Potrivit unui comunicat de presă al CSM, Camera Deputaţilor a cerut CSM avizarea propunerilor legislative de modificare a Legilor justiţiei, Parlamentul stabilind termen pentru remiterea acestui aviz la 9 noiembrie, dată până la care ar trebui să consulte judecătorii şi procurorii.

Conform sursei citate, în cursul zilei de miercuri, a fost primită la Consiliul Superior al Magistraturii adresa Camerei Deputaţilor prin care s-a solicitat avizarea a trei propuneri legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Termenul stabilit de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor pentru remiterea avizului este 9 noiembrie, precizează CSM.

„Solicitarea a fost analizată în şedinţa Comisiei nr. 1 – Legislaţie şi cooperare interinstituţională în 1 noiembrie, care a apreciat că este necesară consultarea sistemului judiciar cu privire la propunerile care fac obiectul iniţiativelor legislative transmise spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii”, conform sursei citate.

Totodată, Comisia a decis ca exprimarea punctelor de vedere ale instanţelor şi parchetelor să fie realizată, conform legii, în cadrul adunărilor generale. Aceste adunări vor fi convocate de conducătorul instanţei/parchetului/instituţiei, iar opiniile exprimate vor privi numai propunerile care fac obiectul iniţiativelor legislative transmise spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii.

„În măsura în care Camera Deputaţilor va stabili un alt termen pentru comunicarea avizului, acesta va fi comunicat ulterior instanţelor, parchetelor, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii, Şcolii Naţionale de Grefiei, asociaţiilor magistraţilor şi va fi comunicat publicului”, menţionează Consiliul.

Coaliţia PSD-ALDE a prezentat, marţi, ca iniţiative legislative trei proiecte, respectiv modificarea Legii CSM, modificarea Legii privind organizarea judiciară şi modificarea Statutului judecătorilor şi procurorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.