Ieri, președintele Comisiei pentru Sănătate, Florin Buicu, a anunțat că a fost modificată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 79/2016 referitoare la reforma în domeniul sănătăţii, stabilind că nu vor mai putea fi manageri de spitale cei care ocupă funcţii de conducere în partidele politice, în schimb aceştia pot fi membri simpli de partid, a anunţat, luni, preşedintele Comisiei pentru sănătate, Florin Buicu.

Cele două comisii au dat raport de adoptare la OUG 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu amendamente, după ce, anterior, Senatul a respins-o.

„Ordonanţa 79 a venit de la Senat cu raport de respingere. În urma multiplelor dezbateri pe care le-am avut la Camera Deputaţilor, ordonanţa a primit un raport cu adoptare cu amendamente. Amendamentele se referă la incompatibilităţi. Acestea au venit din partea Ministerului Sănătăţii, Comisiei juridice, parlamentarilor. Au rămas anumite prevederi din textul Ordonanţei 79 care dădeau, de fapt, caracterul de urgenţă al ordonanţei. Este vorba de încheierea contractelor anul trecut cu spitalele care erau acreditate. Dacă nu apărea textul ordonanţei, riscam ca aceste spitale să nu poată încheia contracte cu casele de asigurări”, a precizat Buicu, după şedinţa comisiilor.

El a spus că membrii comisiilor au modificat OUG care prevedea că manageri de spitale nu pot fi cei care sunt membri în organismele de conducere ale unui partid.

„Din punctul de vedere al politicii, nu va putea fi manager de spital cineva care ocupă funcţii de conducere în partidele politice. În textul ordonanţei se vorbea de membru în organele de conducere ale partidelor politice. Acest text era neconstituţional, pentru că unul dintre organismele de conducere ale partidului era Adunarea Generală a membrilor, iar în Constituţie este prevăzut dreptul oricărei persoane de a face politică, de a fi membru de partid. În Legea 95 nu va putea fi director de spital o persoană care va ocupa o funcţie de conducere în partid. Membru simplu poate fi, nu va putea ocupa funcţie de conducere. Iar membru simplu e dat de Constituţie, nu de Legea 95”, a explicat Buicu.

În opinia sa, această prevedere nu reprezintă o repolitizare a funcţiilor de conducere a spitalelor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.