Pățanii violente la – și după ZILELE DEJULUI! Un copil s-a ales cu timpanul spart după ce vărsase suc, din greșeală, pe tricoul unui matur!

351

Marți 31 iulie, la I.M.L.Cluj își face apariția o mamă îngrijorată, de mână cu Saul, băiatul ei în vârstă de 13 ani. Aceasta mărturisește că în ziua precedentă Saul a fost bătut în satul lor, Valea Gucii – comuna Cășeiu, de un consătean – totul după ce duminică micuțul vărsase un pahar cu suc, pe tricoul acestuia, la festivitățile prilejuite de Zilele Dejului – unde se aflau mai mulți oameni din localitate, veniți special la eveniment. Deși a fost vorba de un gest neintenționat, bărbatul matur s-a răzbunat a doua zi pe copil, spărgându-i timpanul cu o lovitură năpraznică de palmă și creîndu-i o „crevasă” de trei centimetri!

 

D-na Simona, mama copilului este, fără îndoială, puternic afectată de incidentul de pe urma căruia e posibil ca băiatul ei să rămână surd de o ureche pe tot parcursul vieții! Povestește aceasta – urmărită cu ochii măriți de către fiul ei –  că micuțul Saul fusese cu un grup de săteni din Valea Gucii – Cășeiu la petrecerea populară prilejuită de Zilele Dejului. Erxplică aceasta: ”Copilul, care se simțea bine la serbare, a gesticulat cu paharul de suc în mână și, din neatenție, a vărsat o parte din conținutul său pe tricoul lui Cosmin, un consătean de-al nostru, bărbat la vreo 32 de ani”. Băiatul se agită, dând semne că vrea să povestească el însuși incidentul: “Și, a doua zi l-am întâlnit pe nenea Cosmin în fața magazinului din sat, iar el a venit zâmbind la mine să dea noroc. Și m-a strâns tare de tot, de mână, după care mi-a trăznit o palmă peste urechea stângă, iar alta peste ceafă, după care a vrut să-mi dea și un picior în fund. Am reușit să fug de acolo și să ajung repede acasă, de unde am sunat-o pe mama. Dar amețeam tare de tot și nu mai auzeam cu urechea stângă”! Preia apoi din zbor, firul povestirii, mama copilului: “Cum m-am întors acasă l-am luat pe băiat în mașină și am dat fuga la U.P.U. Dej, unde Saul a fost consultat de medici și i s-au administrat calmante. Au fost sunați și cei de la U.P.U. Cluj, însă acolo nu exista medic pediatru de gardă până azi (nota noastră – marți, 31 iulie) așa că abia dis de dimineață am venit la U.P.U. Cluj- și apoi ne-am prezentat și la I.M.L., pentru certificat medico-legal. Aseară însă ne-am prezentat la Poliția Dej, am făcut o sesizare verbală, urmând ca după ce scoatem certificatul să întocmim și plângere penală pe numele agresorului. Dar, ce ne indignează cel mai tare e faptul că noi niciodată n-am avut ceva cu acest om – și, vă rog să mă credeți, dacă mi-ar fi cerut i-aș fi cumpărat zece tricouri, nu unul, pentru cel pătat de copil! Plus că de-acum va trebui să urmăm un tratament strict – fără vacanțe la mare, adio ștrand și spălat cu mare grijă – până la intervenția chirurgicală ce se va putea face, eventual după un an și probabil în străinătate! Asta fiindcă timpanul copilului e spart pe o suprafață de trei centimetri iar o astfel de operație, de suturație a timpanului e teribil de dificilă!” Cei doi sunt poftiți curând în cabinetul de consultații, de unde se întorc, degrabă, cu un certificat în care medicii i-au recomandat, deocamdată, adolescentului, opt zile de îngrijiri. După care cei doi își iau rămas bun de la subsemnatul și părăsesc, în grabă, sediul I.M.L.Cluj.

“Ieri am depus plângere împotriva agresorului la Poliția Municipiului Dej. Pentru că acesta nici măcar nu ne-a sunat, ca să-și ceară scuze sau să întrebe de starea de sănătate a copilului, noi vom merge împotriva lui până-n pânzele albe și-l vom pune să plătească scmp de tot pentru fapta lui”, ne-a declarat telefonic, vineri 3 august, d-na Simona, mama băiatului agresat.