Legea administrației publice locale ar putea fi modificată, la inițiativa unui grup de deputați și senatori PSD. Aceștia vor ca hotărârile consiliilor locale privind patrimoniul să poată fi adoptate doar cu votul a jumătate plus unu din numărul aleșilor locali, față de două treimi, cât este regula în prezent. Aceasta inițiativă legislativă ar fi o urmare a impasului în care se află PSD, după ce Curtea Constituționala a declarat neconstituțională Ordonanța în baza căreia s-a făcut migrația aleșilor locali.

Proiectul de lege a fost depus la începutul acestui an la Camera Deputaților, iar acum se află în dezbatere la Comisiile de specialitate. Proiectul a fost în dezbatere publică până pe 23 februarie. Inițiatorii sunt mai mulți senatori și deputați PSD: Bodog Florian Dorel, Butunoi Ionel Daniel, Coca Laurențiu Florian, Constantinescu Florin, Cordoș Alexandru, Durut Aurel, Federovici Doina Elena, Fifor Mihai-Viorel, Firea Gabriela, Lazar Sorin Constantin, Mitu Augustin Constantin, Mocanu Victor, Moga Nicolae, Mohanu Nicolae, Nicula Vasile Cosmin, Oprea Ștefan Radu, Popa Florian, Pop Gheorghe, Pop Liviu-Marian, Rotaru Ion, Saghian Gheorghe, Savu Daniel, Sârbu Ilie, Silistru Doina, Stuparu Timotei, Suciu Matei, Vâlcov Darius Bogdan și Voinea Florea. Singurul ales clujean de pe această listă este senatorul Alexandru Cordoș.

 

Două treimi pentru opoziție

Consilierul local Claudia Anastase, de la PSD, spune că pentru cei din opoziție actuala formă a legii este un avantaj, dar că e posibil ca la nivel național această modificare să aibă o motivare solidă.

”Din punctul meu de vedere, nu este un avantaj să nu se păstreze această regulă de două treimi la vot. Din postura de consilier în opoziție, mi se diminuează șansele de a schimba decizia puterii într-un anumit proiect. Într-un consiliu de 27 de membri, unde e nevoie de 18 voturi pentru deciziile legate de patrimoniu, am șanse mai bune ca, prin lipsa unor consilieri ai puterii, să schimb o decizie a primarului și a majorității pe care o conduce, dacă e o problemă care nu e corectă în accepțiunea mea. Pot astfel să modific aceste inițiative. Dacă votul va fi dat de majoritatea simplă, e mai greu pentru, noi, cei din opoziție, să ne opunem unui proiect în legătură cu care nu suntem de acord.

Nu știu care sunt spețele în restul țării, pot fi diferite situații. Nu as porni de la prezumția de rea credință a legiuitorului. S-ar putea ca în anumite Consilii Locale să nu poți lua multe decizii, din cauza structurii politice. Nu cred că legiuitorul a pornit de la premisa că vrea să devalizeze patrimoniul. Sunt convinsă că înainte de a schimba un act normativ au loc dezbateri, sunt exprimate opinii pro și contra”, a declarat Claudia Anastase pentru Gazeta de Cluj.

În ceea ce privește reclamațiile liberalilor, că măsura vine să contracareze eșecul migrației aleșilor locali, consilierul local clujean a spus că nu poate să fie de acord cu opiniile PNL, ”având în vedere efectele guvernărilor premergătoare” celei PSD. ”Nu am mostre de bună credință în funcționarea Consiliului Local, și nici dovezi că felul în care a fost gestionată țara a fost întotdeauna moral și legal. Văd o multitudine de pași înspre adoptarea unor măsuri în folosul oamenilor, astfel că nu mă pot dezice de inițiativele social-democrat”, a spus Claudia Anastase.
Locuri de muncă și fonduri europene

Dacă proiectul va fi adoptat,  transmiterea sau luarea în administrare, înscrierea în domeniul privat, transmiterea în folosință gratuită, schimburi de terenuri, concesionările, vânzările, închirierile, exproprierile sau solicitările adresate Guvernului de a transmite bunuri din administrarea statului în administrarea locală se vor putea realiza cu votul a doar jumătate din aleșii locali.
În expunerea de motive a proiectului se susține că această inițiativă legislativă va stimula investițiile și va crea locuri de muncă.
”În prezent, legislația în vigoare prevede că hotărârile referitoare la patrimoniul unităților administrativ-teritoriale să fie adoptate de către consiliile locale și județene cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor în funcție. În nenumărate cazuri, acest aspect duce la imposibilitatea de a se adopta hotărâri care să ofere companiilor naționale și internaționale  ocazia de a investi și de a crea locuri de muncă în beneficiul cetățenilor. De asemenea, aceste situații duc și la îngreunarea accesării fondurilor europene. Un motiv în plus pentru necesitatea adoptării acestei modificări este acela că pune în dificultate constituirea majorității calificate de două treimi, având în vedere migrația de la un partid la altul a membrilor”, se arată în expunerea de motive semnată de inițiatori.

 

”Jefuirea cu ușurință a patrimoniului public”

Proiectul de lege nr. 3/2015 deschide calea spre jefuirea cu ușurință a patrimoniului public al administrațiilor locale, arată într-o poziție publică liberalul Cornel Pieptea, unul dintre cei doi viceprimari ai Capitalei. Acesta susține că dacă această lege va fi modificată, va pune la dispoziția ”băieților deștepți” și ultimele proprietăți ale comunităților locale.

”Indiferent de formele sale, statul a demonstrat în majoritatea cazurilor că este incapabil să își managerieze eficient bunurile și proprietățile. Acesta este și motivul pentru care legiuitorul a considerat că prin măsura votului de două treimi, patrimoniul comunităților locale va fi protejat, deciziile de adoptare presupunând convingerea unor majorități largi de consilieri.

Dacă adevăratul interes al inițiatorilor, așa cum declară în expunerea de motive, ar fi lucrările de utilitate publică, ar fi suficientă doar modificarea legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local”, arată alesul PNL.

 

Cine câștigă din modificare

Potrivit unui recent raport ale Expert Forum, 187 de consilieri județeni și 4.607 de consilieri locali și-au schimbat partidul pe baza ordonanței traseiștilor, principalul beneficiar fiind PSD. Dacă proiectul inițiat de social-democrați ar fi aprobat, PSD ar avea un cuvânt greu de spus în înstrăinarea patrimoniului local. Social-democrații au majoritate în numeroase consilii, dar le este mai greu să obțină scorul de două treimi, arată o analiză România Liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.