicul lui Sarah Mitchell. Nu este prima dată când membri ai acestei organizaţii religioase sunt condamnaţi din cauza faptului că refuză să apeleze la serviciile medicale. Printre membrii care au avut probleme cu legea din această cauză se mai numără sora lui Sarah Mitchell şi cumnatul acesteia.

Secta a atras multe critici în 1998, după ce o anchetă jurnalistică a analizat moartea a 78 de copii, înmormântaţi în cimitirul bisericii începând cu anul 1955. S-a descoperit că 21 dintre aceştia ar fi fost salvaţi dacă ar fi fost duşi la spital.

1 COMENTARIU

  1. ”S-a descoperit că 21 dintre aceştia ar fi fost salvaţi dacă ar fi fost duşi la spital.” Tendențios. Da, trebuia să își ducă fiica la spital, dar oamenii nu i-au dorit răul. Trebuiau achitați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.